Ciorba legionarului

În limburile Dunării, au fost aduși de ape, de vânturi, în orice vreme oropsiți urmași de legionari romani. Au trăit din ce aveau la îndemână, erau pescari, ciobani sua grădinari.

Se cuvine a gusta cu pioșenie din cea mai la îndemână legumă a moșilor din începuturi. Se gătește ușor – nu era timp de mermeturi, atunci -, se alegea pentru 6 legionari:

200 g fasole verde, un sfert de căpățână de varză, 3 ardei grași, 3-4 roșii copate, 4 cartofi (nu foarte mari), un morcov, o legătură de pătrunjel verde, 100 g unt de vacă, 200 ml lapte de vacă (sau de oaie), 100 g telemea grasă de oaie, 50 g făină de grâu, 20 g paprika iute pisată (Capiscum annuum), 10 g sare de mare.

Într-o tingire mai mare, se pun la fiert în 3 litri de apă de isvor, cu sare, fasolea verde, varza tăiată precum fideaua, ardeii rondele, fără sâmburi sau cotoare, morcovul – bucăți. După câteva minuturi lungi, aproape un quart de ceas, se adăugesc cartofii, spălați bine și necurățați de coajă, doar bucățiți.

Alături, în tigaie, în untul topit, se amestecă făina cu roșiile făcute mărunțele, iar după 5 minuturi se varsă totul în ciorbă, din tingire. Se învârte bine lichidul cu lingură de lemn.

În blid, aproape, se amestecă vreo câteva linguri din supă cu laptele, brânza fărâmată, pătrunjelul tocat și paprika iute. Este ultimul adaos. Se folosește bine lingura de lemn, apoi tingirea se ia de pe foc și se acoperă.

Obiceiu vechi, din vremuri eroice, fiece mesean își scoate lșingura sa de la brâu, dintre pistoale, și primește cu mulțămire blidul fierbinte întins de baciul locului, urmașul centurionului. Apoi, după o cruce mare, se lasă tăcerea, se aud doar sorbiturile cele de cuviință.

Kera Calița și Horia Pană