Ducleță de vișine

În campania din 1913, trupele române trecuseră ușor prin pasurile Balcanilor bulgărești, iar Majestății Sale Regelui României Carol I i s-a adus la cunoștință apropierea la 8 km de Sofia a brigăzii de cavalerie a generalului Mustață.

La una din casele de piatră cu acoperiș de stuf, generalul a fost chemat și i s-a servit dulceața de vișine care mult i-a plăcut și a cerut rosturile ei s-o ducă cucoanelor la București. Bulgăroaica, mică de statură,vorbea și ordonanța scria : la un kg de zahăr se pune o lămâie și 1 kg de vișine. Cel mai grozav vas pentru prepararea dulceței este un căzănel sau o cratiță de aramă nespoită, sau într-o oală mare de pământ nouă (care n-a mai fost întrebuințată). Se scot sâmburii, se pune zahărul peste vișine și se lasă câteva ore să stea, apoi se așează pe foc domol odată cu lămâia fierbându-se până se leagă bine. Dacă dorești pe deasupra dulceței se aruncă mieji de sâmburi opăriți și uscați. O altă daravelă este și închiderea și astuparea borcanelor. Gavanoasele de dulceață, se usucă bine și chiar se încălzesc înainte de a primi dulceața fără un sâmbure rămas cumva din întâmplare (altfel nu se mai mărită domnișoarele din casa cu pricina și vorbește protipendada până la facerea dulceței viitoare).

Iată că su trecut o sută zece ani și cocoanele Bucureștiului fac dulceața după metodul bulgăroaicei din satul de lângă Sofia, adus de generalul Mustață.

Kera Calița

Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism