21 mai – Sfinții Împăraţi și întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena

Într-o zi, Împăratul Constanțiu a chemat toată curtea sa și a zis: „Dacă îmi este cineva credincios și voiește să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei și împreună cu mine să le aducă jertfe și atunci îmi va fi prieten adevărat, slujindu-ne în noblețea sa și învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă de la curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sunt de o credință cu mine”. Auzind spusele Împăratului, deodată, cei ce stăteau de față, s-au împărțit în două părți: dintre creștini, unii s-au dat la o parte, lăsându-și astfel dregătoriile și rangurile mari pe care le dețineau, și au început a ieși din palat. Iar alții s-au plecat la cuvintele Împăratului și s-au închinat idolilor.

Împăratul, oprindu-i pe cei dintâi dintre creștini, a spus: „De vreme ce vă văd, că slujiți cu credință Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiți sfetnicii, slujitorii și prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sunteți credincioși Dumnezeului vostru, tot în acel fel veți fi credincioși și către mine”. Iar către ceilalți a zis: „Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu ați păstrat credința Dumnezeului vostru, apoi cum îmi veți fi credincioși mie?”.

Încleștarea înfruntărilor sângeroase din lăuntrul Imperiului Roman pe care le-a purtat Constantin cel Mare cu fiul fostului împărat Maximian Maxențiu, este premergătoare rugii „Dumnezeului tatălui său”, când Constantin a văzut pe cer un semn deosebit, o cruce făcută din lumină, și deasupra o inscripție: „Întru aceasta vei învinge”. A urmat bătălia cu împăratul Licinius pe care l-a învins în ciocnirea armată de la Crysopolis pe 18 septembrie 324, a făcut ca în anul 325 să rămână singurul Mare Împărat și în același an, a convocat primul Sinod Ecumenic în localitatea Niceea, având ca întâietate păstrarea unității Imperiului Roman, Sinod la care s-au adunat toți episcopii bisericii.

Conform tradiției 318 Părinți – printre care Sfinții Atanasie cel Mare, Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Pafnutie Egipteanul și Osiu de Cordoba – au împărtășit preceptele Sinodului și-au hotărât „Dumnezeirea Fiului”, întocmind totodată primele șapte articole din Crez, fixând data Paștilor (prima duminică după luna plină, urmând echinocțiului de primăvară) și a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.

La sfârșitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: „Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-ați făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi”.

Împăratul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de Episcopul Eusebiu de Cezareea, apropiatul și biograful său, și-a murit la scurt timp, în Nicomidia, fiind înmormântat la Constantinopole, în biserica ctitorită de el. În tradiția populară se vorbește despre Împărații Constantin și Elena ca despre Părinții Sfintei Cruci.

Pe 21 mai, boierii au făcut dintotdeauna chef mare cinstind amintirea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii.

 

 

La curtea lui Vodă Constantin Brâncoveanu, domnul purtând numele Sfântului, se încingea zaiafet pricopsit, la care erau chemați toți marii dregători, înaintestătătorii bisericii dar și trimișii marilor imperii la București. Orașul era anunțat de petrecere cu lovituri de tun și salve de muschete, iar la Palat, oaspeții erau primiți în isonurile a 50 de lăute. Pe toată întinderea sărbătorii, care se putea prelungi și a doua și a treia zi, cântau tarafuri de lăutari țigani dar și o fanfară turcească, se produceau trupe de comedianți aduse din toată Evropa, ba chiar și tenori italieni scopiți, cu vocea ca de fecioară. La plecare, voievodul cel putred de bogat își dăruia mosafirii cu giuvaericale, blănuri și pânzeturi scumpe sau alte podoabe.

Cât despre masă, aceasta era o adevărată operă de artă, bucătarii aducând sute de tăvi mari încărcate cu piese întregi de vânat, dar și coșuri cu trufandale și fructe de departe, în vreme ce la proțap se perpeleau boi întregi. Se făcea risipă și de pescărie din iazurile domnești, în timp ce de pe ostroavele de la Gurile Dunării erau aduși și păstrați în ghețărie moruni și nisetri uriași, doldora de icre negre valorând mai mult decât greutatea lor în aur. Și toate mâncările pregătite de armata de bucătari rumâni și robi țigani dar și venetici adunați din toată Evropa, trebăluiau fără odihnă, adăogind cu arome rare, grație mirodeniilor costisitoare aduse de caravanele tocmite anume.

 

Se spune că niciunul dintre domnitorii fanarioți care i-au urmat Prințului Aurului pământean (sau „Altân Bey” cum îi spuneau  dregătorii Sultanului), deși, mulți dintre ei, nărăviți unei bogății orbitoare, nu au mai putut face un asemenea prăpăd la chiolhanurile lor deocheate, la care, deși, de frica firmanului negru al mazilirii, își trăiau sporit viața, ca și cum fiecare zaiafet ar fi fost și cel de pe urmă.

Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena sunt apostolii creștinismului din secolul al IV-lea, spune arhimandritul Ilie Cleopa. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinții Apostoli și apărată cu jertfă, cu suferință și cu sânge de mulțimea martirilor.

Calița ot Jariștea

 

 

Meniurile românilor rafinați în epoca interbelică – la masă cu Familia Regală

În epoca, poate, cea mai frumoasă a țării, cea a României Mari (1918-1939), s-a mâncat frumos la noi, ba chiar cu subțirime boerească și rafinament regal. Fie că era vorba de un dejun frugal cu delicatese luate din galantarele băcăniei de lux a lui Dragomir Niculescu, fie că obrazele subțiri erau invitate la un banchet în toată regula, eticheta culinară tindea să se situeze la cel mai înalt nivel.

Pe 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi la Alba Iulia, ca Suverani ai României Mari. Evenimentul a fost unul fastuos şi la el au participat, potrivit istoricilor, aproximativ 80.000 de suflete. Chiar în prima zi a ceremoniilor, Regele şi Regina au oferit un dineu regal, care a fost servit invitaţilor în Sala Unirii din Cetate. Aproximativ 400 de invitați au participat la masă. (Şi oamenii simpli, veniţi din toate provinciile româneşti, au fost poftiţi la o masă populară, cu friptură la proţap, fiind pregătite peste 30.000 de porţii de mâncare.) Meniul amănunțit al dejunului încoronării îl ştim şi astăzi, fiind păstrat în arhive. Masa a început cu caviar şi „oeufs brouillés forestiere“, adică ouă fierte și asezonate cu ciuperci de pădure sotate în unt, şuncă tăiată fin şi pătrunjel. A continuat cu „esturgeon du Danube a la parissiene“, adică morun gătit în stil franţuzesc, file de vită în stil Dauphine şi sos remoulade. Au urmat un aspic de foie gras (din ficat de raţă) decorat „en belle-vue“ şi o salată de sezon. La desert, s-au servit parfait de praline, trufe de ciocolată, gofre, bomboane, fructe şi cafea. Masa de inspiraţie franţuzească a fost stropită numai cu licori româneşti: vin de Drăgăşani, vin de Dealu Mare din 1907, spumant Capşa Brut şi spumant Rhein Extra, făcută în pivnițele supraterane de la Azuga. Doar coniacurile au făcut excepţie, fiind aduse Cointreau şi Martell. Meniul a fost pregătit cu migală de Casa Capşa şi avizat de Generalul Berthelot. „A fost o masă extraordinar de bine organizată, serviciul foarte prompt şi mâncarea excelentă. Nu a durat mai mult de o oră şi jumătate, ceea ce este un lucru remarcabil, dacă se are în vedere că erau cam 400 de persoane“, a notat Regina Maria în memoriile sale despre dineul încoronării. Continuă să citești Meniurile românilor rafinați în epoca interbelică – la masă cu Familia Regală

O petrecere de duminică din anii 1960

 

Tata-Mare, Nicolaev, era un gurmand și un gourmee, făcea o adevărată sărbătoare din prânzurile de duminică. Săptămânal, era invitată toată familia ( numeroasă de altfel, unchi, mătuși, veri, nepoți, cumetrii, fini, nași) și, din primăvară până în toamnă, se mânca în curte sub un nuc uriaș ce ținea răcoare și umbră, dorită de noi toți. După pupăturile de revedere, masa începea cu antreuri din pește: creveți roz, salată de hamsii cu ceapă și măsline, guvizi prăjiți, inele de calamari, ficat de morun, batog de cegă, icre roșii de Manciuria, unt de sardele afumate, după care soseau fierbinți atunci făcute, plăcinte cu carne, mustind în grăsime și piperată din belșug, roșii mari umplute cu salată de vinete, ouă umplute cu pate de ficat, ardei copți, măsline și brânză de oi, de capră, scoasă de la putină, că doar piața lui Donescu era alături. Continuă să citești O petrecere de duminică din anii 1960

Istoriile lui Alex Ştefănescu – Mi-a telefonat Kera Calița

Zilele trecute, mi-a telefonat Kera Calița. Ce surpriză! A fost ca și cum mi-ar fi telefonat Manon Lescaut sau Anna Karenina. Sau… Chera Duduca din romanul „Ciocoii vechi și noi” al Nicolae Filimon. De ce? Pentru că în mintea mea Kera Calița este un personaj literar, o ficțiune, deși există în realitate. Numele ei din cartea de identitate este Aurora Nicolau.

Această Aurora Nicolau, femeie cu studii superioare, cultivată și rafinată, și-a construit o identitate de personaj din vremea domniilor fanariote. Ea vrea să ne aducă aminte cum trăia lumea bună în România cu mult înainte de instaurarea comunismului: cum se îmbrăca, cum mânca, ce muzică asculta. Nu de mult, a publicat o carte, „Bucătăria Balkaniei”, scrisă în colaborare cu Horia Pană (strănepot de frate al lui I.L.Caragiale!) În această carte, sunt și eu prezent cu o postfață, alături de încă patru autori de postfețe, toți oameni de cultură iluștri: Constantin Bălăceanu-Stolnici, Adrian-Silvan Ionescu, Eugen Simion și Răzvan Theodorescu. Reproduc în continuare, pentru cititorii care n-au acces la carte, o parte din postfața mea: Continuă să citești Istoriile lui Alex Ştefănescu – Mi-a telefonat Kera Calița

Cărți vechi de bucate…

Câteva din cărțile vechi de colecție ale Kerei Calița după care învață în fiecare zi lăsată de Atoateziditorul.

Titlurile acestor biblii gastronomice sunt :

-Mancaruri vechi și noi preparate în bucatarie noua aranjata de Doamna Augusta Sarariu Profesoara din anul 1937, se mai numeste si „Carte de bucate Florica” Continuă să citești Cărți vechi de bucate…

Rolul spionului in carciumi continua…

 

Sunt cu prietena mea Ada Miclovici Ghetau la restaurantul 5 Elemente, ce are bucatarie chinezeasca, cu bucatar din China, evident. Felurile de mancare au savoarea Beijingului, si, daca doresc sa mananc chinezeste, imi fac rezervare la patron, prenumele lui Doru, de unde plec multumita. Rata crocanta cu salata de vinete si usturoi, puiul cu ananas alaturi cu salata de ridiche neagra, calamari rondele cu salata din tulpina de telina si caju, sosurile picante, sosurile de soia, dau culoarea tarii de unde vine bucatarul sef.

Bravissimo Doru !