Kera Caliţa – Jupâneasa cu 300 de pălării

IMG_0099Este contemporană cu noi dar a decis să trăiască într-o altă epocă şi să-şi transforme viaţa într-un alt fel de spectacol. Rochii de bal, bjuterii şi accesorii pompoase, bijuterii din argint vechi şi un restaurant în are recreează atmosfera Bucureştiului interbelic.

Facem un salt în timp şi o întâlnim pe Laura Nicolau, sau Kera caliţa, pentru a intra în atmosfera Bucureştilor de altadata, într-o locantă cu aerul vremurilor lui Caragiale.

De cum îi treci pragul, eşti transportat în Bucureştiul interbelic. Kera Caliţa, o cucoană de pe vremuri, îmbrăcată ca la bal, accesorizată cu bijuterii vechi, poartă cu eleganţă pălăria somptuoasă, perfect asortată rochiei. Te întâmpină cu un zâmbet cald în ârciuma ei, devenită celebră. Aşa îşi întâmpină mesenii, seară de seară. Iar în funcţie de meseni, de eveniment sau de inspiraţie, îşi alege în fiecare seară pălăria potrivită.

– Vă aşteptăm, aşa cum vă aştept mereu, de douăzecişitrei de ani, în fiecare sară. A trecut aproape un sfert de veac de când suntem împreună.

Laura Nicolau încearcă să aducă istoria în contemporaneitate. Ea însăşi îşi duce existenţa după principii date uitării. În jur, toate-s vechi şi noi sunt toate.

– Te întâmpin, dragă Iuliana, cu lornionul lui Alexandru Tzigara – Samurcaş.Adun tot ce înseamnează trecutul acesti oraş după care mă topesc.

– De ce sunteţi atât de atrasă de Bucureştii de altădată
– Atunci, oamenii erau mai răbdători, fiecare îşi avea şi îşi ştia locul lui, avea o bună cuviinţă,ştia să-şi crească copiii pentru viitorimea ţării, femeia era coana familiei, toţi aveau un alt fel de a fi. Oraşul acesta era atât de pitoresc şi de original că, dacă nu se demola, ar fi rămas nu doar Micul Paris, dar şi capitala Peninsulei Balcanice. Era atât de original oraşul ăsta…pentru că avea toate stilurile de arhitectura din lume. Atunc, se respectau regulile vietii.

Kera Caliţa este un personaj care a existat de două ori: ca soaţă a lui Alexandru Basarab la curtea lui Radu Vodă şi ca soaţă a lui Alexandru Ipsilanti. Ambele au clădit biserici, şcoli, azile de bătrâni şi au ajutat săracii din Bucureşti.A noastră Kera Caliţaclădeşte vise şi reînvie istoria.

– Kera Caliţa este un personagiu ales de mine din isoria oraşului Bucureşti.Kera Caliţa, aici de faţă, pregăteşte în fiecare seară o istorie levantină care se potriveşte cu noi şi cu vremurile.

“Bine aţi venit în caravanseraiul Jariştea, domni, domniţe, logofeţi şi logofetese!” – îşi întâmpină ea clienţii seară de seară. Clienţi mai mult sau mai puţin faimoşi şi foarte mulţi de-ai casei.

Celebrul regizor Francis Ford Coppola, tenismenul Roger Federer, Ron Wood de la Rolling Stones, ultimii trei preşedinţi ai României, Ion Ţiriac sau toate numele mari ale teatrului, filmului şi muzicii româneşti I-au trect, cel puţin o dată, pragul şi s-au delectat cu prezenţa sa, cu programul special, cu licorile şi cu bucatele alese.

– Eu aşa trăiesc…Alături de ceşcuţecare au fost ale doamnei Adela Take Ionescu sau ale doamnei Natalia, soţia lui Mihail Manoilescu, cu o fructieră a pictorului Camil Ressu, cu o carte a lui Sadoveanu sau cu un tablou cu Victor Eftimiu. Recuzita din alpaca şi argintăria au aparţinut cârciumilor din Bucureştii de altădată. Acea lume îmi stă drept pavăză şi de-a stânga şi de-a dreapta.

Nicio yi din viaţa Laurei Nicolau nu este la fel cu alta. Ea îşi construieşte de fiecare dată, temeinic, o altă lume.

– Mă scol într-o rugăciune şi mă gândesc ca ziua aceea să fie luminoasă ca zilele de mai. Mă aşteaptă muncă de ocnă, de osârdă, căci cârciuma nu e doar o pictură sau un cântec de Wagner sau Chopin. Fiecare la raiaua lui. Seara, în cabină, îmi pregătesc cronica Bucurescilor după public, după clienţi, mă înfrumuseţez şi mă înveşmântez. Ecaterina Varga vei fi tu, Iuliana!

Am intrat în jocul Kerei şi ne-am lăsat pe mâna ei.

Supranumită şi Doamna Moţilor, Ecaterina Varga a fost, în anii 1840, o luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munţii Apuseni faţă deităţile habsburgice. Prin petiţii adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu şi prin memorii susţinute la Curtea de la Viena, Ecaterina cerea, în numele moţilor, înlăturarea abuzurilor autorităţilor. A fost declarată instigatoare, trădată de Andrei Şaguna şi arestată. A stat inchisă patru ani apoi exilată în satul său natal, Hălmeag. I-au fost dedicate cărţi, poeyii, Ion Agârbiceanu a scris Doamna Cătălina iar străyi din multe oraşe, inclusiv Bucureşti, îi poartă numele.

Unui asemenea personaj nu îi puteau lipsi rochia şi pălăria. Un prilej bun să iscodesc în colecţia impresionantă de pălării şi alte marafeturi ale cucoanei Kera Caliţa.

– Colecţia de bijuterii e adunată de pe uliţele vechi ale Centrului Istoric al Bucureştilor timp de zeci de ani. Au venit odată cu afacerea mea. S-au strâns cu veşmintele mele, cu istoriile mele levantine,alături de pălării şi de mănuşi. Fac parte din poveste.

Kera Caliţa provine dintr-o familie de negustori, după mamă şi după tată. Cu multe tabieturi, cu multe salamalecuri, de aici şi pasiunea pentru tot ce e vechi.

– Nu am ştiut că mă voi folosi de mesele întinse ale bunicilor, de amintirile lor, de povestirile în care ei erau personaje. Cafele, port-ţigarete, veşminte alese…Erau deosebiţi faţă de ceilalţi, m-au marcat şi ademenit iar după 89, în primii ani în care toţi doar visam, mi-am spus să-mi împlinesc visul.

Pe locul Locantei Jariştea era un maidan ocupat de câinii vagabonzi. Alături, era bodega de care se ocupau soţii Nicolau.

– Vinul îl aducea soţul meu de la Jariştea, de unde erau bunicii lui, vinuri de soi cu tărie şi soare: Aligote, Fetească Albă şi Neagră.

Se bea în picioare, iar primul meniu a fost pictat pe geamul bodegii: Ciorbă de burtă estem şi Mici mai mari. Atât ofereau.

– Această cârciumă a fost făcută de el în primii ani . Trebuia să fii zbir, să faci ordine, nu să fii ca mine, poetă.

Soţul Laurei Nicolau o admiră, dar nu intră în poveştile ei, deşi e fascinat de ele.

– Sigur că în 40 de ani de căsnicie, nu ne-am sărutat mereu şi nu ne-am făcut reverenţe, dar ne-am răbdat amândoi, am fost înţelepţi, ne-am acordat libertate, ne-am susţinut.

Este momentul să părăsesc personagiul Ecaterina Varga. Când porţi o asemenea tocă şi o asemenea rochie ceva în interiorul tău se schimbă şi cele mai graţioase gesturi ies la iveală fără să-ţi dai seama. Nu este de mirare cî Laura Nicolau găseşte un farmec aparte în atmosfera vremurilor de odinioară, iar destinul ei va rămâne o poveste a Bucureştilor de altădată spusă zilnic de jupâneasa Kera caliţa.
Aprilie 2014, sezonul II

Iuliana Marciuc – DESTINE CA-N FILME