Dintr-un bazar sentimental

Stau singură în Locantă și brodez amintirea unor vremuri nu chiar atât de îndepărtate precum par ele acum, când, sub apăsarea vremelnicei dar și neașteptatei năpaste, timpul pare să-și schimbe de la o zi la alta cuprinderea.
Unde-s clipele de aur pe care le-am trăit cu putere pătimașă vreme de aproape trei decenii, ieșind pe scena Jariștei seară de seară?
Unde s-au dus, când au apus anii de sus ai gloriei lor?
Unde s-au ascuns lăutarii de mătase, de ce au tăcut scripcile și alămurile, cum de nu se mai aud dulcile isonuri de mai ieri?
Unde-i cadrilul nocturn al ospătarilor cu livrele vișinii repetând la nesfârșit ritualurile ospitalității din unicul cabaret culinar?
Unde-s tipsiile încărcate de bucate aromitoare, unde-s carafele pântecoase pline de damfuri pătrunzătoare?
Unde-s gentilomii galantoni și demoazelele strălucitoare care zâmbeau delicat dar cu subînțeles atunci când le istoriseam poveștile levantine sau le tâlcuiam vorbe înțelepte?
Unde-s calambururile actorilor, baletul de idei pe clapele de fildeș ale pianului și splendidele reflexii diamantine ale colierelor împodobind décolletage-le gândirii?
Unde-s conclavurile de familie și sindrofiile boierești care întrețineau vii valorile prieteniei adevărate, dincolo de eticheta simandicoasă și convențiunile sociale?
Unde-s serile prelungite peste noapte până-n zori de clic-clacul ghetrelor dansatorilor vrăjiți?
Unde-s emoțiunile, unde-s vibrațiunile, unde-s afectele, unde-s efectele, unde-au pierit dintr-odată toate refrenele duioase ale truverilor din Vechii București?
Ce demon cu înșelătoare corona le-a alungat pe toate acestea fără temei?
…Mă doboară amintirile precum iedera care se întinde neîndurător și stăpânește calcanul unei clădiri vechi cu blazonul ușor ciobit dar încă strălucind de nobila-i patină. Nostalghiia mă copleșește înșelător precum o blană de samur tivită cu brocart roșu, imperial, și mă las îmbrățișării ei fățarnice.
Așa că, cerând îngăduință bonomului Ion Minulescu, voi parafraza un pic unele dintre stihurile sale, în care regăsesc, vai, povestea acelor clipe de vază și, deopotrivă, a acestor simțiri melancholice:

„Stofe vechi, o mandolină,
O sofa arabă, două vechi icoane bizantine,
Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline
Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane
Japoneze, trei foteluri cu inscripţii musulmane,
„Fleurs du mal” legate-n piele de Cordova,
Şi pe pian:
Charles Baudelaire şi-alături Villiers de l’Isle-Adam…

Toate sunt ca şi-altădată…
O, bazar sentimental!…
Toate sunt ca-n alte vremuri – dantelă şi cristal…”

Calița ot Jariștea