Somn la cuptor – Jean Bart

Acolo, pe cheiul Sulinei, sub firma agățata de balcon :

Varieteu cu șambruri

Gherase Stratios

Furnizor al marinei regale

Chir Stratios își împlinește menirea vieții sale, preparând cu folos domnilor căpitani somn la cuptor cu tarhon și salvie. Pentru căpitanul vasului de poștă, Eugeniu Botez, și 9 ofițeri din careul marin : un somn în jur de 5 kg, 200 grame unt, 300 ml ulei de măsline, 500 ml vin alb de la Sarica, 2 kg cartofi micuți, 5-6 bucăti de pătlăgele bine coapte, 2 l lapte proaspăt de vacă, 3 cepe galbene, 2-3 morcovi, sucul de la 5 lămâi, salvie, tarhon, sare,piper, boia dulce și ardei iuți roșii sau verzi, după putință.

Se curăță peștele cu un cuțit bine pilit, se freacă cu sare și piper, se ține cufundat în lapte aproape o oră. Chir Gherase Stratios, pregătește într-o tavă mare uleiul de măsline, ceapa tocată solzișori, morcovul tăiat rondele, cartofii întregi dar micuți, pătlăgelele tăiate în patru, vinul și sucul de lămâie, salvia și tarhonul, ardeii iuți tăiați cerculețe. După ce scoate Regele Somn de la gurile Dunării, din baia de lapte, îl unge cu untul, îl așează în tava militară pregătită deja și-l dă la cuptor circa un ceas. Cât se coace și se rumenește se aud acordurile unei chitare:

I se si di o mena o cosmos

I se si di o metis avros…

Comandorul Jean Bart, prenumele lui oficial, Eugeniu Botez împreună cu ofițerii săi fac compas la Sulina la firma lui Chir Stratios și comandă peștele pe versurile lui Eminescu : „Sa-mi fie somnul lin/ Să-mi fie somnul plin”

Kera Calița

https://goo.gl/Syqj6Q

Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism