O petrecere de duminică din anii 1960

 

Tata-Mare, Nicolaev, era un gurmand și un gourmee, făcea o adevărată sărbătoare din prânzurile de duminică. Săptămânal, era invitată toată familia ( numeroasă de altfel, unchi, mătuși, veri, nepoți, cumetrii, fini, nași) și, din primăvară până în toamnă, se mânca în curte sub un nuc uriaș ce ținea răcoare și umbră, dorită de noi toți. După pupăturile de revedere, masa începea cu antreuri din pește: creveți roz, salată de hamsii cu ceapă și măsline, guvizi prăjiți, inele de calamari, ficat de morun, batog de cegă, icre roșii de Manciuria, unt de sardele afumate, după care soseau fierbinți atunci făcute, plăcinte cu carne, mustind în grăsime și piperată din belșug, roșii mari umplute cu salată de vinete, ouă umplute cu pate de ficat, ardei copți, măsline și brânză de oi, de capră, scoasă de la putină, că doar piața lui Donescu era alături.

Toate intrările erau acompaniate de țuică tare de prună, de mastică (o băutură delicioasă din anason, care nu se mai găsește), sau de vermuturi galbene și roșii. Se făcea pauză de cafea și de conversație, în care arătam ce făcuse fiecare în săptămâna trecută și după nici două ore se continua cu preparate tradiționale: iarna- piftie de porc sau de curcan gâlgâind în grăsime, salată de boeuf sub toate formele, de buturugă, de cuib, de barcă, de mușuroi, apoi sărmăluțele în foi de varză mici cât nuca (unchiul Tănase mânca până la 20 de sărmăluțe); vara, salată a la russe, chifteluțe de dovlecei, musaca de vinete, sufleu de conopidă și, indiferent de anotimp, nelipsitul grătar cu fripturi de porc din ceafă și cotlete obligatoriu mărginite de grăsime cât un deget, de pui și cârnăciori pregătiți de Mama-Mare scoși din borcanele cu untura numite garnițe. Deseori se serveau și alte specialități cum ar fi crapi la 8-10 kg, umpluți și copți la cuptor, raci primiți de la rudele care trăiau pe malul Dunării, la Oltenița, sau preparate de vânat – carne de fazan, potârnichi, iepuri, mistreți, căprioare și chiar de urs.

Unul dintre finii bunicilor era vânător, altul, văr primar, pădurar, așa că ne îndestulau din când în când cu „trofeele” lor, motive de mare mândrie. Mama-Mare, Dumitrana, șefă peste tot clanul familei și specialistă în arta gătitului, „fezanda” vânatul – adică ținea carnea crudă timp de o zi și-o noapte, într-un „baiț” de vin, ulei și mirodenii ca s-o frăgezească.

Mama, prenumele ei Constanța, avea privilegiul de a se ocupa de dulciuri. Spun „privilegiu” fiind o cucoană pasionată de pregătirea deserturilor și făcuse o adevărată artă din coptul prăjiturilor.

Baclavale, ecleruri, savarine, tarte cu fructe, torturi de ciocolată, krantz, cremșnituri, fursecuri și biscuiți, plăcinte, cozonac, checuri, înghețată de fructe, rom, vanilie și ciocolată – toate figurau plocon în vârful mesei și onorau pe rând oaspeții casei noastre.

Mai mereu aduceam câte-o vioară și un cântăreț de romanțe. Pe vremea aceea lumea „era moartă” după romanțele cântate încetișor și îngânate de noi toți. Pe atunci protipendada ce trăia din osânza și amintirile lumii dinaintea războiului, cântau romanțele lui Cristian Vasile, Jean Moscopol, Zavaidoc și Ioana Radu. Mergeam și noi în vizite, invitați de rude și prieteni, dar familia mea preferea rolul de gazdă.

În vremea aceea, mă refer îndeosebi la perioada anilor 1950-1970, oamenii se bucurau să se vadă și nu musai cu vreo ocazie specială. Pe-atunci se purta scrisoarea și ilustrata, nu existau telefoane mobile și nici internet, cu al său „drog” – facebook – așa că vizitele reprezentau prilejuri foarte plăcute de a te întâlni cu cei dragi. Dacă vizitele erau neanunțate, nu durau mai mult de-o oră – două, iar musafirul, neapărat era sevit cu dulceață sau șerbet, cafea, fructe de sezon și un pahar de vin, spre deosebire de festinuri care se prelungeau duminica de la 6-8 ore și întotdeauna plecai cu câteva bunătăți primite de la amfitrioană.

Nu se bârfea, nu era nimeni jignit, intenționat sau nu, pur și simplu se savura conversația, compania, gastronomia, cântecul și dansul.

A nu se uita: se respecta și aspectul exterior – doamnele veneau îmbrăcate în rochii sau taioare și nu renunțau niciodată la ciorapii de mătase, fie iarnă, fie vară, iar despre mănușile croșetate erau nelipsite și domnii purtau costum cu cravată și pălărie obligatoriu.

Alte timpuri, alte mentalități, o lume mai pașnică, mai îngăduitoare, mai respectoasă, mai elegantă, iar numele era blazonul fiecăruia, făceau orice să-și „țină” numele bun și vorba dată.

Kera Calița și Violeta Teodorescu

 

Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism

2 thoughts on “O petrecere de duminică din anii 1960

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *