20 iulie – Sfântul şi Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul

Sfântul si marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Vechea tradiție a cărților bisericești, care a transmis aceste amănunte despre nașterea Proorocului, stabilește că El era din tribul lui Aaron și prin îngăduința Cerului a devenit preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea aspru toate poruncile Legii și se închina în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie neprihănită, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și i-au înrâurit modelul vieții mânăstirești.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, a părăsit ținutul lui Israel, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, și a lăsat în urmă netrebnicia regelui Ahab și a principesei sale păgâne, Isabela. Perechea regală mult i-a asuprit pe credincioșii lui Dumnezeu și singurul ce i-a stârnit pe față, purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului, a fost slăvitul Ilie Tesviteanul.

Sfântul a plecat mai departe la râul de Chorrath, aflat dincolo de Iordan, a slujit și-a fericit pe Dumnezeu la Mânăstirea Hozeva (care mai există și astăzi), și unde a trăit și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Aici, Ilie își potolea setea cu apa cascadei, iar „de-ale gurii” Domnul îi trimitea corbi (păsări pe care evreii le socoteau spurcate) pentru ai duce pâine dimineața și carne seara.

Minunile s-au arătat când slujitorul lui Dumnezeu, Ilie, a ajuns la o  văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. Cu toată sărăcia ei a păstrat datina ospeției și, îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității ei : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă, când nenorocirea veni și fiul ei muri. Femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus năpasta asupra casei ei, atunci Ilie îl luă pe copil, îl urcă în casa de sus unde locuia El și după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sfântul Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer, fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la Față (după cum stă scris în Evanghelia după Matei). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca un miracol care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu. Simțind că zilele pe Pământ îi sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost credința Lui, încât Domnul l-a lăsat să meargă din viața aceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Minunea a fost văzută de ucenicul său, iar El s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.

În tradiția populară, Sfântul Mare Prooroc Ilie este ales ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca o pildă de credință și curaj demn de urmat. Creștinătatea îi aduce multă cinstire și este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței. Fiii Bisericii au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Ilie de fapt taie cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti și este mereu și mereu în slujba binelui.

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer a Sfântului și Marelui Prooroc Ilie Tesviteanul. Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sfântul Ilie este considerat și patronul prisăcarilor: în această zi, la sate, îngrijitorii de albine adunau mierea, muncă cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.

Spre deosebire de alte sărbători ale românilor, masa festivă de Sfântul Ilie este una fără bucate din carne; ziua sfântă este însemnată cu dezlegare la ulei şi vin.
La sate, în gospodării sunt invitaţi prieteni şi rude să deguste faguri de miere şi să cinstească un păhărel de ţuică îndulcită cu miere nouă. Se spune că ritualul atrage bunăstarea în casele prisăcarilor şi le apără stupii de hoţi și stricăciune.

În satele din zona Moldovei, de Sfântul Ilie se mănâncă: castraveţi cu miere de albine, pentru a avea sănătate tot anul; grâu nou fiert, îndulcit cu miere, pentru sporul în munca lor; și mere de vară sfințite.
Pe 20 iulie ogoarele se stropesc cu agheasmă pentru rodul și bogăția anului următor și tot acum se culege busuiocul care se pune mănunchi la uscat sub streşini, în cămări sau poduri ori este dus la biserică, pentru binecuvântare şi aşezat la icoane.

Sfântul Ilie dă dezlegare la fierberea și coacerea porumbului și după tradiție nu se mănâncă până nu se dă de pomană.

Mărul dulce este cea mai prețuită fructă în această zi slăvită. La bucătărie, gospodinele îl taie cubulețe, îl pun în salata de țelină și morcovi sau în supa de ciuperci cu nuci noi, în ciulamaua de conopidă,

în găluștele și chifteluțele de post,

în tocana de cartofi cu ulei,

în untul de dovlecei și, bineînțeles, în plăcinta cu mere.

Gătitul nu se termină până nu se plămădește un chec  boieresc mai pricopsit plin de morcovi și mere. Rețeta are taină și începe cu o seară înainte când se pun stafidele la înmuiat în sucul de portocală. Abia a doua zi se cerne făina și se amestecă cu praful de copt și bicarbonatul stins în puțin oțet. Se bate bine zahărul cu uleiul și se adaugă făina, scorțișoara, stafidele, morcovul ras mărunt, mărul, coniacul și coaja de portocală. Amestecăm totul cu putere, cu ajutorul unei linguri de lemn, apoi ungem tava și așternem o hârtie de copt. Turnăm aluatul în tavă și îl punem la cuptor la foc potrivit 50 de minute sau până când trece proba scobitorii. Îl lăsăm 15 minute să se răcorească în tavă și după aceea se scoate și se feliază.

Sfinte Ilie îți aducem închinare și mulțumire pentru roadele tale pe care, în mărinimia ta, ni le-ai dăruit!

Calița ot Jariștea