Întâmplări cu nenea Iancu Caragiale

Caragiale a fost cârciumar fără de noroc!
Nici cu localul „La botu’ calului” din gara Buzău, nici în Gabroveni și nici cu „Berăria Academică Bene Bibenti”, de pe Sfântul Nicolae – Şelari, nr. 2 n-a reușit să facă parale! Ba mai mult, de fiecare dată a pierdut banii, rămânând cu datorii umilitoare. Un gazetar al vremii, Scipione Bădescu, exclama „Bietul Caragiale! Să fii cel mai bun scriitor al ţării şi negustor la Buzău, să n-ai la timp 200 de lei pentru a achita poliţa. Asta e desigur cea mai genială ironie a soartei!”. Scriitorul, fost concesionar al localului, este nevoit să-şi achite din datorii „plătind cu un pian, o bibliotecă şi un şifonier scoase la licitaţie în grădina publică, pe creditorul I. Goldfeld”.  Lui Caragiale nu i-a reușit combinația nici la Gambrinus, în Piaţa Teatrului de atunci, aproape de intersecţia Ion Câmpineanu cu Calea Victoriei. Istorica berărie nu a prosperat sub oblăduirea scriitorului, însă are meritul de a fi născut un personaj memorabil, pe celebrul Mitică din Momente și Schițe. Tot aici a născocit pe faimoșii Mache și Lache.

Personaje de la sfârșitul secolului al XIX-lea, întruchipate de conu Iancu Caragiale

La vremea deschiderii „Berăriei Mihalcea și Caragiale”, ziaristul Tony Bacalbașa a publicat în „Adevărul Literal”, în chenar negru, „Astă seară se face înmormântarea marelui nostru dramaturg…se deschide în strada Gabroveni berăria Mihalcea și Caragiale”.

La Gambrinus, cu o halbă de bere cu același nume în mână, își făceau veacul și personaje reale de anvergura autorului delicatelor Rondeluri, poetul simbolist Alexandru Macedonski. Altminteri destul de sobru, literatul își permitea un zâmbet pe sub mustățile date cu briantină și răsucite artistic în sus, când pe pereții localului apăreau afișe, mustind de autoironie, ale patronului Caragiale, de genul „Nu mersese cu Năpasta, / Hai s-o încercăm și p-asta!”.

Mătușile lui Dudu Ghinescu, 1890 , prieten de familie al Kerei Calița

Despre Macedonski, Păstorel povestea o anecdotă spumoasă aflată de la tatăl său, marele avocat Osvald Teodoreanu. Se pare că, într-o zi, la prânz, poetul l-a uimit pe Caragiale dând o comandă nemaiîntâlnită: o felie de tort de ciocolată cu măsline verzi grecești și o halbă de bere însoțită de un păhărel de sirop de cireșe!!! Arțăgosul Caragiale era gata să se ia la harță cu ciudatul mușteriu, însă și-a mai venit în fire când a observat că Macedonski chiar asta făcea: își mânca tacticos tortul mestecând din când în când și câte o măslină sărată, apoi sorbea o înghițitură din berea îndulcită cu sirop de fructe și tot așa până și-a terminat porția inedită de mâncare și a lins și ultima picătură de spumă de pe marginea gulerată a halbei.
Caragiale se mândrea cu faptul că un literator stătea nonstop în cârciumă! Este vorba de poetul Ion Păun-Pincio. Firesc, fiindcă stihuitorul era angajat al berăriei, pe postul de casier…
În lunga-i carieră de berar, Conu Iancu Caragiale a beneficiat chiar și de reclamă nepermisă, amicii Teleor și Bacalbașa, redactori la „Moftul Român” tipărind la gazetă:

„Decât medicamente,
Mai bine, zău, dă fuga
Și trage-i două halbe
De bere de Azuga

Devale la Gambrinus,
Cea mai frumoasă vale,
Te afli între teatru
Și între Caragiale.
Ferice cel ce poate
Să bea așa nectar,
De nu mai multe halbe,
Măcar un biet pahar.”

Personaje bucureștene din 1903

Ce n-a încercat bietul Caragiale pentru a avea spor în afaceri? În 1906 se asociază cu Grigoraş Dinicu, faimosul violonist și șef al unui renumit taraf de lăutari. Însă, degeaba! Au urmat falimentul și apoi ciudatul exil la Berlin.
Pe cât a fost de ghinionist Nenea Iancu ca antreprenor în industria ospitalității, pe atât de fericit a fost în calitate de client bonom, un adevărat oaspete de cârciumă, mereu întovărășit de o liotă de amici cheflii, puși pe petrecut o noapte întreagă. Hâtru, el cugeta imperturbabil: „Mă gândeam: cine or fi aceia care au scornit de la o vreme că-n țară e sărăcie, că s-a scumpit traiul și că suntem amenințați de o criză agricolă?”. Asta se întâmpla pe la 1909, chit că unii ar putea jura că replica a fost rostită ieri-alaltăieri în Locanta Jariștea.

La plimbare spre pădurea Băneasa

Așadar, Conu’ Iancu adăsta într-o seară la un local pe Calea Victoriei. Era joi pe la ceasurile șapte-opt și atunci, pentru bucureșteanul ahtiat de chiolhanuri cam începea „repausul duminical”. Caragiale se prinde într-o doară cu Costică „să mâncăm împreună”. „Pășitorii”, cum le zic eu, Calița ot Jariștea, iute s-au făcut din doi șase, mai ales că amicul Costică, binedispus după prima bere, le mărturisește că este chiar ziua lui, 21 mai, Sfântul Constantin, așa că se dă prima comandă: „-Băiete, aperitive, lista și răcitori în lege! Să vie!”. S-a trudit la masă cinci ore, la greu, fără răgaz: „Aperitive, 18; baterii, 8; șampanii, 12;… și 22 pachete de Regale… și 5 rânduri de marghilomane”. După care, convivii vor fi plecat la Șosea, spre „Lăptărie”, cu două trăsuri conduse de muscali înfiretați și înveșmântați cu binecunoscutele mantii de postav verde. Ajunși acolo, ca să se dreagă după chef, Caragiale și amicii iau câte un pahar de șampanie, „pour la bonne bouche”. Apoi, se întind la un șvarț cu coniac franțuzesc. După care au sosit castroanele aburinde cu potroace și ciorbă de burtă, schembea „dreasă bine, cu puțin ardei roșu”. Și tot așa, de la capăt cu toate celelalte, de nu se știe când se va fi terminat acest chef de pomină… Mai știi, poate vineri la prânz, o dată cu niște mititei sfârâind pe grătarul lui Iordache de pe Covaci, în acordurile stridente ale unei dible dezacordate…

Calița ot Jariștea