Din minunile Crăciunului de demult

Blagoslovite și pline de har erau zilele ce aminteau, în vechime, în târgul Bucureștilor, de Nașterea Domnului! Atunci, după puterile fiecăruia, târgoveții și negustorii cu stare sărbătoreau din plin cu mese doldora de bucate, cu rubedenii îmbrăcate de sărbătoare, copilandrii puși pe șotii și năzdrăvănii și pe deasupra muzică și artificii.

Așa și jupânul Iordache Nastasia, starostele de lumânărari, în acea binecuvântată zi de iarnă de la cumpăna veacurilor se îngrijise, dimpreună cu vrednica lui jupâneasă, coana Filofteia Creofila -zisă Filuța-, de un adevărat chiolhan și praznic boieresc la casa dumnealui din preajma Căii Șerban Vodă, pe vechiul drum al Beilicului, pe unde veneau odinioară caravanele cu mărfuri de la Țarigrad. Jupânul avea aici două rânduri de case în oglindă, unul pentru sine și altul pentru fiica dumnealui, frumoasă ca un bujor, pe care gândea s-o mărite grabnic până la Paștele Blajinilor, în Duminica Tomii, după o mai veche rânduială a familionului dumisale. Pentru drăgălașa Acrivița, gândise el o nuntă mare cu băiatul unuia dintre tovarășii de afaceri, ispravnic la rândul său al neguțătorilor de ceară și spermanțet, astfel unindu-și puterile ca toată agoniseala din acest negoț să rămână în neam.

E drept, feciorul aceluia, Costandin pe numele său de botez, nu era tocmai cel mai oacheș și vioi coconaș, căci suferise în fragedă copilărie de oarece lingoare, însă era un tânăr cuminte și ascultător, cu ceva carte, care nu ieșea niciodată din cuvântul părintelui său și-i ținea deja registrele în bună rânduială. Însă Acrivița, fată cu pretenții, visa în taină la altceva pentru apropiata ei viață de femeie măritată, decât să spele izmenele ursuzului ce-i fusese hărăzit prin înțelegerea deja făcută de capul familiei. Și-ar fi dorit un ofițeraș cu sânge năbădăios, meșter în mișcările de cadril, întotdeauna pomădat, cu mustăcioara bine îngrijită și ținută mereu țanțoșă, pe care-l văzuse de câteva ori la balurile populare și căruia îi dăruise în secret o batistuță parfumată. Numai că, după cum cunoștea și ea aranjamentul propus de părintele său, nu prea îndrăznea să-i mărturisească acestuia amorul ei; iar mamei sale, care amarnic o beștelise atunci când venise acasă fără batistuța roz de dantelă ce atât de bine se potrivea cu umbreluța ei roz cu pompon, nici atât! Avea coana Filuța o căutătură atât de aspră că nimeni nu cuteza să i se pună vreodată de-a curmezișul!

Astfel că pentru sindrofia de a doua zi de Crăciun, când juna Acrivița și curtezanul oleacă mai bleguț dorit de tatăl său urmau să-și pună pe degete inelele de logodnă, jupân Iordache pusese la bătaie tot ce avea mai bun  prin cămările sale și cheltuise cu folos, credea el, ceva galbeni pentru a-și face provizioanele cuvenite de mezelicuri scumpe de la marile prăvălii ale orașului, mai cu seamă de la casapi precum  Matache Loloescu de la răscrucea Uliței Târgoviște cu Calea Buzești, din Piața Cuibul cu Barză, care scrisese istorie în oraș cu obiceiul său de a pune în fața măcelăriei butuci pe care tranșa din satâr carnea în văzul tuturor. Iar, ca să le ia de tot ochii viitorilor cuscri, Iordache Nastasia umblase adânc la teșcherea și tocmise cele mai scumpe cofeturi, torte și bomboane fondante de la Frații Capșa.

Jupân Iordache voia să le ia ochii musafirilor săi încă de la intrare, așa că potrivise în fața intrării căsoiului, după obiceiul domnesc, un ditamai bradul tocmit cu mare cheltuială tocmai de la Sinaia, împodobind pomul de Crăciun cu beteală din fire aurii și argintii, cu funde mari de atlaz  cărămiziu, cu portocale de Sicilia, mere de Voinești și nuci cât pumnul de mari, aduse din Dobrogea de la Medgidia, învelite în cel mai lucios staniol. Iar în vârful bradului, spre a-și cinsti meseria, voise să se pună o cogeamite lumânare roșietică într-un glob mare de cristal de Boemia, spre a lumina calea oaspeților spre refeneaua dinlăuntrul casei, de unde răzbăteau aburii îmbietori răspândiți de tăvile cu plăcinte cu brânză, fierbinți, abia scoase din cuptor, miroasnele amestecându-se tulburător cu cele ale afumăturilor și feluritelor fripturi proțăpite, fără a lipsi claponii dolofani, purcelul de lapte cu mărul roșu în gură și un ditamai nisetrul cu carne albă ca de porțelan.

Acrivița știa prea bine că în acea seară i se juca soarta și avea să i se hotărască ursitul. Însă fata, crescută cu nasul în paginile foiletoanelor de amor nebun scoase în edițiile populare ce costau numai 10-15 bani, nu și-l dorea deloc pe gălbejitul moștenitor al averii tovarașului de afaceri al chibzuitului și, totodată, autoritarului său părinte! Cu câteva zile mai înainte, domnișorica fusese la biserică, se spovedise și înălțase tainice rugi la o icoană făcătoare de minuni, care, o dată în an, lăsa să i se scurgă câteva lacrimi preacucernice. În seara de chindie, stătea ca pe ghimpi așteptând o fericită întorsătură de situațiune, care să o scutească să joace geamparalele cu băiatul care nu-i plăcea deloc și, poate, s-o lase, mai apoi, să-și reverse preaplinul inimii către ofițerul cel dorit, cu subțirica sa mustăcioară rotunjită în furculiță după moda vremii.

Cum fătuca nu îndrăznea să-și înfrunte deschis părinții care deja visau ritualul lui „Isaiia dănțuiește” cu cel ales de ei și numai de ei, ea aștepta să se petreacă într-adevăr o minune! Care, nu se știe cum, s-a și întâmplat întru împlinirea rugilor fierbinți ale frumușelei cu dotă mare. Pare-se că globul de sticlărie în care stătea ditamai lumânarea aprinsă și mult dogoritoare avea o mica crăpătură la baza lui, nu se știe cum apărută la o asemenea scumpete de manufactură. Prin fanta care, la căldură, se tot lărgea amarnic, fără vederea gazdelor sau a slujitorilor casei tocmiți să vegheze bunul mers al serbării, picuri mari de ceară înfierbântată s-au tot scurs pe crengile falnicului brad, până ce au dat de un fir de beteală aurie. N-a durat mult până ce Pomul de Crăciun a fost cuprins de flăcări năucitoare, care, de n-ar fi fost stinse la timp, ar fi putut amenința întreaga casă și toată agoniseala lui jupân Iordache, cel atât de bine chivernisit. Acrivița, îmbujorată bine de emoțiuni și dănțuială, ieșise din vreme pe prispa casei să se răcorească un pic, a văzut cea dintâi nenorocirea ce urma să se petreacă. Din fericire, în apropiere, apăruse – nu se știe de unde! – un buduroi de vreo zece vedre plin cu apă de ploaie, acoperit cuviincios cu un macat greu. Înțelegând apropierea și lărgimea dezastrului, fata a avertizat slujitorii, și-a înmuiat la iuțeală pătura aceea în apă și s-a aruncat cu ea pe bradul cuprins de flăcări, stingând de la bun început pârjolul ce sta să se ițească amenințător. Minune mare, semn de la Cel de Sus, fără nicio îndoială! Jupân Iordache și coana Filuța nu-și puteau crede ochilor: fata lor, pe care o credeau zurlie și nebunatică precum mai toate cele de vârsta ei, se dovedise cea mai aprigă apărătoare a averii familiei. Ștergându-i Acriviței fruntea încinsă de dogoare și îndemnând-o să bea cu paiul o limonadă răcoritoare, mama fetei a căutat încuviințarea în ochii tatălui și, găsind-o, i-a spus fiicei lor, micuța eroină din acea seară magică: „-Suntem tare mândri de tine, fata noastră! Cere-ne orice și noi îți vom îndeplini dorința fără tăgadă!”.

…Peste câteva luni, în primăvară, jupân Iordache se pregătea de nuntă mare.

Don’șoara lui se mărita, iar curtea era plină de căruțe care aduceau plocoane de la neamuri și prieteni, bașca merindele cele mai alese pentru asemenea praznic nemaivăzut pe ulița lor: roți mari de cașcaval, măsline grecești și sardinede în ulei, curcani gata jumuliți înșirați pe o botă de alun, berbecuți ce-și așteptau rândul la tăiere, butii de vin de la Valea Călugărească și sticle ceruite cu vin de Dealul Mare, și câte altele. Tânăra Acrivița, ținându-se de mână cu ofițerul ei, înălțat acum, prin strădania destoinicului său viitor socru, în rang de căpitan, unul care-și lăsase mai nou și niște barbete elegante, precum cele ale Împăratului Franz Iosif al Austriei, mulțumea Proniei pentru minunea de la Crăciunul trecut, când dovedise atât de bine că e în stare de orice pentru a salva avuția familiei …dar și visele ei cele mai tainice!

Dați cep butoaielor fără număr și sus paharele, nuntași,  pentru cea mai frumoasă mireasă de pe Calea Șerban Vodă!

De Crăciun minunile sunt minuni înfăptuite de Atoateziditorul!… căruia noi muritorii de rând îi aducem zilnic căință și făgăduință, să ne curățească trupul și să sfințească sufletul.