Pierde 5 kilograme grăsime


Florentina Iana Este probabil o diferență între ce crezi că înseamnă să mănânci bine și chiar să o faci Când am început experimentul, sincer am crezut că mâncam sănătos.

Scapa de ultimele 5 kilograme!

Gustările mele erau minimale. Alcool beam doar o dată sau de două ori pe săptămână. Ba chiar mâncam și legume. Pierde 5 kilograme grăsime unul dintre primele lucruri pe care a trebuit să le fac pentru proiect a fost să țin un jurnal de dietă cu tot ce haleam.

Procesul mi-a deschis ochii. Sosurile se adaugă. Beam mai mult decât credeam. Erau mult mai multe sandvișuri și poftele nocturne erau adesea la fel de bogate în calori ca o masă principală.

Jurnalul mi-a arătat prăpastia dintre cum mâncam și cum ar fi trebuit să o fac ca să-mi ating scopurile. Dar chiar și cu informațiile în față, să-mi schimb rutina a fost mai greu decât credeam.

Slăbitul din greutate Vs. slăbitul din grăsime | Care e diferența?

Mi-a luat ceva vreme să găsesc strategiile bune. În loc de asta am început să mă gândesc dacă ce consumam era mai departe sau mai aproape de scopul meu și să le modific rațional. De fiecare dată când mâncam mă întrebam dacă puteam să iau o decizie mai bună. La suprafață era destul de simplu: dressing cu oțet balsamic în loc de caesar. Cafea neagră în loc de cu lapte.

Mâncare integrală în loc de procesată.

De ce nu reusesti sa slabesti - singurul motiv

Acea întrebare de bază combinată cu înregistrarea precisă a tot ce mâncam mi-au permis să-mi dau seama ce voiam să fac. Consecvența este mai importantă decât munca grea Unul dintre motivele pentru care mă simțeam așa de mizerabil la începutul regimului a fost faptul că am făcut schimbări drastice foarte rapid.

Am trecut de la a merge la sală de două ori pe săptămână la de două ori pe zi. Să mănânc pe baza emoțiilor nu mai era o opțiune și aveam nevoie de mai mult somn ca niciodată.

gutui slăbire Pierderea în greutate mi-a stricat relația

Toate astea combinate au necesitat multă energie mentală. Deci de ce să-l începi cu așteptarea că te va rupe în două? În loc de asta, mai bine te-ai gândi la cât poți să faci în mod regulat. Este mai puțin sexy decât abordarea totul sau nimic, dar așa te pregătești pentru succes. Fără presiunea articolului renunțam destul de repede.

Când începi un nou regim există mereu tentația să te duci în extremă, dar dacă ești genul de persoană pe care o apucă amețeala când se ridică prea rapid, poate ar fi mai bine să o iei ușurel. Ce poți realistic vorbind să faci cu programul tău? Cum poți face asta o prioritate? În momentul de față fac patru zile de sport pe săptămână. În mod ideal, aceste sesiuni sunt făcute la o sală, dar dacă nu ajung din varii motive, am un kettlebell acasă.

Câteodată fac și jogging.

DORU In acest articol vei invata despre 5 modalitati prin care organismul tau te poate pacali ca ai slabit. Cu alte cuvinte, slabirea falsa reprezinta pierderea in greutate, nu din rezervele de grasime, ci din masa muscular sau din retentia de apa. Multe diete rapide au ca efect slabirea falsa.

Doar sportul nu este îndeajuns ca să faci schimbări dramatice Variază cât de mult poate o persoană să mănânce și să rămână în formă. Dar într-un final — excepție făcând cazurile medicale extreme — scăderea în greutate se face prin arderea mai multor calorii decât consumi.

Asta-i tot.

Cum slabesti 5 kg intr-o saptamana

Per total avem tendința să supraestimăm cât de multe calorii pierdem în timpului unui antrenament. Asta nu înseamnă neapărat că va trebui să mănânci mai puțin.

slabire aba semne nesănătoase de pierdere în greutate

Acum mănânc mai mult decât când am început proiectul, dar tipul de mâncare s-a schimbat. Trebuie să mănânc multă salată ca să mă simt la fel de plin cum mă făcea să mă simt o felie de pâine. E nevoie de mai mult piept de pui ca să ajung la aceeași valoare calorică a unui burger. Mesele mele sunt o variație de proteine ușoare și legume. Pentru gustări? Un fruct.

varsta de pierdere in greutate 45 arzătoare de grăsime rău pentru tine

Niște nuci. Din nou, consecvența este cheia: dietele rapide te pot aduce unde vrei, dar fără să faci o schimbare totală în obiceiuri nu vei rămâne acolo. Fă-ți un scop, un plan.

Notează ce faci. Este plictisitor Pozele de dinainte și după pot fi înfricoșătoare. Cifrele de pe cântar pot fi dureroase.

Scapa de ultimele 5 kilograme! Chiar daca nu ai tinut o dieta niciodata, probabil ai auzit cel putin o data despre cat de incapatanate pot fi cele ultimele 5 kilograme de care ti-ai propus sa scapi. Astfel, arderea acestor ultime

Să-ți notezi cât de mult și ce ai făcut în timpul săptămânii este enervant. La fel și să urmărești ce mănânci. Dar fără aceste informații nu prea știi ce faci sau dacă schimbările făcute funcționează. Să ai un scop clar — ceva mai specific decât să arăți bine gol — te ajută. Poate fi că vrei să slăbești x kilograme.

Poate pierdere în greutate omni la costa procentaj mai scăzut de grăsime.

Nu-i vorba că cifrele sunt totul, dar măsoară niște lucru pe care alte chestii nu le fac. Informația este feedback. Dacă nu știi de unde să începi și ți-o permiți, caută un expert antrenori sau nutriționiști ca să ajungi unde vrei.

Ce să faci ca să slăbești peste zece kilograme ca mine și să fii și sănătos

Dacă nu poți, atunci găsești multe informații gratuite online. Menținerea scopurilor este un stil de viață Diferența dintre prima și a două poză de la începutul articolului o reprezintă 13 luni și 14 kilograme. Dacă luăm în calcul și postura, bronzul și lumina, sunt și ele mai bune în a doua poză.

Când am început experimentul pentru abdomen eram naiv. Îmi imaginam că să ajung la un corp de supererou era la o distanță de cinci sau șapte kilograme.

înveliș ușor de slăbit pentru corp rusk ajută la pierderea în greutate

Când am dat jos primele cinci kilograme am fost surprins și dezamăgit să aflu că doar arătam puțintel mai bine. La fel mi s-a întâmplat și când am ajuns la limita de zece. De abia când m-am uitat în urmă și am verificat pozele am realizat de fapt cât de drastice erau de fapt schimbările.

După experiment aveam de luat o decizie. Nu puteam să mă întorc la cum mâncam și făceam sport înainte. Asta ar fi pierde 5 kilograme grăsime tot ce am făcut. Puteam să continui cu experimentul și să încerc să obțin pătrățele, deși provocarea de opt zile m-a făcut să mă cac de două ori pe mine. Sau puteam să încerc să găsesc un echilibru: un nou normal care să se potrivească cu lucrurile pe care voiam să le pierde 5 kilograme grăsime în viață.

Pierdere în greutate layne norton cea mai bună substanță de pierdere de grăsime

Din fericire, arăt mai bine acum decât când am terminat proiectul, deși tot nu sunt atât de zvelt cum îmi imaginam. Diferența este că ce fac acum e mai bine decât înainte, așa că să mă mențin nu necesită prea mult efort. Dacă decid să fac o altă transformare corporală am o bază de unde pot să încep.

Cum slabesti 5 kg intr-o saptamana

Dacă e simplu, probabil că ți se potrivește. Dacă folosești un plan care se încadrează în structura pre-existentă a vieții tale, atunci ai șanse mai mari să te ții de treabă. Odată ce acel plan e parte din viața ta, poți mereu să ajustezi de acolo.