Boulettes sau prima treaptă a inițierii în gastronomie

O gustare delicioasă, o garnitură inspirată sau un aperitiv simplu dar rafinat, les boulettes sau buletele sunt acele gogoșele ușoare și aurii din aluat de cartofi, brânză, cașcaval sau felurite combinații ale acestora -uneori cu adaosuri surpriză precum creierul de vită-, pe care bucătăria franceză le-a impus ca pe niște formule inițiatice destinate celor care vor să ucenicească la umbra marilor gastronomi. Se spune – și nu de ieri, de azi! – că nu poți deveni cu adevărat un grand chef dacă nu îți reușesc la perfecțiune  asemenea pufoșenii…

În al său Petit traité de la boulette, Pierre-Brice Lebrun dezvăluie o rețetă antică de bulete mesopotamiene, întâlnită în Babilon și datând de patru mii de ani. Sub formă neconvențională de chioftele orientale (kofta sau köfte), ea a ajuns în timp pe coasta nordică a Africii, pe tărâmurile maghrebiene, apoi a trecut Mediterana spre Andaluzia, de unde a ajuns în cele patru (sau șase!) colțuri ale Franciei vechi.

Dincolo de multe întâmplări istorice îndelung căutate și cercetate în răspăr, se prea poate și ca vreodată, de demult, printr-o cămară din Île de la Cité să se fi aflat felurite resturi de brânzeturi și niște cartofi ce trebuiau neapărat gătiți cumva, eventual prin fierbere. Bucătarul va fi avut la îndemână și o mână de făină, poate și un gălbenuș sau două, niște piper, un buchețel de mărar… iar restul e istorie culinară! Cașcavalul întărit a fost domolit pe răzătoarea mare, cartofii au fost fierți și, prefirați cu un pic de unt și lapte, au fost prefăcuți în piureu, iar toate acestea au fost împreunate cu făină, pulbere de piper și mărar tocat fin, iar mai apoi legate cu ouăle bine bătute. S-a adăugat și o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu stins cu puțină zeamă de lămâie sau cu oțet de mere sau de vin, după care s-a amestecat bine cu mâna pentru a se obține un aluat vârtos din care, la sfârșit, s-au format niște biluțe ce se cereau tăvălite prin făină sau pesmet,  apoi orânduite frumos pe un talger de aramă. O crustă frumoasă căpătau buletele când erau presărate cu făină de porumb, mălaiul putând fi amestecat și cu pudră dulce sau iute de ardei! Întrucât se cunoștea cum că prăjirea în amestecul de ulei și unt bine încins – ca la gogoși! – dura cel mult două duzini de clipiri de ochi, se vor fi format mai întâi cu buricele unor degete îndemânatice toate globulețele de aluat și abia apoi a început să se facă prăjirea într-o tigaie adâncă de fontă sau de aramă bătută. Aidoma gogoșelelor turnate cu lingura, buletele se prăjesc întotdeauna doar până se îngălbenesc frumos, căpătând prețioase reflexii aurii. Dacă, din neatenție, s-ar continua prăjirea ceva mai mult timp, buletele s-ar deforma urât, datorită miezului care începe să se topească și va curge în afară. De aceea, les boulettes se scot iute cu paleta de lemn și se așază pe șervete de in absorbante, pentru a se face uitat plusul uleios. Biluțele sunt bune atât calde cât și reci, păstrate într-o cămară răcoroasă putând fi puse pe masa și a doua sau chiar a treia zi.

La servire, se pot înmuia într-un bol cu smântână, pastă de tomate picante sau aioli provensal ușor din lapte gras, gălbenușuri bătute și usturoi storcit în ulei de măsline. Ori se poate aduce la îndemână un castronel cu pesto de busuioc și migdale sau un sos dulce-iute, picant după gust, cu sau fără fărămițe de ardei iute. Merge și cu un coulis de ardei kapia sau ardei gras roșu, făcut la foc mic în ulei de olive. Corăbierilor francezi care au călătorit peste mări și țări până spre Cayenne, în Guyana, le va fi fost, desigur familiar și guacamole, pasta de avocado cu mirodenii.

Fantazia bucătarilor pare a fi fără margini atunci când vine vorba de umpluturi noi pentru bulete, folosindu-se de la fulgi de ovăz fierți în lapte la carne albă sau roz de pește ori de la pulbere de frunze de sfeclă la tartar peste care s-a picurat ceva sos picant și i s-a adăogit niște dulceață de ceapă roșie. Din buletele cu orice fel de carne se poate face apoi și un ragoût, adică un fel de tocăniță cu supă de oase, sos de roșii și ceapă, morcovii nelipsind nici ei.

Buletele se mai pot face și în tavă la cuptor, adesea pensulate înainte cu puțin ulei sau sos. Focul, însă, trebuie să fie unul domol, altminteri „gogoșelele” se vor crăpa sau își vor pierde forma sferică dorită. Mai rar, se pot găti și la vapori sau în bain marie.

Tot un fel de bulete pot fi considerate și acele fricadelles făcute în nordul Franței, în apropierea graniței cu Belgia, care sunt niște gogoșele mai alungite de carne tocată de porc (hachis), însoțite pe farfurie de frites și o lingură de mayonnaise. În variantele lor vegane, fără tocătură, adesea marinate în bere, dar cu ciuperci, năut linte sau pătlăgele vinete moleșite în ulei sau pe grătar, poți jura că sunt efectiv niște bulete.

O modalitate aparte de a servi buletele cu carne tocată (de porc, vită ori curcan) sau cu creier este de a le prezenta împachetate în frunze de lămâi badijonate cu ulei de măsline, lăsându-le o vreme în cuptorul deja încins dar cu focul domolit cum se cuvine. Acest metod se întâlnește mai cu seamă în sudul Franței, în Provence.

…Dar, reîntorcându-ne la rețeta tradițională consacrată, vom putea întotdeauna spune că niște boulettes authentiques sunt neapărat cu brânză și cartofi fierți în compoziție!

Calița ot Jariștea