Supă cu tăieței chinezești

La mesele de prânz, cucoanele începeau să umple masa de bunătăți printre care ouă umplute, cu o pastetă din ficat de pasăre, unele şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi și caşcavaluri.

Mai apoi pe tablalele mari de aramă fățuită soseau castroanele de supă cu tăieței chinezești  aburinde împrăștiind miresme de cocoș fiert cu legume și verdețuri.

Într-o căldare se fierbeau câte 250 de grame de fiecare: morcov, ceapă, țelină, ardei gras, albitură, în cantitatea de 2 litri de bouillon (supă concentrată de pasăre) și 2 litri de apă, sare chinezească (vițin) 0,10 grame și piper negru 0,010 grame.

Tăiețeii se frământau din făină de orez, apă, ou și sare, se tăiau subțiri după moftul cucoanei și se răsturnau în oloi după ce se fierbeau legumele, în același timp se presărau 4 legături de pătrunjel verde tăiate mărunt.

Pansamentul stomacului era deja făcut cu țuica de Văleni, mai gustau câteva măsline marinate, sorbeau fără zgomot supa și deodată venea marea salată de boeuf, făcută din maioneză cu hrean bătută din ouă de curcă sau gâscă şi cu un ulei particular adus din Albania.

Urma o pauză de artă a discuţiei pentru a se face loc pe masă felurilor de mâncare tradiţionale: fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri (gogonele, pepenași murați, conopidă, struguri în ciorchine și gogoşari umpluți cu varză).

                                                Calița ot Jariștea

Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism