Hofball

IMG_1100
Adevăratele baluri vieneze au fost şi vor rămâne doar cele ticluite cu meşteşug, îndemânare şi pasiune, la curtea fastuoasă a mult iubitului tată al popoarelor sale, Înălţimea Sa Imperială, Franz-Josef.

La fiece început de an, se desfăşura balul cel mare, Der Hofball, balul Curţii. Celelalte, din timpul anului, se numeau Ball bei Hof, bal de Curte, cu mai puţină etichetă şi strânsoare.

La balul cel mare, apărea întreaga familie imperială, cu arhiduci şi arhiducese, fiecare cu suita sa, dar, vai!, în trena arhiducală, nu puteau fi primiţi decât cei ce puteau dovedi quartiers de noblesse, adicîtelea cel puţin şaisprezece stăbuni de nobleţe, fără amestec de sânge burghez.

Mai erau invitaţi corpul diplomatic, principii bisericii, înalţii demnitari ai Curţii şi Statului cu cel puţin titlul de Hofrat-consilier al Curţii şi, desigur, un număr de ofiţeri de merit din garnizoana Vienei, cu grade de la căpitan în sus.

La orele şapte şi jumătate fix, se intra în palat, corpul diplomatic prin curtea de la Ballplaty, ceilalţi prin portalul de la Sankt-Michael-Platy. Burghezia Vienei admira mândră strălucirea echipajelor. Curtea Imperială stăpânea cei mai frumoşi cai, fala principelui Kinskz, marele maistru al grajdurilor imperiale.

În palat, toţi diplomaţii se aşezau în strânsă ierarhie, după protocol, în cap era întotdeauna nunţiul papal, iar ceilalţi erau orânduiţi după savante socoteli de înaltă politică.

La orele opt ale serii, nicun minut mai mult sau mai puţin, se deschidea o uşă şi contele Colonievski, maestrul de ceremonii, bătea de trei ori cu toiagul în parhet. Intra Majestatea Sa.

Toată lumea se înclina, cocoanele făceau studiate reverances iar împăratul îşi începea cercul, pornind, întotdeauna, din dreapta, cu nunţiul apostolic.

Marea arhiducesă Maria-Josefa, ce ţinea locul împărătesei Elisabeta, făcea cercul spre stânga, a marilor doamne, însoţită de maestrul de ceremonii şi de una dintre doamnele de onoare.

Împratul se descurca singur printre chipuri şi nume, arhiducesa-nu, ea avea nevoie de şoapte la ureche.
La orele nouă fix, prezentările luau sfârşit. În strictă ordine şi ierarhie, se îndreptau spre marea sală de bal unde maestrul Ernest Strauss aştepta cu bagheta ridicată iar dansul înceea pe valurile Dunării albastre.

La miezul nopţii, împăratul îşi părăsea oaspeţii cu acelaşi subtil şi strict ceremonial.

Acum, să mergem să supăm! – îşi spuneau, istoviţi, invitații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *