Masă de poveste, secretul rezistenței la asa o masă este timpul. Mâncau încet, pe tăgadă, cu pauze între  feluri.

De la prietenul meu, actorul de comedie inteligentă Alexandru Bindea, am primit în dar povestea lui Vlad Rădescu despre secretul unei mese cu musafiri din familia dumnealui.

„Oare o să mai auzim de așa ceva în casele noastre românești?

Dragi padawani și hobbiți, v-am spus întotdeauna că trebuie să revenim la obiceiurile și morala clasei de mijloc, ale micii burghezii dintre cele două războaie. Am găsit, într-un vechi „carnet de bal” lista  pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de bunicul meu dom’Pascale, negustor și meseriaș cinstit și stimat din Obor și de bunica mea Uța, băcăniță cu marfă bună și ieftină dar și proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foia de zestre- de pe Mașina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la Bariera Oborului.

Pe la ora 13,30, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan și Predoleanu, boierii Șerbănescu, Florescu și Ștefănescu (celălalt bunic al meu), generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X și consulul Y.

Am completat câte puțin cu amintirile mele din copilărie, din anii ’50, când dom’Pascale încă mai putea să-și țină eticheta.

Întâi se servea domnilor care se așezau la masa uriașă de 24 de persoane,

 

cu farfurii de porțelan de Bavaria cu două spade, albastre, încrucișate și tacâmuri de argint Sterling, englezești desigur – ei bine, se servea alune sărate și țuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, „își pudrau nasul” iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun. Poate o să râdeți, dar eu, personal,am auzit de Moș Crăciun, de substitutul său, Moș Gerilă, abia la școală, în clasa I-a. La noi în familie cadourile de Crăciun erau aduse de Prunc, sau de Cei Trei Crai de la Răsărit!

Apoi doamnele, vesele și foarte bine dispuse, pentru că la bucătării, aveam trei bucătării, era și puțină, sau mai multă, mastică de Chios – începeau să umple masa.

Ouă umplte, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate și cu anșoa, decorate cu frunzulițe de pătrunjel sau murături, roșii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei patru feluri de brânzeturi, cașcavaluri, Camembert. Totul așezat pe platouri mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Cât am fost copil nu am văzut măsline negre! Se aduceau sticlele de țuică, neapărat de Văleni și Pitești.

Apoi venea marea salată beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Sărulești și cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai știe calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roșie, din murături roșii, gogoșari, peste maioneza strălucitoare. Nu știu exact semnificația, de fapt o știu foarte bine, dar asta este o altă poveste…Pâine albă și neagră de pe Lizeanu.

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc și de curcan cu murături și felii de ou în aspic.

Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică și curse de cai, iar doamnele despre modă, copii și actori.

Iarăși doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile și platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăți: icre și pescărie.

Sigur, aveam bucătari și servitoare, dar la Crăciun și Paște, tradiția de 200 de ani a familiei cerea ca doamnele să servească la masa festivă, ca demonstrație balcanică a dragostei și a respectului față de bărbați, capii familiei, care aduceau banii în casă!

Icre de Manciuria și Beluga și autohtonele icre de știucă. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale și la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia și gălbenuș tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese.

Apoi urmau șalău cu maioneză în sos alb de lămâie și somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească.

Se mai făcea o pauză, bărbații jucau table sau stos, iar doamnele își scoteau pantofii cu platformă, înalți și periculoși, ca să încalțe papucii de blană, de la Brașov.

La un moment dat gazda întreba, „Măi băieți, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci și trei de sarmale.

Cu mămăliguță făcută cu lapte din mălai de moară de piatră și smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă și două-trei feluri de muștar, hrean și alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perișoare sau o supă de pui!

Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan și vânat,

cartofii prăjiți pai, franțuzește, murăturile de multe feluri, gogonelele, castraveții, gogoșarii. Apoi mici bucățele de cârnat, ficat, rinichi, șorici, lebăr , caltaboș, mititei, pomana porcului! Două feluri de vin roșu sec, Băbească și Pietroasele. Sigur, toate băuturile se serveau în pahare de cristal, cristal adevărat. „cu ochi” nu imitațiile patetice de astăzi cu 24% plumb!

Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure și șnițel vienez!

Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la „Armeanul”. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frișcă atunci bătută!

Se mai sta și se mai discuta preț de la vreo oră, se puneau la cale logodne și încuscriri, călătorii și vacanțe. Undeva, în salonul mic, se auzea un patefon iar domnii invitau doamnele la dans!

Apoi începeau să fie aduse fructele și dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul și să se sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananași, mere, pere și un…pepene!

Urmau cozonacii, imenși, parfumați, plini de nucă, stafide și de cacao. Rahat nu se punea pe atunci! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari!

Fursecuri de multe feluri și mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Așa era tradiția la noi în casă. Un tort pentru Prunc și unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria!

Apoi urma dansul,”konga” în toată casa, cadourile trăsnite pe care și le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii  chiar se distrau cât puteau și râdeau în hohote! De Crăciun nu se bea șampanie…doar de Revelion!

Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea, semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.

A doua zi, prin cartier, dom’Pascale și conița Uța primeau cărțile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulțumire în care se arăta cât de bine s-au simțit…”