Scrisori de boieri

Nicolae Iorga, însemnatul istoric, publică scrisorile boierilor și voievozilor români sub titlul „Scrisori de boieri”, carte de ispravă cu o prefață în care Nicolae Iorga face câteva considerații asupra boierimii noastre.

„Boieria e, cum numele o arată, de origine bulgărească, – la vecinii noștri de peste Dunăre, pluralul de la bol, bul, vechiul nume turanic pentru sfetnicii Hanului, întâlnindu-se încă de la începutul așezării lor în Mesia slavă. Dar atribuțiile, rangurile, privilegiile sânt curat est-romane, bizantine, Bulgarii primind și în această privință covârșitoarea înrâurire de cultură a Constantinopolei împărătești.”

Boierimea s-a arătat făloasă și bogată în Moldova prin Mușatini și Movilești, în Țara Românească prin Basarabi, a strălucit în Moldavia sub Dimitrie Cantemir și-n Țara Românească s-a înobilat sub Mavrocordați, a continuat țeremonia boierească și la 1821 când o altă ordine politică vine cu generalul Kiseleff și Regulamentul Organic.

Iată frumusețea, candoarea și credința unei scrisori:

„Bunul Mateiu – Vodă Basarab scria astfel către ambasadorul francez de la Constantinopol, care-i trimisese un răspânditor al catolicismului. La sfârșit el plânge durerea țerii despoiate și stoarse.

Prea-luminate Domn, mult prețuit de noi,

Peste măsură mă îndatorește curtenitoarea purtare a dumitale, că binevoește a ne cerceta cu scrisoarea d-tale curtenitoare, plină de mărturisirea de iubire a blândului d-tale suflet. Ni-e plăcută această bună mărturisire față de noi, asigurându-te că va fi totdeauna și la orice prilej răsplătită de noi cu alte bune scrisori. Și cea mai mare cinste ni vei face d-ta dacă nu vei fi zgârcit în a ni împărtăși poruncile d-tale, cum astăzi ai binevoit să ni dai în grijă, în chip neobișnuit, pe d. Anton Devia, care a fost văzut de noi cu obișnuitul ochiu plin de iubire; cu atât mai mult cu cât atârnă de d-ta ca prieten de aproape. Și așa voiu face cu oricine va veni din casa Măriei Tale Prea-Luminate, având noi bună aplecare pentru alesele însușiri ce sunt în d-ta. Să ni faci îndatorirea de a vorbi une ori cu dumnealui Caimacamul despre această biată țară și despre noi înșine, povestind grelele biruri și nesuferitele cheltuieli ce avem, din care s’a născut sărăcirea și nimicirea acestui popor, și nici nu au compătimire de noi cine am nădăjdui să vie în ajutorul năcazurilor noastre. Ni va fi peste măsură de plăcută această îndatorire, nădăjduind folos, față de bunătatea d-tale. Căruia-ți rugăm de la Dumnezeu toată fericirea cea mai mare. București, 8 Septemvre 1635.

Al d-tale prea-iubitor prieten și gata de îndatorire.

Io Mateiu Basarab, Domn al Țerii-Românești.”

Calița ot Jariștea