Aperitive, entrees sau mezelicuri

 

Între cele două războaie mondiale, în București se arătau lumii cu glorie băcăniile lui Dragomir Niculescu, Ciobanu și Babeș, care nu vindeau doar pentru acasă fel și fel de mezeluri, brânzeturi, vânaturi pentru hors d’oeuvres, îți surândeau în prăvălie și te îmbiau zicând: „Ce să mai pierdem vremea vorbind? Poftiți în prăvălie, la ora aperitivului, și vă veți convinge”, apoi te invitau zicând: „ Puteți gusta și-aici câte ceva de poftă!”.

Băcăniile celor trei erau doldora de icre negre moi, pește afumat, pește sărat, batoguri de cegă și morun, zacuști, cârnăciori de vițel de căpriori, foie- gras, brânzeturi cu mucegai, bujenițe adică pastrămuri de toate genurile,  mușchiuleți fierți, afumați și învârtiți în sfoară, fazani întregi fazendați și afumați după rețete vânătorești, șunculițe de Praga, slăninuțe cu șorici ținute în saramură, pateuri de porc și de curcan, crenwurști subțiri, icre de Manciuria, icre de crap bătute cu ulei și multă lămâie.

Petre Carp, mare om politic, prim ministru, unul din fondatorii societății literare ieșene „Junimea”, de multe ori băga capul pe ușa prăvăliei lui Niculescu și întreba de excelenta brânză franceză numită Reblochon; Alexandru Marghiloman, distins om politic, de o eleganță desăvârșită, și dânsul crăpa ușa băcăniei cumpărând gorgonzola, brânză italienească, et caetera.

 

Alexandru Osvald Teodoreanu, cunoscut și sub numele de Păstorel, în cartea sa „De re culinaria” ne descrie despre bodega istorică „Tripcovich” vizitată de lumea politică, artistică, literară: Coco Demetrescu, Caragiale, Grigorescu, Luchian, Delavrancea, Vlahuță, General Florescu, Dissescu, plus alte personalități ale vremii.

Bodega „Tripcovich”, a ființat cu paradă în 1923 în strada Episcopiei și în 1927 revine în Calea Victoriei la numărul 65 cu un stăpân, mare cunoscător al tabieturilor societății de atunci, cel care a adus noutăți în bucătăria orașului, feluri pline de sapiditate, cum ar fi: broaște pané, bușeuri cu șuncă, vestitul salam de Verona, mortadella di Bologna,  hering remoulade, cremwurști, crochete de pui, iar seara dăruia minuturi: șuncă cu ouă englezești, omlete, escalopuri, brânză de Brianza la tigaie, caș și brânză de vaci de Milano, la capac, și zilnic prepara „un plat du jour” (specialitatea zilei). Ca băuturi de început, domnul Tripcovich, căpitan de lungă cursă, de origine dalmațian, vindea țuică, cognac superior Ducasse și Martellul de la V.S.O.P. (V= very, S= superior, O=old, P =pale adecă alcooluri tari de calitate superioară, supusă unui proces de învechire îndelungată, în butoaie de stejar, care le dă o nuanță chihlimbarie).

Pentru cucoane, domnul Andrei Tripcovich, recomanda savuroase salate de fructe și două lichioruri italiene de banane și piersici. Ce avea strălucitor acest birt era o băutură numită Elixir, preparată într-o mânăstire italiană cu o rețetă veche și secretă bună pentru stomah.

În lumea subțire de atunci se știa că: „ Un bon aperitif, vaut seul un long dîner” (Un bun aperitiv face singur cât un lung dineu).

Aceasta este epoca „Splendid”.

Calița ot Jariștea