Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință și aducătorul de belșug

Mulți au fost martirii creștinismului de început, dar acel soldat din garda Împăratului Dioclețian a scris, în anul 303 după Hristos, o pagină fără seamăn, plină de evlavie și curajul lui Hercules. Întemnițat și supus torturii pentru a-și lepăda credința, împuns cu sulița, cu grele lespezi de piatră așezate pe piept, tras pe roată, aruncat în groapa cu var, bătut la tălpi și silit să poarte încălțăminte cu ascuțite cuie, apoi să dea pe gât o băutură otrăvită, biciuit cu vâna de bou și îngenunchiat alor cazne – nimic nu a răzbit să-l facă să părăsească credința creștină! „Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit“ i-a spus Gheorghe călăului său…

Sfântului Mare Mucenic Gheorghe i se pune în seamă legenda potrivit căreia ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o legendă târzie, medievală. Icoanele îl arată pe sfânt călare, doborând cu sulița un balaur, ceea ce pentru creștini va să aibă o însemnătate simbolică – izbânda. Fecioara scăpată de urgia încleștării cu Fiara se întemeiază a fi însăși credința noastră curată, cea fără de prihană. De aceea, mistic, Sfântul Gheorghe este purtătorul nostru de biruință! Ocrotitor al armiei române, chipul Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale, brodat cu fir de aur şi argint şi bătut în nestemate, trimis de Ștefan cel Mare la Mânăstirea Zografu de la Muntele Athos. Sfântul Gheorghe vestește biruinţa împotriva păcatului, a laşităţii și a minciunii, și tocmai de aceea este arătat omorând balaurul, simbolul diavolului, al răului din lumea aceasta.

În calendarul popular al românilor, Sfântul, numit Sân-Giorgiul sau Sângiorzul, mai are un înțeles. Înverzitor al naturii si semănător al tuturor semințelor, protector al cirezilor și turmelor, Sângiorzul este „primul străjer al timpului”, cel care deschide Anul Nou Pastoral, frate cu Sâmedru (Sfântul Petru), culegătorul fructelor. Pe 23 aprilie, Sângiorz primea cheile anotimpurilor din mâna lui Samedru, apoi, cu grabă mare, închidea vremea rea cu o cheie, iar cu cealaltă deschidea vara, al cărei miez era pe 20 iulie, la Sântilie. Ocrotitor al Naturii fiind,în dimineața zilei sale se așază la stâlpii porților și ai caselor, la ferestre și uși, coronițe de ramuri verzi, mai ales de răchită. Urzicatul se făcea, de semenea în această zi, căci astfel ca oamenii vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri.

Dincolo de tradițiile populare ale belșugului adus de Sfântul Gheorghe, boierii îl cinsteau cu mese bogate, întinse pentru mosafirii cu obraze subțiri, căci atunci se aduceau din cămări cele mai cu fală bucate, iar din pivniți erau scoase damigenele potrivite cu cele mai bune vinuri „vin doftorec și crăiesc”.

Din vechime, la prăznuirea Sfântului Gheorghe se aduceau, mai întâi, pe masă tipsii încărcate cu castronele pline cu salate de icre de crap și știucă,

ouă de gâscă și rață umplute cu ficat,

șuncă și cașcavaluri muntenești, stropite cu ulei de șofrănel și miere de fagure, aluaturi presărate cu leurdă și gălbiori și alte asemenea.

Apoi, veneau de la cuptor puiul copt cu mirodenii sau claponul umplut cu tocătură și verdeață, stropit cu Madera, peștele îndesat cu legume,

racii cu lămâie și usturoi și frigăruile de vită, lângă care se așezau salatele cu frunze fragede de spanac, alune prăjite și brânză de capră cu negrilică și sulemenită cu boia dulce. La urmă, se făcea risipă de lapte de pasăre, aromit cu păstăi de vanilie, în vas plutind sumedenie de bulgărași de albuș fierți în două clocote.

După o astfel de masă dulce ca mustul stropită cu ape de portocale și zahăr, boierii se nărăveau  la vutci cu anason, cocoanele lor se răsfățau cu lichioruri de fructe, iar copilașii primeau carafe cu limonadă proaspătă, în care se adăugau și două-trei frunze verzi de izmă.

Iar, mai târziu, la ceasul de tihnă, joc de stos și taclale, veneau ibricele cu mazagran, vechea băutură răcoritoare, preparată din cafea neagră cu esență de scorțișoară, în care se puneau bucăţele de gheaţă, ornată fiind cu smântână dulce bătută bine. Pentru doamne, în băutură se adăuga și o ceșcuță de lapte, de ieșea un minunat caffe-frape, ca în cafenelele de taină pariziene, călcate ades de acestea la ceas de toamnă timpurie, atunci când soții lor juruiți se învredniceau să strângă de la arendași șfanții pe recoltele îmbelșugate ale verii vestite încă din primăvară de ziua binecuvântată a Sfântului Gheorghe.

Se cuvine să aprindem candela, să facem închinăciuni și să plecăm ochii și tâmplele în fața Sfântului Gheorghe cel biruitor.

Calița ot Jariștea