Ruladă mânăstirească din pateu de ficat

Mitropolia își săvârșea slujbele și pomenirile intinerat, când la Radu Vodă la mânăstire, când la biserică la Sfântul Gheorghe Vechi. Piatra de temelie a bisericii patriarhiei, a fost pusă de Constantin Vodă Cârnul, zidirea continuată de Mihnea Radu Vodă, și sfințită ca mitropolie sub Radu Leon Vodă, iar clopotnița a fost adăugată în vremea Brâncoveanului Constantin.

La hramul și prasnicul preasfinților împărați Constantin și Elena, măicuțele aduceau spre pomenire ruladă din pateu de ficat. Între o liturghie și-o vecernie preasfintele fierbeau o jumătate de cană de orez, tăiau cinci cepe mărunt, mărunt spre călire, băteau 3 ouă spumă cu sare, piper, mărar, pătrunjel și separat lucrau sub închinăciune ficatul fiert de porc, pe care îl învârteau cu o lingură de lemn, ajutând cu unt, puțină zeamă de la fiertură, piper, cognac, ceapă călită și nucșoară de Eleteria. Toate proporțiile răcorite se amestecau cu taină și sârguință, și se coceau într-o formă de cozonac, bine unsă, peste care se bătea un ou de frumusețe. La praznic, rulada din pateu de ficat, se tăia rece pe o masă lungă după slujbă tămâiate de cădelnițele preoților pline cu smirnă.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!

Kera Calița

Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism