Cotlete de miel la cuptor cu orez otoman

 

Când a venit Nicolae Mavrocordat, hospodar, la întâia lui domnie, a găsit la București un vid legislativ perfect.

Și s-a pus Domnul pe treabă, și în scurtă vreme „codicele lui Mavrocordat” (adecă legile), se aplica la tribunalul de criminalion.

Voevodul, a mărit numărul boierilor din divan și a adus nu numai boieri din cei mari, dar și din cei din cinul al doilea și al treilea pentru continuarea procesului de pravile (legi).

Și cum s-au înmulțit boierii divăniți, a pierdut socotalea venirii și plecării lor de la sfatul domnesc și al țării, s-a mâniat și l-a chemat pe sfetnicul lui de taină, care stătea la taclale cu consilierii în jurul unei tipsii „plină ochi” de cotlete de berbecuț și pilaf turcesc. Icioglanii fuseseră puși la treabă, să coacă la cuptor 3 kg cotlete de miel cu 200 ml ulei de măsline, o linguriță de sare, o jumătate linguriță de piper, o linguriță de cimbrișor, o lingură de rozmarin, o căpățână mare de usturoi și să fiarbă 1 kg de orez cu 2 cepe mari albe, 100 ml ulei de măsline, câteva firișoare de șofran150 grame fistic, 150 grame nucă, 150 grame stafide.

Tot înfulecând  și lingându-se pe degete, unul dintre boierii divăniți, Antonie Tertius din Popricani, a dat răspunsul Voevodului și a strigat:

  • Să se înființeze o condică de prezență, și toți divăniții să semneze la venirea și la plecarea de la palatul Domnului și al țării!

Așa a apărut pentru prima dată în țară un mare catastif legat în piele, numit  instituția condicuței, care a funcționat până în zilele noastre.

Kera Calița

 Istorisirile Kerei Calița le mai afli și pe site-urile BucatarescuAntena SatelorVacanțierulCarneteGastroart și Presa de Turism