Buna Vestire, Blagoveștenia sau Ziua Cucilor

În cucernica zi de Bunavestire, Arhanghelul Gavril a venit în cetatea Nazaret și i-a vestit Mariei că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naștere Fiului Său, grăindu-i astfel: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri!”.

De Buna Vestire, două feluri de bucate trebuie neapărat aduse la masa de sărbătoare – pește și fagure de miere, căci din acestea s-a înfruptat și Mântuitorul pentru a-și încredința ucenicii de adevărul Învierii Sale. Nu întâmplător, dezlegarea la peşte cu acest prilej este amintită din vechime. Potrivit celor ce au cercetat cu râvnă dogma, dezlegarea la peşte este privită ca o mângâiere dăruită credincioşilor prin apariția în Biserică a lui Hristos, o bucurie şi o celebrare a acestuia, care a fost simbolizat în primele veacuri ca Peşte (ICHTUS – Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, după inițialele cuvântului pre elinește).

 

Peștele pus pe tipsiile credincioșilor poate fi afumat, după cum și casele se afumă de Blagoveștenie pentru sperietura blestemelor și a gândurilor negre. Se spune că, unii dintre domnitorii noștri, după ce-și tămâiau palatele cu cu boabele roșiatice aduse din India și-și puneau ierarhii bisericești să umble cu cădelnițele pline de smirnă încinsă prin toate ungherele acestora, cereau, în această zi de Praznic Împărătesc, ca întâi și întâi să li se dea să guste o bucățică de pește afumat, de pildă batog de morun ori păstrăv păstrat în „cobză” sau „hârzob” din cetină de brad, după ce a fost ținut cinci zile la fum rece de așchii de fag și, apoi, două ore la fum cald de carpen în cea de a șasea zi.

Alte rețepturi ce-ți parfumează gura sunt pregătite cu scumpătate și umpleau mesele boierești de Blagoveștenie cu: chifteluțele de lufar, în amestecul tocăturii putând fi scăpate și câteva bobițe de ienupăr și o mână de sâmburi de pin, aluatul de post, fiind întremat nu se știe cum, fără ou, din cartofi roșii fierți în ceaun de aramă, zdrobiți bine apoi cu nițel usturoi pisat și ceapă călită, mărar, sare și piper verde; ceva lostriță afumată și „uitată” cu temei să se usuce câteva săptămâni într-o salină; Crapul argintiu de Dunăre (iară nu cel puturos, de baltă mâloasă)  se făcea la cuptor, învelit în hârtie de pergament, după ce a fost bine curățat pe dinăuntru, umplut cu lamele străvezii de trufe „vânate” cu câini din rasa Lagotto Romagnolo anume dresați ani în șir în Piemont; orez Arborio fiert în champagne, apoi amestecat, la rece, cu fulgi de Parmiggiano Reggiano și feliuțe de lămâie de Sicilia, numaidecât stropit cu ulei de măsline adus din Creta, unde fusese presat la rece din fructele unor arbori bătrâni de cel puțin trei sute de ani. Se cunoaște, că obrazul subțire cu cheltuială se ținea atunci ca și acum!

 

De băut la asemenea pescărie fină se obișnuia un păhăruț de mied înțepător la limbă (ce atunci și hidromel i se mai spunea), băutura cea răcoroasă fiind făcută în gospodăria boierului, din miere de la o stupină domnească, apă de la Izvorul Tămăduirii „agheasmă mică” și nectar de must din struguri de Samos adus de însuși starețul unei mânăstiri athonite!

Dacă îngerii s-ar hrăni și ei după obiceiul pământean, măcar la Sărbătoarea Bunei Vestiri tot la aceste bucate lucrate cu silință și băute cu „ratafia” (licor) și ”anisată” (licor), ar pofti (fie-mi iertat gândul) până și Sfinții din Ceruri!

Calița ot Jariștea