Buna cuviință

IMG_1160Binecuvântată fie Țara Ardealului, adăpost prielnic între munți, cu pășune grasă și apă din belșug, trecut-au peste ea mulțime de lifte – vari, agatâri și huni, goți, maghiari, muscali, nohai sau nemți.
Unii mai fără de cuviință, călcară legea ospeției, își ridicară târle și ocoale peste obcina fiilor lupoaicei și se înstăpâniră în jurul Ulpiei Traiana și până dincolo de Napoca, înspre hățișul muntelui.

Dar buna-cuviință lăsată moștenire din neam a cârmuit învățătura pruncilor români.
Lăsau povață mamele, la potrivirea straițelor pe spatele puielniței plecată la școală:

– Când întâlnești în calea ta un român, să-i zici „Bună ziua!”!, dar maghiarului să-i spui „Jo napot!”, iar neamțului „Guten tag!” și treaba fiecăruia dintre dânșii cum îți răspund. Tu datoria să ți-o faci și față de cei ce nu și0o fac pe a lor față de tine.

Și-i mustrau mamele cu asprime când aflau de pozele băieților, de strigătele „Ungur bungur!” sau „Neamț cotofleanț!”, lămurdu-și cu răbdare odraslele:

– Săracii de ei, nu sunt vinovați cu nimica că n-avură parte să fie români!

Numai ocârmuirile din urmă, duă strâmbe legiuiri străine, stricat-au datinile și-i făcură mai români decât românii, în țara sfințită de sângele regelui Decebal!

Kera Calița și Horia Pană