O frântură din spiritual și țilindrul lui Marghiloman

 Marii boieri români de demult aveau un adevărat cult pentru finețurile gastronomice, mesele lor fiind niște ospețe de gală, în cadrul cărora moștenirea levantină se îmbina tulburător cu noutățile evropenești și, uneori, cu scornelile personale, cum ar fi faimoasa „marghilomană”.

Alexandru Marghiloman, ajuns prim-ministru al României (de obârșie mai încâlcită, cu povești și blesteme în spate dinspre tată), era  însurat cu sora lui Barbu din familia princiară Știrbey (doamna Eliza Știrbey care s-a recăsătorit cu omul politic Ionel Brătianu) și avea ca patimă întreținerea unui herghelii de cai pursânge unică în Europa. Marghiloman a avut fantezia și a ametaharisit  întâmplarea născocind cafeaua fiartă cu coniac franțuzesc în loc de apă, servită celor din high class în cele mai spilcuite locații din oraș –  Capșa, Corso, Cafe de la Paix, Riegler, Fialkowski. Povestea soiului de cafea singulară, pe care a inventat-o din hazard l-a trimis în literatura gastronomică scrisă în nemurire și vorbită în veșnicie.

Se spune că Alexandru Marghiloman (1854-1925), om politic, jurist, lider conservator şi unul dintre cei mai mari moşieri ai ţării, era un mare băutor de cafea și într-o zi, când se afla la vânătoare, a cerut să i se prepare o ceașcă plină. Nefiind pregătit cu toate cele trebuincioase unei cafele, valetul a însăilat, punând, în loc de apă, coniac și astfel s-a născut „marghilomana“. După Primul Război Mondial, la Capşa, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman”, „două marghilomanuri” sau „o marghilomană”. Marghilomana este, de fapt, o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, de porțelan pictate, fără toartă, în support de alpaca argintată, cunoscute sub numele de filigene și se fierbea în ibrice aşezate pe nisip încălzit cu cărbuni. În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin, după cum avea la îndemână.

Marghiloman era celebru în epocă prin eleganța și rafinamentul consacrat și îi revenea întotdeauna onoarea de a deschide strălucitoarele baluri ale epocii. Balurile, pe vremea aceea, însemnau un cotilion şi un supeu. Ele se deschideau cu dansurile la modă: polka, polimazurka, vals, cadril şi lanciers, care aţâţau pofta de mâncare, dar nu erau decât un „simplu mezelic”. Acopereau intervalul care dura de pe la 10.00 sau 10.30, până la 12.30, cel mai târziu până la 01.00, când se servea supeul. Apoi începea cotilionul (cel care îl deschidea era un fel de arbitru al eleganţei, aşa cum a fost mult timp Alexandru Marghiloman), care dura până la 3-4 dimineaţa sau uneori chiar până pe la 7.00-8.00. Ieșeau mai întâi la dans gentilomii bucureșteni de demult: Alexandru Marghiloman și frate-său Mișu, Costică Miclescu (zis „Popa”), Nicu și Gogu Cerkez, iar îndată după dânșii veneau Radu Cornescu, frații Mitică și Georges Soutzo (fiii lui Othon Soutzo și ai Conduratinei), Alexandru Davila, Emil Lahovary… Păcat că averea lui s-a irosit așa cum s-au spulberat și toate istoriile Bucureștului de demult așa cum s-a năruit o lume de aur pe care n-o vom mai găsi niciodată.

Calița ot Jariștea

Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism