Focul cel Mare

IMG_8718Multe şi nenumărate au fost pârjolurile ce au înnoit mereu cetatea Dâmboviţei, cel mai mare, rămas în cronică drept „focul cel mare” a fost unul singur, cel aprins în ziua de Paşti din anul 1847 şi a ţinut până dincolo de Rusalii şi a pârjolit o mare bucată din târg. A început din streaşina casei cluceresei Drugănescu, unde iubitul său fiu şi-a descărcat puşcociul, undeva lângă biserica de jurămînt şi s-a întins pe toată Uliţa Franţuzească, Uliţa Nemţească, a trecut peste Lipscani, peste hanul de la Sf.Gheorghe Nou, peste Uliţa Bărăţiei, peste Uliţa Sfinţilor până la biserica Sf.Ştefan. Focul a ţinut aproape o lună de zile. Numai în văpseaua de roşu au ars 7 biserici, 10 hanuri, 1067 de prăvălii şi 130 de case, văpseaua de negru a fost atinsă mai puţin (adică domeniul primarului Piedone), 5 biserici, 75 de hanuri şi 390 de prăvălii. Au ars întru totul 2000 de lăcaşuri şi s-au prăpădit 15 suflete. Continuă să citești Focul cel Mare