Istoriile lui Alex Ştefănescu – Mi-a telefonat Kera Calița

Zilele trecute, mi-a telefonat Kera Calița. Ce surpriză! A fost ca și cum mi-ar fi telefonat Manon Lescaut sau Anna Karenina. Sau… Chera Duduca din romanul „Ciocoii vechi și noi” al Nicolae Filimon. De ce? Pentru că în mintea mea Kera Calița este un personaj literar, o ficțiune, deși există în realitate. Numele ei din cartea de identitate este Aurora Nicolau.

Această Aurora Nicolau, femeie cu studii superioare, cultivată și rafinată, și-a construit o identitate de personaj din vremea domniilor fanariote. Ea vrea să ne aducă aminte cum trăia lumea bună în România cu mult înainte de instaurarea comunismului: cum se îmbrăca, cum mânca, ce muzică asculta. Nu de mult, a publicat o carte, „Bucătăria Balkaniei”, scrisă în colaborare cu Horia Pană (strănepot de frate al lui I.L.Caragiale!) În această carte, sunt și eu prezent cu o postfață, alături de încă patru autori de postfețe, toți oameni de cultură iluștri: Constantin Bălăceanu-Stolnici, Adrian-Silvan Ionescu, Eugen Simion și Răzvan Theodorescu. Reproduc în continuare, pentru cititorii care n-au acces la carte, o parte din postfața mea:

În apropiere de Parlamentul României, în spatele unor blocuri sinistru- somptuoase, construite în timpul comunismului, se află o clădire enigmatică. Din ea răzbat muzici bune pentru dănțuit sau pentru încântarea unor urechi delicate, clinchete de tacâmuri de argint și de farfurii de porțelan, voci și râsete plăcute, de oameni educați, care știu măsura în tot ce fac. Dacă te lași mânat de curiozitate și intri în această clădire, numită de cunoscători „Locanta Jariștea”, descoperi o sală imensă mobilată ca în anii 1900: cu mese mari și grele, cu scaune care sunt mai degrabă jilțuri decât scaune, cu tablouri de mare valoare, cu orologii cu pendulă care bat un alt timp. Iar jupâneasa care se înființează imediat ca să te întâmpine, blagoslovindu-te pe tine și pe cei cu care mai ești cu formule de adresare ca „evghenisiți boieri”, „seimeni”,„ fețe velite și împărtășite”,„ bonjuriști”, „demoazele”, „cuconițe” sau „mavrofori”,se numește Kera Calița! Ea este, deci, legendara Kera Calița, femeia trupeșă și senzuală, frumoasă foc, îmbrăcată în rochii de boieroaică și purtând de fiecare dată altă pălărie, din colecția ei de 300 de pălării aduse parcă de un misit cu poștalionul de la Paris.

Aurora Nicolau, alias Kera Calița, are o întinsă cultură și un mare talent de actriță. De 25 de ani ea joacă, seară de seară, cu o vervă artistică neîntrecută, rolul boieroaicei dintr-o Românie care nu mai există, dar pe care o păstrăm în memoria noastră culturală și poate chiar în sânge (altfel nu s-ar explica de ce, ajunși la Jariștea, avem sentimentul că ne-am întors în timpul nostru, după o lungă rătăcire prin istorie). Restaurantul ei nu este doar un restaurant, ci și o mașină de călătorit în trecut, afacerea ei nu este doar afacere, ci și o aventură în căutarea a ceea ce a fost frumos în țara noastră și s-a pierdut.

După cum cartea de bucate scrisă în colaborare cu Horia Pană nu este doar o carte de bucate, ci și un manual de inițiere în viața boierească de altdată. Aflăm din acest manual care este esența vieții boierești: ritualizarea. Ritualizarea pregătirii bucatelor și ritualizarea consumării lor. Se povestește că în 1945, un general sovietic din forța de ocupație, i-a uimit pe oamenii de bună condiție din România, la care lua masa, amestecând ciorba cu tocana și cu prăjitura cu frișcă pentru a le mânca pe toate deodată și a câștiga astfel timp! Nu era un gest excentric, era un fel de prevestire a stilului de viață grăbit, uniformizator și grobian pe care îl va impune regimul comunist și de care românii nu vor scăpa cu totul nici după 1989.

Rețetele din „Bucătăria Balkaniei” reînvie ceremonialul pitoresc din cuhniile de altădată. Ele sunt nu numai instrucțiuni pentru bucătari sau gospodine, ci și pagini de literatură bună, scrise parcă de descendenți ai lui Al. Odobescu, Mateiu I. Caragiale sau Constantin Țoiu. Dacă aș vrea să citez pasajele care m-au încântat ar trebui să citez cartea întreagă. Iată, totuși, un singur exemplu:

„Boabele de linte spălate-descântate se lasă de cu seară, după rugăciune, în apa rece în tingire de aramă.

De dimineață se pun la foc potrivit cu apa rece de izvor.

După primul clocot, prima apă se aruncă, urându-i să ieie toate relele cu ea.”

La sfârșitul fiecărei rețete se explică și modul cum se servește mâncarea care rezultă. Despre Ciorba attică de linte ni se se spune că se savurează discutând despre „nemuritorul Platonos”.

Cartea este scrisă cu voluptate gastronomică și cu farmec literar. Numai Vasile Voiculescu, în Chef la mânăstire, a mai realizat o asemenea paradă a modei culinare retro. Citind-o am uitat că sunt critic literar și m-am simțit tentat să iau un taraf de lăutari și să-i ofer minunatei doamne Aurora Nicolau (și chiar și colaboratorului ei Horia Pană, deși mă cam înțeapă gelozia), ca răsplată, un cântec de inimă albastră, cântat sub ferestrele ei.

Ce voia să-mi spună la telefon Kera Calița? De ce m-a căutat? Ca să mă invite la lansarea cărții. Bineînțeles că am să mă duc. Și am să și vorbesc la acea lansare, cu emoția cu care vorbesc întotdeauna despre o carte bună. Iar la sfârșit am să o „firitisesc” pe autoare.

https://goo.gl/pTQzUz

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *