Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut


LinkedIn Intestinul gros — noțiuni de anatomie Intestinul gros reprezintă ultimul segment al tubului digestiv. Intestinul gros începe de la ileonul terminal și se oprește la orificiul anal. Lungimea intestinul gros este de 1.

  1. Pandemia ne-a scos din pantofi și ne-a băgat în papuci Una dintre vilele de protocol din Snagov a ajuns, înpe mâna unei firme private, împreună cu terenul aferent de 4.
  2. Tumorile cardiace » Secțiunea: Boli și afecțiuni
  3. Citate Nietzsche.
  4. Consilier pentru pierderea în greutate

La rândul său, colonul are 4 segmente și anume: colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent și colonul sigmoid. Intestinul gros, din punct de vedere fiziologic, se ocupă cu evacuarea rezidurilor alimentare.

Roșii Saulnier cu pierdere în greutate

Intestinul gros pornește de la nivelul fosei iliace drepte cu primul segment, cecul, de care este anexat apendicele vermiformiar apoi urcă ca și colon ascendent. Colonul ascendent este situat în flancul și hipocondrul drept până la fața inferioară a ficatului. Aici își modifică direcția și formează flexura colică dreaptă. De aici pornește următorul segment, colonul transvers, care ocupă o porțiune a hipocondrului stâng, unde coteşte din nou și dă naștere flexurii colice stângi.

Imagini in plus pe vranceamedia. Dans scotian cu elevii de la Colegiul Unirea - VranceaMedia.

Acesta se continuă cu colonul descendent, care își continua drumul până la nivelul flancului stâng şi a fosei iliace stângi. De aici pornește colonul sigmoidian la nivelul pelvisului, care este urmat de rect. Configurația exterioară a intestinului gros: teniile colonului sau bandeletele sunt în număr de trei, însă doar două ajung la nivelul colonului sigmoid. Acestea sunt benzi musculare care urmăresc axul mare al colonului.

Ele iau naștere la locul de inserție a apendicelui vermiform, marcându-i baza.

Intestinul gros: cecul

Acestea se găsesc în interiorul lumenului intestinal sub forma unor plici semilunare. Sunt diferite în dimensiune, fiind mai mari la nivelul cecului și mai mici la Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut sigmoidului. Se află în număr mare la nivelul colonului descendent și sigmoidian. Intestinul gros: cecul Cecul reprezintă prima porțiune a intestinului gros și se găsește în fosa iliacă dreaptă.

Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut

Cecul se aseamănă cu un fund de sac cu pereți subțiri, are o lungime de cm și un diametru de aproximativ 6 cm. Cecul este format dinntr-un fund, un corp și tenii. Fundul cecului este neted cu brăzdat de cea mai voluminoasă haustră, corpul este brăzdat de multe șanțuri adânci, care împreună cu teniile formează haustrele.

Teniile sunt separate de șanțuri, sunt în număr de 3 și sunt dispuse anterior, posteromedial și posterolateral. Raporturile cecului: posterior: nervul cutanat femural lateral, fascia iliacă și mușchiul iliopsoas.

Structura cecului Peretele cecului cuprinde 4 tunici. Tunica seroasă este, de fapt, peritoneul dublat de stratul subseros. De obicei, cecul este învelit în întregime de peritoneu, iar uneori are și un mezou.

Tunica musculară prezintă caracteristicile intestinului gros. Teniile cecului se prelungesc pe peretele apendicelui. Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut submucoasă conţine limfatice, foliculi limfatici solitari și vase sanguine. Tunica mucoasă este identică cu cea a intestinului gros.

Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut

Nu are nici plici, nici vilozităţi. Vascularizaţie și inervația cecului Vascularizația arteriară a cecului este asigurată de artera cecală anterioară şi posterioară.

Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut

Acestea provin din artera iliocolică, ramură a arterei mezenterice superioare. De inervația cecului se ocupă ramurile nervoase cu fibre simpatice din ganglionii celiac şi mezenteric superior şi fibre parasimpatice din nervul vag.

Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut

Intestinul gros: colonul Colonul este al 2-lea segment al intestinului gros și este împărțit în colon ascendent, transvers, descendent și sigmoid.

Colonul începe de la valva ileocecală și merge până la nivelul vertebrei S3. Are o lungime de 1. După cum am mai precizat, colonul se împarte în: — colon ascendent: are direcţie verticală și este situat între valva ileocecală cec şi faţa viscerală a ficatului flexura colică dreaptă.

Colonul ascendent ocupă corespunzător fosa iliacă dreaptă și regiunea lombară dreaptă pe o lungime de 15 cm, cu un calibru de cm. Este dispus oblic, ușor ascendent, ocupând corespunzător hipocondrul drept, epigastrul și hipocondrul stâng. Se întinde pe o lungime de aproximativ cm.

Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut

Are o lungime de cm și un calibru mai uniform decât restul colonului. Ultimul segment al intestinului gros este împărțit convenţional în două porțiuni: porțiunea iliacă colonul iliac şi cea pelvină colonul pelvin. Colonul iliac este fix, scurt și se întinde de la creasta iliacă până la marginea medială a muşchiului psoas stâng.

Origine[ modificare modificare sursă ] Este posibil ca diamantul să fi fost extras din mina Kollur [5] [6]o serie de balastiere adânci de 4 metri de pe malurile râului Krishna în Golconda actualul Andhra PradeshIndia [7]. Este imposibil de știut exact când sau unde a fost găsit și există multe teorii care nu pot fi verificate cu privire la proprietarul său inițial [8]. Unii istorici cred că diamantul lui Babur este cea mai veche referință de încredere pentru Koh-i-Noor [10]. Conform jurnalului său, a fost achiziționat de către Alauddin Khaljial doilea conducător al dinastiei Khalji a Sultanatului din Delhiatunci când a invadat regatele din India de Sud la începutul secolului al XIV-lea și a fost, probabil, în posesia dinastiei Kakatiya [11].

Colonul pelvin pornește de la marginea medială a muşchiului psoas stâng și se încheie la nivelul vertebrei S3. Porțiunea pelvină este acoperită în totalitate de peritoneu, acesta formează un mezou, mezocolonul sigmoidian, care îi conferă o mare mobilitate.

La nivelul colonului întâlnim tenii musculare, haustre şi apendice epiploice. Teniile colonului: sunt în număr de trei și sunt descrise ca niște benzi musculare cu o lățime de 0. Haustrele sunt porţiuni proeminete spre exterior. Colonul sigmoidian nu prezintă haustre. Apendicele epiploice se prezintă sub formă de ciucuri grăsoşi, de culoare galbenă, formaţi dintr-un înveliş peritoneal care conţine grăsime. Raporturile intestinului gros: colonul Structura colonului Peretele colonului este format din 4 tunici și este mai subţire decât cel Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut intestinului mezenterial: —        tunica seroasă este reprezentată de peritoneu, acesta învelind parţial colonul ascendent şi descendent feţele anterioară, medială şi laterală.

Colonul transvers și cel sigmoidian sunt învelite în totalitate, formând mezocolonul omonin. Vascularizaţia colonului Arterele care se ocupă cu vascularizația colonului sunt artera mezenterică superioară arterele ileocolică, colică dreaptă şi colică mijlocie şi artera mezenterică inferioară artera colică stângă şi arterele sigmoidiene. Venele provin din reţele aflate la nivelul tunicii mucoase şi musculare.

Limfaticele din tunicile musculară, subseroasă și mucoasă se adună în nodurile paracolice. Din acestea pornesc vase limfatice, acestea vărsându-se în nodurile mezenterice superioare. Inervaţia colonului Inervația colonului este de natură simpatică şi parasimpatică. Inervația parasimpatică o primesc prin intermediul nerviilor vagi. Intestinul gros: rectul Rectul reprezintă ultima porțiune a intestinului gros. Limita superioară este locul unde se termină mezocolonul sigmoidian și corespunde vertebrei S3, iar limita inferioară este marcată de  orificiul anal, prin intermediul căruia se deschide la exterior.

Clasa Child  A — scor 5 — 6 puncte ; supravietuirea este de 15 — 20 ani; Clasa Child B — scor 7 — 9 puncte ; speranta de viata este de 4 — 14 ani; Clasa Child C — scor 10 — 15 puncte ; speranta de viata este de 1 — 3 ani. Explorarea hemodinamică a sistemului port este obligatorie înainte de a întreprinde orice tratament chirurgical de corectare a hipertensiunii portale. Diagnosticul de certitudine nu este posibil fără această etapă. Din punct de vedere hemodinamic, hipertensiunea portală se clasifică în următoarele stadii: stadiul I — splenomegalie cu hipersplenism; stadiul II A — se adaugă varicele esofagiene; stadiul II B — se adaugă hemoragia digestivă; stadiul III A — apare ascita ce se remite sub tratament medical; stadiul III B — ascită ireductibilă, permanentă. Diagnosticul pozitiv și diferențial al hipertensiunii portale este posibil pe baza semnelor clinice şi a rezultatelor explorărilor paraclinice.

Rectul este împărțit în două porțiuni cu structură diferită: porțiunea pelvină este lungă și largă, numindu-se ampula rectului, iar cea perineală este mai scurtă și mai îngustă, numindu-se canalul anal.

Structura rectului: Și în cazul rectului, avem prezente 4 tunici: tunica seroasă, subseroasă, musculară și mucoasă. Prima tunică este reprezentată de peritoneu, tunica subseroasă se întinde pe fața profundă a tunicii seroase, tunica musculară este exact ca la celelalte segmente ale intestinului gros:  are fibre longitudinale strat extern și fibre circulare strat intern.

Ultima tunică, tunica mucoasă, este fromată din epiteliu și corion. Raporturile rectului Ampula rectală: — posterior: osului sacru și coccigele, muschii piriform și coccigieni, vasele sacrate mediane și laterale — lateral: peitoneul. Partea superior acoperită de peritoneu se află în raport cu ansele intestinului subțire și cu colonul sigmoidian, iar cea inferioară cu lamele sacro-rectogenitopubiene.

La bărbat, sub excavație se învecinează  cu veziculele seminale ductele deferente, fundul vezicii urinare și prostata. În cazul femeilor, peritoneul acoperă peretele posterior al vaginei, iar apoi pe uter formează excavaţia rectouterină fundul de sac Douglas.

Pierdere în greutate sunt voluntar ca tribut

Sub excavaţia, ampula rectală se găsește în raport cu vagina, de care este separat prin septul rectovaginal. Canalul anal: — posterior: ridicători anali, prelungiri posterioare ale foselor ischioanale, ligament anococcigian. În cazul femeilor, vine în raport cu partea posterioară a vaginul.

Meniu de navigare

Vasele și nervii rectului Rectul este vascularizat de trei artere rectale: artera rectală superioară, artera rectală medie și artera rectală inferioară. În ceea ce privește vascularizația venoasă, rectul este o regiune de anastomoze portocave. Drenajul venos al rectului este în legătură cu prezența a două plexuri venoase: extern sau perimuscular și intern. Cel extern se găsește în regiunea extraperitoneală a rectului. Cel intern se găsește în țesutul subcutanat al regiunii perianale și în submucoasa rectului.

Inervația ampulei rectale este asigurata de plexul rectal superior și de cele mijlocii. Partea inferioara a canalului anal și sfincterul intern al anusului primesc fibre nervoase din plexul anal inferior, iar porțiunea inferioară a rectului pelvin esste inervată de nervii rectali inferiori.

Fiziologie Colonul are următoarele roluri: absoarbe electroliții și apa din chim, depozitează materiile fecale până la eliminarea acestora. Partea proximală a colonului se ocupă de absorbție, iar partea distală de depozitare. Pentru aceste funcții nu este nevoie de mișcări puternice, însă colonul are totuși o activitate care este mai puțin intensă. Aceste mișcări se împart exact ca la intestin: mișcări de amestec și de propulsie.

Mișcările de amestec haustrații sunt alcătuite din contracțiile circulare mari ale colonului concomitente cu contractarea musculaturii longitudinale în trei benzi longitudinale numite tenii. Mișcările de amestec ating intensitatea maximă în 30 de secunde și dispar în următoarele 60 de secunde.

Când apar contracțiile, conținutul colic este ușor împins spre colonul sigmoid. Mișcările propulsive mișcările în masă se observă greu în colon, însă propulsia este dată de contracția haustrelor în direcția anală și de mișcările în masă. Mișcările de masă au rol propulsiv în fragmentele transversal și sigmoid ale colonului. În ceea ce privește defecația, de obicei rectul nu conține materii fecale deoarece la aproximativ 20 de cm de anus există un sfincter funcțional slab.

Calea sinuoasă a marilor

Datorită mișcărilor în masă, care forțează fecalele în rect, este activat reflexul de defecație, implicit contracția refelză a rectului și relazarea sfincterelor anale. Materiile fecale trec prin orificiul anal când se relaxează sfincterul anal intern și extern.

La nivelul colonului au loc două procese fiziologice: procesul de fermentație și cel de putrefacție.

  • Corp striat - secțiunea 2
  • Cel mai bun arzător de grăsimi fără stimulanți
  • Citate Nietzsche. Citate de Friedrich Nietzsche. Despre manifestările umane
  • 2 kg pierdere în greutate pe lună

Procesul de fermentație are loc în segmentul proximal al colonului, care prezintă bacterii aerobe precum: E. Coli, Aerobacter aerogenes, Enterococcus, Lactobacillus. Aceste bacterii degradează glucidele nedigerate.

Procesul de putrefacție are loc în partea distală a colonului, care conține bacterii anaerobe, care degradează proteinele nedigerate.

S-ar putea sa iti mai placa.