Restaurantele de demult și spectacolele de revistă – arta spectacolului total în vechiul București- prima parte

Bucureștenii au știut dintotdeauna să pună la un loc, cu berechet și boscărie, totul într-o mare bucurie, și ceea ce le plăcea – mâncarea bună, vinurile învechite și „mâncări” cu crohmale și entremeturi, veneau „la pachet cu „antrenul”, cu zefchiul boieresc, cu un cuplet nostim sau un scheci hazos, cu sunet meșteșugit de vioară îndrăgostită. Prin lumea de palisir, a Bucureștilor, lume visată de poeți, frumusețile răpitoare ale vremii se amestecau cu dansurile la modă, aruncând buchețele de toporași și violete înmiresmate audienței literalmente îmbătată de emoțiuni.

Grădina Blanduziei a fost printre primele locuri din București unde s-au produs multe spectacole de operetă cu prezentări de gală. Numită la început Grădina Gagel, mai apoi Edison şi, în cele din urmă, prin 1890, Blanduziei, grădina se afla pe locul unde se întretaie ulița Academiei cu strada Doamnei. Acolo, peste vremuri, au jucat în spectacole de revistă mult gustate de public actorii Ioan Băjenaru, Constantin Murgeanu, Vasile Maximilian, Margareta Dan, Leontina Ioanid şi M.A.  Alexandrescu, et caetera.

În umbroasa grădină a jupânului Stavri, cânta pe la anul 1877 o mare orchestră, condusă de fostul capelmaistru al  curții  imperiale rusești de la Sankt Petersburg, pe nume Schipeck, cu barbă tunsă ascuțit și mustăți în furculiță.

Mergând pe urmele lui Constantin Bacalbașa, istoricul Emanuel Bădescu ne povestește că un alt loc de răsfăţ pentru bucureşteni era „Grădina cu Cai”, numită așa de la caruselul cu călușei pe care-l găzduia spre bucuria copiilor răsfățați de părinți duminica cu această distracție. Situată în stânga râului Dâmboviţa, de o parte şi de alta a străzii cu acelaşi nume era cuprinsă între Splaiul Mihail Kogălniceanu şi Bulevardul Elisabeta. Grădina avea şi o scenă pe care a debutat viitorul mare actor Ştefan Iulian, pe atunci elev al Liceului „Matei Basarab” de pe Podul Calicilor. Au mai tresăltat de dor, amor, muzichie și danțuri, așa cum scrie George Costescu în Bucureștii Vechiului Regat și Henri Stahl în Bucureștii ce se duc, și grădina Racșa (pe strada Edgar Quinet, în spatele Universității de azi, unde cânta formația lui Nicu Poenaru, artist care a murit în chinuri la doar 37 de ani, după ce a fost mușcat de un câine turbat!) vizitată de lumea stilată și bogată a orașului; Guichard (în spatele Palatului Regal, unde evolua trupa lui Pascaly); Triumf (numită înainte Bristol, pe stradela Academiei, unde mușterii puteau citi jurnalele englezești); Orfeu (pe strada Ion Câmpineanu); Jignița (pe strada Negru Vodă) și câte altele or mai fi fost.

Calița ot Jariștea