Pierdeți grăsimea corporală în 6 săptămâni zbuciumate

În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul CARTEA ÎNTÂI 1 Sub cerul cenuşiu de toamnă ca un clopot uriaş de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă şi sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea braţul cu ştreangul spre câmpia neagră, înţepată ici-colo cu arbori arămii.

Supravegheaţi de un caporal scund, negricios, şi ajutaţi de un ţăran cu faţa păroasă şi roşie, doi soldaţi bătrâni săpau groapa, scuipându-şi des în palme şi hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pâmântului groparii zvârleau lut galben, lipicios Caporalul îşi răsucea mustăţile şi se uita mereu împrejur, cercetător şi cu dispreţ.

Deci nu, chiar și cea mai eficientă, dieta numai pentru stomac nu poate face față unei astfel de ciumă ca grăsimea viscerală. Doar o abordare integrată va scăpa de depozitele neplăcute. În soluționarea problemei, trebuie să țineți cont de părerile nu numai ale nutriționiștilor, dar și ale formatorilor și medicilor de fitness.

Priveliştea îl supăra, deşi căuta să nu-şi dea pe faţă nemulţumirea. În dreapta era cimitirul militar, înconjurat cu sârmă ghimpată, cu mormintele aşezate ca la paradă, cu crucile albe, proaspete, uniforme.

În stânga, la câţiva paşi, începea cimitirul satului, îngrădit cu spini, cu cruci rupte, putrezite, rare, fără poartă, ca şi cum de multă vreme nici un mort n-ar mai fi intrat acolo şi nici n-ar mai vrea să intre nimeni… Satul Zirin, cartierul diviziei de infanterie, se ascundea sub o pânză de fum şi de pâclă, din care de-abia scoteau capetele, sfioase şi răsfirate vârfuri de pomi desfrunziţi, câteva coperişe ţuguiate de paie şi turnul bisericii, spintecat de un obuz.

Spre miazănoapte se vedeau ruinele gării şi linia ferată ce închidea zarea ca un dig fără început şi fără sfârşit.

Şoseaua, însemnată cu o dungă dreaptă pe câmpul mohorât, venea din apus, trecea prin sat şi se ducea tocmai pe front Ţăranul holbă ochii, nedumerit, cu un zâmbet umil, bolborosind ceva pe ruseşte. Toţi trei militarii priveau acuma cu mare dispreţ la ţăranul care, neînţelegând vorbele străine, plecă ruşinat capul în groapa cu fundul galben, adâncă de vreo jumătate de metru.

Ce leneviţi? Asta-i groapă? Nu vi-e ruşine? Uite-acu pică convoiul Acum pierderea de grăsime vreţi să dau eu de dracu din pricina voastră? Dar nici asta nu-i armată, don' căprar S-ajungem noi gropari Oamenii se aşternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulţumit, răspunse iarăşi mai prietenos: — Soldatul trebuie să facă de toate în război, că de-aceeai războiul război Ori aici, ori pe front, ori în spital, tot la război se socoteşte De ce nu zici mai bine că am avut noroc cu întârzierea?

Ce ne făceam dacă soseau la patru, cum era ordinul? Ne lua naiba pe toţi Ce-i drept, sunt militar vechi, dar n-am mai pomenit să spânzure oameni aşa, aproape pe întuneric Apoi tăcu brusc. Privirea lui se oprise asupra spânzurătorii, al cărei braţ parcă ameninţa pe oamenii din groapă. Şi în aceeaşi clipă ştreangul prinse a se legăna uşor… Caporalul simţi un fior rece şi întoarse repede capul.

Atunci însă văzu crucile albe, în linii drepte, din cimitirul militar şi, buimăcit, făcu stânga împrejur, dând iarăşi cu ochii de morminte în cimitirul satului Fu cuprins de o frică sugrumătoare, ca în faţa unor stafii. Se stăpâni totuşi în curând şi, scuipând cu scârbă, murmură: — Ce viaţă mai e şi asta Încotro te uiţi, numai moarte şi morminte şi morţi Un vânt tomnatic, umed şi trist, începu să bată dinspre satul ameţit de ceaţă, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbuşite.

Din văzduhul cenuşiu picură atâta pustietate, că, simţindu-şi sufletul împovărat, caporalul încremeni cu faţa spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără să bage de seamă că pe cărarea cimitirului se apropia un ofiţer. Îşi veni în fire de-abia când auzi paşii.

Tresări şi, întorcându-se la gropari, le zise cu glasul încă răguşit de nelinişte: — Daţi zor, băieţi, că vine un domn ofiţer De-acuma trebuie să sosească şi convoiul Of, barem de-am scăpa mai repede! Degeaba, asta nu-i treabă de militar! Ofiţerul se apropia şovăitor. Vântul îi flutura pulpanele mantalei, împingându-l parcă spre o ţintă nedorită.

Era mijlociu ca statură şi avea puţină barbă, care-i dădea o înfăţişare de miliţian sedentar, deşi altfel nu părea mai mult de treizeci şi cinci de ani. De sub casca de fier lătăreaţă, faţa lui rotundă şi bălaie apărea chinuită, mai cu seamă din pricina ochilor cafenii, mari şi ieşiţi din orbite, care priveau înfriguraţi stâlpul spănzurătorii, fără a clipi, cu un nesaţiu bolnăvicios. Gura, cu buzele cărnoase, era strânsă într-un spasm dureros, tremurător.

cea mai bună dietă sănătoasă pentru a slăbi rapid

Mâinile îi atârnau ţepene, aproape uitate. Caporalul îl primi cu un salut milităresc, bătându-şi zgomotos călcâiele bocancilor. Ofiţerul se opri la câţiva paşi, răspunse dând din cap uşor şi, mereu cu privirea la pierdeți grăsimea corporală în 6 săptămâni zbuciumate, întrebă: — La ce oră e hotărâtă execuţia?

Dar văd că e cinci şi încă n-au sosit Apoi întrebă iar, mai sigur: şi cine va fi spânzurat?

Se aude c-ar fi un domn ofiţer, dar nu putem şti bine Caporalul se zăpăci de tot şi răspunse şovăind cu un zâmbet de milă amară: — De, domnule căpitan În război viaţa omului e ca floarea, se scutură te miri de ce… Păcatele-s multe de la Dumnezeu, şi oamenii nu iartă Căpitanul se uită lung la dânsul, mirat parcă de vorbele lui, şi nu mai întrebă nimic.

Ridicând însă ochii şi văzând iar spânzurâtoarea, se retrase câţiva paşi ca în faţa unui vrăjmaş ameninţător.

Liviu Rebreanu: Pădurea spânzuraţilor

În aceeaşi clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru şi poruncitor: — Caporal! Gata, caporal?

• Cea mai mare pierdere în greutate în 4 săptămâni
• Să ne uităm la fiecare în detaliu.

Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp şi cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, şi vorbind mereu: — Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori şi în câteva minute va fi aici Dar plutonierul unde-i?

De ce n-a venit înainte? Dacă eu, care n-am nici o însărcinare directă, m-am putut osteni Tăcu brusc văzând pe căpitanul străin şi necunoscut, carel privea neliniştit. Locotenentul salută şi înaintă până la marginea gropii, izbucnind apoi foarte nervos şi cu vocea zgârietoare: — Scăunelul, caporal!

Ce te uiţi ca un nerod? Ce oameni! Atâta nepăsare n-am mai văzut Din pământ să-mi scoţi un scăunel, ai înţeles?

Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului vor fi casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Şi în două minute să fii înapoi! Aide, mişcă, ce mai caşti gura?! Caporalul porni fuga spre sat, în vreme ce locotenentul, aruncând o înveliș ușor de slăbit pentru corp căpitanului, care stătea pierdeți grăsimea corporală în 6 săptămâni zbuciumate, urmă mai potolit: — Cu astfel de oameni nu batem noi Europa Unde nu-i conştiinţa datoriei Vorbind, trecu lângă stâlpul de brad, chiar sub ştreangul nemişcat.

Examină groapa mormăind ceva, nemulţumit, şi pe urmă ridicând ochii apucă cu amândouă mâinile funia ce-i atârna deasupra capului, parcă ar fi vrut s-o încerce dacă-i destul de solidă.

Întâlnind însă privirea speriată a căpitanului, dădu drumul ştreangului, ruşinat şi umilit. Mai stătu acolo câteva clipe, nehotărât, apoi deodată merse drept în faţa străinului, prezentându-se: — Locotenent Apostol Bologa Otto Klapka Adineaori am sosit, şi tocmai de pe frontul italian În gară am aflat că aveţi o execuţie şi, nici nu-mi dau bine seama cum, iată că am nimerit aici În glasul căpitanului tremura o sfială atât de neascunsă, că locotenentul, fără să vrea, se simţi cuprins iar de ruşinea de adineaori şi, încurcat, zise cu o vioiciune silită: — Vasăzică sunteţi mutat în divizia noastră?

Atunci bine-aţi venit! Faţa căpitanului se însenină, parcă în sinceritatea locotenentului s-ar fi dezvăluit un om nou.

Ultima frontieră a umanității

Privirile lor se încrucişară într-o licărire de simpatie. O clipă. Apoi Klapka avu o cutremurare şi întrebă aproape înfricoşat: — Pe cine spânzuraţi? În ochii lui Apostol Bologa, albaştri şi adânciţi în cap, se aprinse o mândrie stranie. Răspunse cu o indignare abia stăpânită: — Un sublocotenent ceh, Svoboda A fost prins tocmai când era să treacă la duşman, înarmat cu hărţi şi planuri.

(PDF) Charlotte Bronte Shirley | elena elena - keracalita-jaristea.ro

Ruşinos şi revoltător! Nu-i aşa?

Răspunsul îndoielnic îndârji pe Bologa. Începu să vorbească atunci cu o volubilitate care se vedea că nu i-e firească, vrând parcă să convingă cu orice preţ: — Am avut onoarea să fac parte din Curtea Marţială care l-a judecat şi, prin urmare De altfel nici el n-a tăgăduit. Nici vorbă, faţă de dovezile definitive, ar fi fost zadarnică orice apărare A fost de un cinism într-adevăr nemaipomenit. N-a deschis gura toată vremea şi n-a vrut să răspundă măcar la întrebările preşedintelui Ne-a privit sfidător, pe rând, cu un fel de dispreţ falnic Chiar sentinţa de moarte a primito zâmbitor şi cu nişte ochi Fireşte, asemenea oameni nu se spăimântă nici de moartea infamantă Când l-au prins, într-un unghi mort, o patrulă comandată de ofiţer, a vrut să se împuşte Ce dovadă mai palpabilă decât încercarea de sinucidere?

Curtea l-a condamnat la moarte în unanimitate, fără discuţie, atât a fost de vădită crima Eu însumi, deşi sunt o fire excesiv de şovăitoare, de data aceasta am conştiinţa pe deplin împăcată, absolut pe deplin Klapka, buimăcit mai ales de asprimea glasului, murmură: — O, Doamne Pe buzele subţiri, cu colţuri supte ale locotenentului răsări un amestec de ironie şi de dispreţ: — Uitaţi, domnule căpitan, că suntem în război şi pe front!

O viaţă de om nu e îngăduit să primejduiască viaţa patriei! Dacă ne-am călăuzi după consideraţii sentimentale, ar trebui să capitulăm în faţa tuturor Se vede însă că sunteţi ofiţer de rezervă, altfel n-aţi vorbi aşa despre o crimă Am fost avocat Acum însă Războiul m-a smuls din mijlocul cărţilor, de la Universitate, unde aproape pierdusem contactul cu viaţa reală.

Dar m-am dezmeticit repede şi mi-am dat seama că numai războiul e adevăratul generator de energii! Căpitanul zâmbi, ca şi când răspunsul i s-ar fi părut ridicol, şi zise cu pierdeți grăsimea corporală în 6 săptămâni zbuciumate blajin, colorat de o ironie blândă: — Şi eu care credeam că războiul e un ucigător de energii!

• Cum să slăbești 3 kg în greutate
• Aici puteți face niște antrenamente de înaltă intensitate în camera dvs.

Apostol Bologa roşi ca o fecioară şi nu îndrăzni să se uite în ochii căpitanului.