MARIA CUȚARIDA-CRĂTUNESCU – prima femeie doctor în medicină din România 

Maria Cuțarida-Crătunescu (10 februarie 1857, Călărași – 10 noiembrie 1919), militantă feministă, a înființat în 1897 Societatea Maternă, iar în 1899 a organizat prima creșă din țară. Urmează liceul la Zürich, unde în 1877 începe Facultatea de Medicină, și datorită avantajelor pe care le aveau absolvenții cu diplome obținute în Franța, se transferă la Universitatea din Montpellier. Stagiatura și pregătirea doctoratului le-a făcut la Facultatea de Medicină din Paris, unde în 1884 susține teza de doctorat cu specializarea „boli ale femeilor și copiilor”. Pentru a putea să-și facă draga meserie în România, și-a echivalat diploma, trecând examenul cu calificativul Magna cum laude. A lucrat la Spitalul Brâncovenesc, Spitalul Filantropia și Fabrica de Tutun din București, unde s-a ocupat de sănătatea celor 2.000 de muncitoare. În 1897, prima feministă a țării inițiază înființarea societăților Leagănul și Societatea Maternă, ultimei dăruindu-i-se în totalitate. În 1898, devine vicepreședinte a societății „Cultura și ajutorul femeii”, iar în 1899, la Fabrica de Tutun, pune bazele primei creșe interne de fabrică din România, care oferea ajutor mamelor muncitoare cu copii.

În 1900, se făcea auzită la Paris la Congresul acţiunilor feministe, unde a prezentat lucrarea „Munca femeii în România“. A reuşit să alcătuiască o statistică a femeilor de la noi care au putut, în acea perioadă, să promoveze intelectual, în ciuda faptului că nu aveau drept de vot, iar vocea lor abia începea să se audă într-o societate care se dezmorțea din tipicurile patriarhale în care femeia avea doar un rol decorativ.

 Spitalul Filantropia

„Numărul ce rezultă din titlurile academice acordate celor 825 de fete în decurs de 26 de ani vorbeşte îndeajuns în favoarea activităţii noastre intelectuale. Într-adevăr, din 1875, de la promovarea primei fete cu bacalaureat în România, numărul lor s-a ridicat până la 432 bacalaureate, 40 licenţiate în Litere şi 21 licenţiate în Ştiinţe, 12 doctorese în Medicină…, o doctoreasă în Drept de la Facultatea din Paris, şi o licenţiată în Drept, 319 profesoare de şcoală secundară de fete şi 2 licenţiate în Farmacie. Dacă la acest număr se adaugă cel al artistelor noastre şi al femeilor de litere fără titlu, acesta va fi destul de elocvent pentru a arăta cât de mare este la românce elanul entuziasmului pentru munca intelectuală”, prezenta Maria Cuţarida Crătunescu.

În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată  la Institutul şi internatul Evanghelic, lucrând lângă Regina Maria. După război, se retrage din activitatea medico-socială din cauza problemelor de sănătate, dar într-o lume a bărbaților, Maria Cuțarida-Crătunescu a fost, poate, prima femeie româncă ce a reușit să înfrângă sistemul.

Ce strașnică cucoană!

Spitalul Brâncovenesc

Calița ot Jariștea