Mucenici, măcinici, sfințișori

Cei 40 de drept credincioși  s-au jertfit într-o dimineață de martie, într-o cetate mică din Armenia, numită Sevastia, și sunt pomeniți de atunci,cu multă evlavie,  ca simbol al biruinței gândului cel fără de prihană în Împărăția lui Hristos, fiecare dupa numele lui: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Domețian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.

Mucenicii au pătimit pe vremea domniei împăratului roman Liciniu (307-323), la porunca hainului guvernator Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldați care au mărturisit că sunt creștini și din acest motiv au refuzat să se mai închine idolilor (zei). Drept pedeapsă pentru mărturisirea credinței întru Hristos, ei i au fost supuși la multe chinuri, au fost întemnițați și bătuți cu pietre, pentru ca în cele din urmă să fie cufundați în apa aproape înghețată a unui lac de lângă cetate. Însă, prin lucrarea lui Dumnezeu, vegheați de Duhul Sfânt, au învins frigul și gheața în noaptea de 8 spre 9 martie a anului 320, primind, apoi, cununile muceniciei. Doar unul dintre mucenici nu a mai răbdat suferința si a iesit din lac. Renunțând la credința întru Hristos, el a fost dus într-o baie caldă, dar acolo a murit. Locul său a fost, însă, luat de un alt soldat creștin, dintre paznici. Acesta, văzând cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 Sfinți, și-a lepădat hainele și a intrat de bună voie între sloiurile apei înghețate. Niciunul dintre cei 40 de martiri nu a murit peste noapte, ținuți fiind în viață de puterea Duhului Sfânt. Dimineața, neînțelegând mircolul pogorât asupra celui loc, slugile lui Agricola i-au dus la îndeplinire porunca și i-au răpus mișelește pe cei 40 de Mucenici. In zori, au fost scoși încă vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor cu drugi de fier și după un timp și-au dat sufletele. Slugile ticăloase au aprins pe dată un foc mare și au ars pe rug trupurile Sfinților.
Dintotdeauna, străbunii noștri ne-au învățat să-i cinstim cum se cuvine pe acești Mucenici, hrănindu-ne sufletele cu jertfa lor și împărțindu-le slava precum o cuminecătură.

De aceea, a rămas frumosul obicei ca, de 9 Martie, să pregătim un aluat binecuvântat de Pronie. Pentru aluatul din care se fac mucenicii este nevoie de 250 grame făină bine cernută, un pahar de apă călduță și sare din lacrimile uscate ale martirilor.
Este bine ca în seara de dinainte să se pregătească coca din care se vor modela mai apoi mucenicii. Mucenicii se fac șnururi lungi și subțiri din cocă, apoi se fac opturi. Mucenicii se lasă peste noapte la uscat, pe masa presărată cu făină. În dimineața de 9 martie, mucenicii se trec prin sită, pentru ca să cadă făina de pe ei, apoi se pun la fiert într-o zeamă din apă, un vârf de linguriță de sare, coaja rasă de la o lămâie și puțin zahăr sau miere.
Mucenicii se pun în apă numai dupa ce aceasta a dat in clocot. Mai întâi, se pune la fiert apa cu sarea, după care se rade coaja de la o lămâie și abia atunci când mucenicii încep să fiarbă se adaugă și zahărul. Mucenicii sunt bine fierți atunci când încep să se ridice la suprafață.
Se servesc cu miez de nuca pisat mare și cu praf de scorțișoară.

Aceștia sunt mucenicii sau „măcinicii” muntenești. În părțile Moldovei, însă, sub influența leșească, mucenicii se pot modela, din aceeași cocă, mari precum niște covrigi, numiți „sfințișori”, care se aduc la masă bine însiropați cu miere sau apă de trandafiri îndulcită cu zahăr și felurite arome. Nuca se macină fin și se presară cu râvnă deasupra.

Mucenicii sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântați și doar apoi sunt aduși acasă, pe masa de sărbătoare, peste care s-a așternut un macat curat, alb.

Pe 9 martie, potrivit obiceiului pământului, bărbații beau 44 de pahare cu vin. După tradiția creștină, Sfinții Martiri au fost 40, dar după credința vechilor schimnici au fost  44, atâtea fiind și zilele dintre 9 martie și 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Pe stil vechi, ziua de 9 martie era hotar intre zilele aprige ale Dochiei și zilele calduroase ale Moșilor. Tradiția precreștină considera această zi ca fiind ultima a Babei Dochia, când aceasta moare și se preface în stană de piatră.

…Ziua Mucenicilor, dincolo de tradiții și obiceiuri, este una în care vrăjmășia este îngropată și noi prietenii se pecetluiesc o dată cu sorbirea celor 44 de pahare cu vin și îmbucarea Măcinicilor și Sfințișorilor! Căci ne e dat ca o veșnică lege a firii să înfrângem moartea prin iubire, așa cum făcut-au și Sfinții Mucenici din Sevastia zorilor creștinătății!

Calița ot Jariștea

Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism