Chefurile de la Junimea – partea a doua

„Halal! zău de sfintele tinereţe!… Nimene dintre noi n-avea fruntea încreţită de necazuri, nimene nu ducea pe vremea aceea sacul cu grijile în spinare. Toţi trăiau într-o lume trandafirie, în care soarele nu asfinţea. Alecu Șendre, amfitrionul care şedea în capul mesei, ne stimula cheful, închina la sănătăţi, istorisea anecdote de haz, privighea ca nimene să nu rămâie în urmă cu paharul, într-un cuvânt da mereu cep entuziasmului şi butoaielor cu vin. Când iată că de după nişte tufari apăru tocmai în momentul psihologic un taraf de lăutari care ne-a adulmecat cum adulmecă prepelicarul vânatul şi începu să ne cânte de inimă albastră. (…..)  O! Atunci a fost momentul culminant al entuziasmului. Un ura frenetic şi nesfârşit a întâmpinat pe noii lăutari care cântau frumos de tot, mai frumos decât adevăraţii lăutari, mai frumos decît ar fi cântat ei însuşi altă dată, pentru că atunci erau încălziţi de ospăţul câmpenesc şi mai ştiu eu de ce alte focuri nemărturisite? Apoi dânşii schimbară cântecul de jale într-un cântec de brâu de acelea care îţi dau furnici la picioare şi îţi răstoarnă căciula pe ceafă, şi atunci am încins şi noi părechi, părechi, un joc năstruşnic, pe iarba verde, un joc cum nu s-a mai văzut în via lui Șendre, de clocotea văzduhul de chiote, de răsuna pământul sub bătaia călcâilor, de ne venea nouă înşine sufletul la gură”, povestea Nicu Gane despre chiolhanul din curtea boierului ieşean.

Calița ot Jariștea

Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism

Supă cu tăieței chinezești

La mesele de prânz, cucoanele începeau să umple masa de bunătăți printre care ouă umplute, cu o pastetă din ficat de pasăre, unele şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi și caşcavaluri.

Mai apoi pe tablalele mari de aramă fățuită soseau castroanele de supă cu tăieței chinezești  aburinde împrăștiind miresme de cocoș fiert cu legume și verdețuri. Continuă să citești Supă cu tăieței chinezești

Chefuri de la Junimea

În mai 1876, Eminescu devine corector şi redactor la Curierul de Iaşi (pe care îl numeşte „foaia vitelor de pripas”). În clădirea Hotelului Binder,el intra aproape zilnic pentru a citi ziarele vieneze şi franceze aduse cu poştalionul în cafeneaua localului, întrucât una dintre misiunile sale jurnalistice era aceea de a redacta ştirile externe ale ziarului. Continuă să citești Chefuri de la Junimea

Feteasca Neagră – „Rubinul vinurilor românești”

Sosind  în Locanta Jariștea la ceas de seară, Princepele scenei noastre Ștefan Iordache obișnuia să comande, neapărat pe o veche tabla de argint cu toarte întoarse, o friptură de carne roșie ca patima neostoită, înecată în sosuri ticluite cu chiperuri și ciușcă iute, stropită cum se cuvine cu o carafă din licoarea rubinie a vinului de soi neaoș, numit în popor și „Poama Fetei Negre”, „Păsărească Neagră” sau „Coada rândunicii”. Continuă să citești Feteasca Neagră – „Rubinul vinurilor românești”

Păstorel, un mare luptător împotriva „mezalianței șprițului”! – a doua parte

Constantin Bălăceanu-Stolnici, un distins martor al epocii lui Păstorel, nota admirativ despre acesta: „Era un gurmand, îi plăceau mâncarea bună şi coniacurile bune. Dar avea o cultură a mesei!”. Fratele lui, Ionel Teodoreanu nota subtil: „O reţetă de mâncare e ca şi o partitură : trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e acelaşi pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu şi alta e dibla lăutarului de la Moara Văduva“, scrie Păstorel Teodoreanu în volumul Gastronomice, publicat postum. Însă puncta cu îndreptățire în legătură cu mizericordia ce se stabilește între vinuri și meniuri: „Băut la ceas nepotrivit și pe nemâncate, vinul cel mai bun nu ne va lăsa decât o impresie obtuză, totdeauna incompletă. Vinurile și mâncările sunt sortite să-și sporească reciproc calitățile. Continuă să citești Păstorel, un mare luptător împotriva „mezalianței șprițului”! – a doua parte

Păstorel, un mare luptător împotriva „mezalianței șprițului”! – prima parte

Alexandru Osvald Teodoreanu (1894-1974), alintat și Păstorel, a fost un mare gourmet român dar unul care se pricepea cu acribie și marghioleli  și la oenologie, pe care o punea întotdeauna în ordine, cu o contemplare senină, orientat lucid spre bucatele Curților boierești. Iată versurile în care autorul explică provenienţa pseudonimului său faimos: „Am păstorit în viaţă vinuri rare / De-aceea îmi şi zice Păstorel / Şi de la Grasa pân-la Otonel / Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare”. Continuă să citești Păstorel, un mare luptător împotriva „mezalianței șprițului”! – prima parte

La masă cu Ceaușescu – a doua parte

Deserturile lui pre­ferate – porumb fiert şi floricele, cozonac şi clătite.
Spre sfârşitul anilor ’70, petrece­rile s-au scurtat, devenind tot mai protocolare şi mai sobre. Şi in­vitaţii s-au schimbat. În locul rudelor sale, care îl vedeau tot mai rar, Ceauşescu s-a în­con­jurat la zilele de naştere de subalternii din fruntea partidului şi statului. Şi sănătătea îi era mai şubredă. Din cau­za diabetului, renunţase la băutură, mânca nesărat, fără dulciuri şi doar în cantităţi stabilite la gramaj. Continuă să citești La masă cu Ceaușescu – a doua parte