VIRGINIA ANDREESCU-HARET – prima femeie arhitect din România

Nepoată de frate a pictorului Ion Andreescu, Virginia Andreescu s-a născut în 1894 în Bucureşti şi din 1928 a fost căsătorită cu un nepot de soră al lui Spiru Haret. Născută în București, în 1894, Maria Virginia Andreescu nu a trecut printr-o copilărie ușoară – avea 9 ani când mama ei a murit și ea a trebuit să se ocupe de cei trei frați mai mici și de gospodărie. A urmat liceul și, după bacalaureat, a intrat la Școala Superioară de Arhitectură.Este prima femeie arhitect din România, obţinând diploma în 1919, având o bogată activitate de peste 30 de ani şi 130 de clădiri înfăptuite.

S-a perfecționat în atelierul arhitectului Petre Antonescu, după care, în perioada 1921-1922, a avut o specializare la Roma. Societatea Arhitecţilor din România a trimis-o la congrese internaţionale la Bruxelles, Roma, Paris, Moscova şi Berlin. A lucrat pentru Comisia Monumentelor Istorice între 1918-1921, apoi pentru Ministerul Învăţământului Public între 1921 şi 1947. Cel mai înalt grad atins în minister a fost cel de inspector general în arhitectură. O componentă esenţială a carierei sale a fost formarea tinerelor arhitecte în instituţii de învăţământ. A făcut parte din comisiile permanente ale Învăţământului tehnic, a lucrat la Casa Şcoalelor şi ca profesor în şcolile tehnice ale Ministerului de Construcţii.

Printre primele sale lucrări, executate împreună cu arh. I. Pompilian, regăsim un imobil eclectic pentru societatea „Construcţia Modernă”. Situat în strada Frumoasă nr. 50-56, la colţ cu Calea Victoriei, acesta cuprinde şi o sală de spectacole cu 1.200 de locuri. A mai proiectat aripa dinspre Şerban Vodă a Liceului ”Gheorghe Şincai” (1924), Palatul Tinerimea Română, din strada Schitu Măgureanu, Şcoala Primară din Socola, Iaşi (1925), Liceul D. Cantemir, Bd. Dacia, Bucureşti (1926), Teatrul-cinema din Govora și Terasa Cucurigu (1928), Şcoala normală de fete din Bârlad cu internat şi sală de gimnastică şi anexe (1931), Liceul de Fete din Focşani (1933), Liceul de fete „Domniţa Rucsandra” din Botoşani (1933-1934), Biserica Ghencea, Calea 13 Septembrie, Bucureşti (1934),  Facultatea de Medicină din Bucureşti – Muzeul de anatomie/ Centrul de Cercetări Antropologice,  Staţia Meteorologică de la Băneasa etc.

ALTE CINCI ROMÂNCE NEMURITOARE

Prima femeie inginer din Europa a fost o româncă, Elisa Leonida Zamfirescu.

Aceasta s-a născut pe 10 noiembrie 1887 şi a încercat să urmeze cursurile Facultăţii de Drumuri şi Poduri din Bucureşti, dar a fost respinsă tocmai din cauză că era femeie. Ulterior, aceasta a mers la studii în Germania, devenind în 1912 prima femeie inginer de pe continent.

Prima româncă aviator a fost Elena Caragiani Stoenescu.

S-a născut în 1887, a studiat la Aerial League School, dar i-a fost refuzată diploma de absolvire, pe motiv că e femeie. Mai târziu, în 1914, a reuşit să îşi ia brevetul de pilot în Franţa.

Şi primul inginer silvicultor din lume a fost tot femeie.

Pe numele ei Aurora Gruescu, aceasta s-a născut în 1914, a terminat studiile de silvicultură în Bucureşti.

Cecilia Cuțescu-Storck a fost prima doamnă profesor la o universitate de artă din Europa.

Aceasta a fost pictoriţă şi a avut o influenţă majoră asupra artelor în perioada interbelică, absolvind cursurile Academiei de Arte Plastice din Bucureşti.

Prima soprană care a avut vreodată un rol principal într-un spectacol, scris special pentru ea, a fost Hariclea Darclee, care a interpretat faimoasa Tosca de Giaccomo Puccini. Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma.

Călătoria jupânesei de la Jariștea: Cum a reușit să facă bani din „Bucureștiul de altă dată” transformând un birt cu vin vărsat într-o cârciumă obiectiv turistic

Vă redau un articol scris de doamna Ramona Raduly de la revista Life

Aurora Nicolau este probabil cea mai cunoscută cârciumăreasă din București. Este „cocoana” a cărei poveste se leagă de numele Locanta Jariștea, cârciuma ce vrând-nevrând ajunge pe lista obiectivelor turistice pentru străinii care ne vizitează.

În fiecare seară, la Jariștea, doamna Aurora Nicolau, îmbrăcată în veșminte boierești din Bucureștiul de altă dată, își întâmpină oaspeții cu un spectacol și-o poveste ce schimbă o cină obișnuită într-o trăire de neuitat. De la masa dumneaei, cu clopoțelul alături, Kera Calita (numele de scenă), întreține toată atmosfera, așa cum probabil se întâmpla în cârciumile renumite ale Bucureștiului de acum 100 de ani.

Am auzit multe povești despre această doamnă și am ținut morțiș să o cunosc, să aud cu urechile mele despre viața dumneaei. Cum este să fii copilă și să crești la curtea boierilor, să ajungi la București și să-ți dorești să ai o cârciumă. Cum este să visezi la o grădină de vară cu scaune și mese din fier forge și cu piatră mărgăritar pe jos, dar mai ales cum este să pui atâta valoare pe tradițiile vechiului București și să vrei să readuci totul în conștiința oamenilor. Așa că ne-am întâlnit „la cârciumă” cum spune domnia sa și am intrat într-un timp cum nu găsești nicăieri altundeva, un tărâm parcă neatins al vechiului București în care orice obiect de artă are o istorioară, ca să nu mai vorbim de ce ar avea de povestit pereții de-ar avea ochi și urechi. Citiți mai jos povestea de viață, de dragoste și de cârciumăreasă a Aurorei Nicolau.

Poză facută în momentul când s-a luat interviul

Ce făceați dumneavoastră înainte de Jariștea?

Eu am fost bibliotecar de formație și după aceea, din 1980 în 1990 am fost casier contabil la Higiena. După vremurile pline de învolburări, pline de materialism-dialectic, am visat la o cârciumă. Mi-o doream de mult din poveștile bunicilor și din închipuirile mele. Continuă să citești Călătoria jupânesei de la Jariștea: Cum a reușit să facă bani din „Bucureștiul de altă dată” transformând un birt cu vin vărsat într-o cârciumă obiectiv turistic

Meniul încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, explicat pas cu pas 

Chiar în prima zi a ceremoniilor, 15 octombrie 1922,  Regele şi Regina au oferit un dineu regal, care a fost servit invitaţilor în Sala Unirii din Cetate. Cele aproape 400 de persoane au participat la masă. Regina Maria, în tinerețe, era o mare admiratoare de haute cuisine, având chiar șansa – la Londra – să guste des din creațiile gastronomice ale marelui Escoffier, care, în 1890, s-a mutat la Londra, împreună cu Cesar Ritz, unde au preluat conducerea bucătăriei de la Hotel Savoy. Clientul lor cel mai fidel aici era Prințul de Wales, viitorul rege Edward al VII-lea al Marii Britanii (1901-1910), fiul cel mare al Reginei Victoria. Fiul lui Edward, George Frederick Ernest Albert, care, între 1910 și 1936 a fost conducător al Regatului Unit și Împărat al Indiei sub numele de George al V-lea, era îndrăgostit de verișoara sa, pe care o alinta Missy și pe care o invita adesea la Savoy pentru a cina și a gusta din minunățiile pregătite de Auguste Escoffier. Lui „Missy”, care se numea, de fapt, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, mama ei – Mare Ducesă pravoslavnică – nu i-a permis, respectând cutumele credinței ortodoxe răsăritene, să se mărite cu vărul ei, așa că tânăra prințesă a ajuns la București, unde s-a măritat cu Principele Moștenitor Ferdinand, viitorul conducător al Regatului României.

Continuă să citești Meniul încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, explicat pas cu pas 

10 martie – Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Lăsatului sec de brânză

Imnografia acestei duminici se întemeiază pe icoana lui Adam plân­gând înaintea porţilor Raiului: „Şezut-a Adam în preajma Raiului, şi de goliciunea sa plângând, se tânguia: <<-Vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene, şi am fost furat de ea şi de mărire m-am de­părtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie. Ci, o Raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta. Nu voi mai vedea pe Domnul şi Dumne­zeul şi Ziditorul meu; căci în pământ voi merge, din care am şi fost luat. Milostive îndurate, strig către Tine: Miluieşte-mă pe mine cel ce am căzut>>”.

Izgonirea lui Adam din Rai, care încheie Săptămâna Brânzei, este aşezată la începutul Postului Mare pentru a arăta urmările nenorocite  ale neascultării şi ale însoţirii cu patimile. Numai prin înfrânare şi prin supunere faţă de Domnul, poate credinciosul să se învrednicească de dobândirea Raiului, pe care Mântuitorul ni l-a deschis din nou prin jertfa Sa de pe cruce. Continuă să citești 10 martie – Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Lăsatului sec de brânză

3 martie 2019 – Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, a Lăsatului sec de carne

Postul Sfintelor Paști este unul aspru, (dar cu ajutorul Atoateziditorului nu ne pare o mare osândă), Părinții Bisericii au rânduit ca trecerea de la mâncarea de dulce la cea de post să se facă lin preccum înoată peștele în apă. În Săptămâna Albă credincioșii se înfruptă, pe lângă bucatele de post și cu lapte, brânză, ouă și pește. Întotdeauna înaintea Lăsatului sec, de brânză sau de carne, este o săptămână cu harţi, atât miercurea cât şi vinerea, ceea ce înseamnă că Biserica dă dezlegare creștinilor să pună pe mesele lor mai multă mâncare de dulce, ca să prindă putere încât să poată posti mai apoi fără gânduri ademenitoare.

Duminica Înfricoşatei Judecăţi sau Duminica Lăsatului sec de carne este duminică următoare după Duminica Fiului Risipitor şi înainte de Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Aceasta este cea de-a treia săptămână a perioadei pregătitoare a Postului Mare din sfânta Biserică Ortodoxă.

Această duminică mai este numită şi Duminica Lăsatului sec de carne, deoarece în mod tradiţional, este ultima zi în care se mănâncă bucate din carne înainte de Sfintele Paşti. În săptămâna care urmează, creştinii ortodocşi se opresc de la mâncatul carnii, dar mai pot gusta din ouă, lapte și brânză. Din acest motiv, săptămâna care urmează mai este numită şi Săptămâna Albă. În unele jurisdicţii este tolerat şi mâncatul de peşte. Săptămâna Albă îi simbolizează pe Adam şi Eva în Rai, când încă nu începuseră să mănânce carne.

Citirea din Evanghelie din această duminică constă din parabola lui Hristos despre Judecata de Apoi (Matei 25:31-46). Din Evanghelie, credinciosul aude: „…căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. …. adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”.

Cu o zi înaintea Duminicii Înfricoşatei Judecăţi,  în Sâmbăta Morţilor (sau Moșii de Iarnă) se dau de pomană colivă, colaci, piftie, sarmale, plăcintă, fructe, vin şi lumânări aprinse. La mormintele rudelor este obligatoriu să fie aprinse măcar două lumânări, pentru a încălzi sufletele celor trecuți la viață veșnică.

Duminica, însă, se obișnuiește ca finii să meargă cu plocon la nașii de cununie, care, la rândul lor, îi așteaptă în straie de sărbătoare și cu masa întinsă. Cu dreaptă cumpătare și bună măsură, se închină pahare cu vin pentru sufletele celor ajunși în Rai, apoi se pornește un zaiafet, cu muzichie, dănțuiri și geamparale.

Pe masă, sunt orânduite tipsii cu stacoji și raci, stropiți cu picuri groși de lămâie, bibilici fripte în hârtie, boluri cu măduvă dreasă cu hrean și bulion alb din carne ciolănoasă de vacă, cârnăciori din mușchiuleț de iepure și uger fraged de vițică, piftii din creste de cocoș, felii groscioare de pâine mozaic („mestecăm într-un castron 200 grame unt cu 150 grame sardele de Lissa curățite, tocate și date prin sită, până se fac ca spuma, adăugându-le 200 grame limbă, 200 grame șuncă – fierte, 6 ouă fierte, 60 grame capere, toate tăiate în cuburi foarte mici, apoi puse în untul cu sardele și bine mestecate; scoatem cu coada unei linguri miezul unei franzele lungi, dar nu prea mare, și o umplem bine cu compoziția, lăsând-o să stea la un loc rece o zi, apoi o tăiem în felii ca un deget de groase”), croșete de migdale cu apă de flori de portocale, gogoșele cu jumări și miere, cataifuri din cele turcești și alte cofeturi, la care se aduc ulcele cu vin dulce de Cotnari și alte asemenea licori.

Totul se săvârșește, însă cu gândul la Înfricoșătoarea Judecată și la pătimirile Postului ce va urma: „…„Când vei veni, Dumnezeule, pe Pământ, cu slavă şi toate se vor cutremura şi râul cel de foc al divanului va curge, cărţile se vor deschide şi cele ascunse se vor vădi, atunci să mă izbăveşti de focul cel nestins şi să mă învredniceşti a sta de-a dreapta Ta, Judecătorule preadrepte!”

Calița ot Jariștea