Partea a doua – Restaurantele de demult și spectacolele de revistă – arta spectacolului total în vechiul București

Marile restaurante interbelice se puteau lesne transforma în cabarete sau, chiar, în teatre de revistă! La crucea tainică a drumurilor aventurii, în orașul cu esenții orientale, junele actor de comedie Constantin Tănase îl găsește pe Alecu Bărcănescu, artist liric și compositor și se încheagă numaidecât o trupă umblătoare în preajma războiului balcanic și așa se înregistrează la tribunal „Asociația Lirică” cu Tănase director de scenă și Alecu Bărcănescu il maestro concentrante. Iată cum s-a născut începutul operetei românești! Constantin Tănase, artistul încă neegalat până astăzi, apărea pe scenă în haine cadrilate, cu lavalieră, garoafă și baston de bamboo. Cu tipic își sprijinea o mână în baston, cealaltă în șold, ca la obor, și fermecătorul cuplet se revărsa peste stările plătitoare, publicul ce aplauda asurzitor.

 

„Toate pe lume fost-au lăsate
Să se întâmple cu anume rost,
Cocoanele să umble fardate
Și fasolica s-o mănânci în post.
Pripa, zăbava deloc nu sunt bune
Va să faci totul la timpul fixat
Legii acesteia de te-ai opune
Domnule dragă, ești curățat.

Dacă nu-i și nu-i și nu-i,
Tot lucrul la vremea lui,
Geaba ori ce opinteală
Nu faci nici o procopselă
Dacă nu-i și nu-i și nu-i…”
Pentru chicul bucureștean și intelighenția neamului românesc, pentru ei, pentru veșnicii citadini, Constantin Tănase a inventat grădina Cărăbuș, pentru veselia dulce-amară a subiectului plătitor de impozite:
„Pă ce au mandea, par exemplu,
Plătesc global plătesc și semplu
Plătesc la fisc, la primărie,
Pe apa care-o fi să vie
Plătesc fațadă și trotoar
Dar tot noroi și băligar
Plătim pe vânt, plătim pe aer,
Plătim așa ca niște fraieri…”
Cupletele lui Tănase sunt mai de viitor ca nicicând: azi se aude și se vede cum cucoanele se vor în Parlament, în Guvern, chiar și Prim Ministru, Directoare de Bănci, Depotat și altele… și altele…:
„Numai femea, femea în toate,
Bărbatul joacă un rol de zevzec.
Din zori de ziuă și până-n seara
Toți înainte-i ne ploconim,
Ea, mură-n gură știe să ceară,
Cum cântă dânsa, așa țopăim!”

O altă locantă celebră a fost Terasa Oteteleșanu, care își luase numele de la primul proprietar al imobilului, boierul Constantin Oteteleșanu, care, împreună cu familia sa, avusese timp de patru decenii, până în 1881, concesiunea minelor de sare. Acesta se îmbogățise cu îndestulare și își construise pe Calea Victoriei, cam pe locul actualului Palat al Telefoanelor, în apropierea vechii clădiri a Teatrului Național, o casă cu fronton și saloane somtuoase, unde fiul său, Iancu Oteteleșanu – împreună cu soția, preaplecata Safta, și amanta juruită, Elena Filipescu, conviețuiau ca bune prietene, după ce se împăcaseră în fața icoanei Sfintei Preciste de la biserica Sărindar – dădea faimoasele recepții mondene la care cânta cu dulce faimă violonistul Ludovic Wiest. Primirile strălucitoare ale protipendadei erau scrise cu litere de argint de primul boier cu slujbă, Mișu Văcărescu-Claymoor în coloana sa din ziarul L*Independence Roumaine. Neavând moștenitori, boierul Oteteleșanu și-a donat proprietatea Academiei Române (așa se purta pe vremea aceea ca familiile bogate cu nume vechi să doneze averea Academiei, Bisericii sau Instituțiilor Publice pentru propășirea poporului românesc. Peste ani, partea din spate a grădinii cu platani și oțetari a fost închiriată unor întreprinzători cu cheag și scaun la minte, care vara țineau un restaurant cu programe de varieteu pe-o scenă triumfală, iar iarna o transformau în patinoar artificial, primul stabiliment de acest fel al orașului București.
Teatrul adevărat, teatrul venit din rărunchii istoriei, din comediile aristofanice, din comedia del arte italiană, din karaghioz-ul anatolian, teatrul adevărat, se producea la „Buturugă” în Cișmigiu. Scriitorul Horia Pană zice că: „ Aici, Hagi Agop Kolian, artist mimo-dramatic, după cum glăsuia cartea sa de vizită, juca seară de seară una și aceeași piesă « Dacă place fata, place și bătaia », povestea ce se găsește in noce pe toate scenele lumii și în toate romanele scrise sau nescrise.
Personajele toate erau tata, mama, fata și amorezul, acțiunea era simplă: amorezul vine la fată, tata îl surprinde, și apoi bătaie pe cinste.
Și vezi dumneata, Hagi Agop juca întotdeauna rolul tatălui și se plimba pe scenă cu o bășică de bou umflată și cu boabe de porumb înăuntru.
La momentul culminant, începea să-i care lovituri imprudentului amorez pe spinare cu zornăitoarea bășică, publicul râdea, se lăsa cortina și mahalagii plecau fericiți la «o halbă de bere».
Hagi Agop încasa după punga fiecăruia, de la unii mai mult, de la alții mai puțin, cam ca la balurile de binefacere, mult de la cei bogați și îndoit de la cei ce nu se lăsau mai prejos.”
Cișmigiul „s-a trezit” întotdeauna la viața sa „particoleră”, numai platanii Anatoliei, neștiuți lăutari și martori tăcuți în serile cu teatru, foșneau odată cu lentoarea Levantului, în versurile trecutelor vremuri:
„Inez, a-și vrea
Să fi a mea,
Căci doar la tine am dambla.
Amoarea mea,
Inez tu ești
Ca în povești,
Că ești mișto cum alta nu-i
Și ești foarte elegant,
Cât se poate de picantă.
Parol, își spun,
Doar tu mă furnici,
Mă înfierbânți c-un tremurici.
Hai, vino-n coa
Să fi a mea,
Că ești o fată cu tipic
Și ai șic. ”

va urma…

Calița ot Jariștea