Kera Calița, la vreme de năpastă, merge neabătut înainte!

Urgia s-a abătut asupra noastră neîndurător și nu a iertat pe nimeni. Ca toată lumea, trec și eu printr-o perioadă de mari și grele încercări, numai că în cazul nostru, al celor din lumea cârciumilor, a birturilor și a zahanalelor, lucrurile sunt mult mai apăsătoare și chinuitoare.

De trei decenii, viața mea s-a învârtit în fel și chip – dar neabătut! – în jurul cabaretului culinar pe care l-am ridicat și îl diriguiesc – Locanta Jariștea. În fapt, aceasta a fost viața mea cu tot ceea ce a avut și are ea mai bun, aici îmi este familia, aici îmi sunt toți cei apropiați sufletește. Gândurile mele învăluie Locanta și musafirii ei ca o rețea de fire de păianjen aurite, care se întrepătrund cu tacâmurile de argint și olanda fină de pe mese sau tapiseriile încărcate de istorie de pe pereți, cu bogăția cuhniei, a cămării și a pivniței, cu baletul tainic al ospătarilor și vinarilor, cu tot ceea ce ne pune pecetea încă din 31 Mai 1991.

Năpasta m-a împins și pe mine mai întâi la gânduri dureroase. Am încercat să aflu ce este cu adevărat temeinic în ființa mea și către ce trebuie să mă îndrept în viitorul apropiat. Astfel am aflat ceea ce, în fapt, știam dintotdeauna: inima mea bate cu putere aici, la Locanta Jariștea! Și asta nu se va schimba niciodată – aceasta sunt și nimic nu mă va putea abate de la calea ce mi-a fost hărăzită cândva. Nu știu să fie vreo opreliște atât de mare încât să mă îndrept în altă parte.

De aceea, nici nu am întrerupt vreo clipă roboteala din Locantă. Dar, dacă oaspeții nu mi-au mai putut vizita cârciuma, m-am hotărât să-I vizitez eu pe dânșii, zi de zi, la Sărbătorile juruite, dar și în cele fără cruce roșie. Am mutat Jariștea acasă la fiecare dintre cei care jinduiau la bucatele cu care îi obișnuisem de ani buni. Chiar dacă paralele nu mai zornăie ca altădată în pungă, am datoria să nu las pe nimeni să poftească în van. De aceea, bucătarii se trezesc cu noaptea în cap și încep să forfotească în jurul ceaunelor, pentru ca din faptul dimineții până seara târziu curierii să ducă sarsanalele cu merinde peste tot în Bucureștii vechi și noi, pentru o plată cuviincioasă chiar dacă uneori neîndestulătoare. Eu însămi mă prezint la datorie când încă nu s-a crăpat de ziuă pentru a-i îndruma pe îmblânzitorii aromelor și chiar a gusta din fiecare oală și a o potrivi de gust. Onor clientela nu are cum să vadă asta dar o simte tainic. Asta o dovedește numărul copleșitor al celor care mă caută zilnic, prin mijloacele de azi, și mi-o mărturisesc cu încântare, ceea ce mă îmboldește să caut rețete noi în vechi anuare, să potrivesc altfel de mirodenii pe tipicuri de demult, să fac tot ceea ce pot spre a-i mulțămi pe deplin.

Nu-i deloc lesnicios, însă încerc să plutesc deasupra nenorocirilor și nu gândesc că mă voi scufunda vreodată printre ele. Știu ca va fi anevoios în continuare dar am încredere în Pronie, în felul în care Bunul Dumnezeu va ști să chivernisească soarta fiecăruia dintre noi și știu că ne vom primi fiecare răsplata după cum o merităm. Iar Jariștea Locantă va fi pe mai departe casa voastră, nesmintit, a tuturor celor care o iubiți fără opreliști!

 Kera Calița ot Jariștea Locantă