Amintiri de la Iași

Societatea literară şi culturală „Junimea” a luat fiinţă la Iaşi în anul 1863, pe data de 26 martie, dacă ar fi să ne luăm după scrisoarea lui Titu Maiorescu către sora sa aflată la Bucureşti. „Am izbutit, în fine, să adun în jurul meu, într-o unitate, cele mai viabile elemente din Iaşi”. Ca membrii fondatori au fost: Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Theodor Rosetti. Cu alte cuvinte, „creme de la crème” a culturii ieşene şi nu numai. Oamenii de cultură mai înainte pomeniţi se întâlneau deja de aproape doi ani, într-un soi de cenaclu, unde fie adânceau neostoit teme filosofice, fie citeau manuscrise, ori discutau subiecte de cultură. Întemeietorii „Junimii” erau şi oameni de lume, o spun ei înşişi în lucrările autobiografice, dar şi istorici literari, ca Gheorghe Panu, G. Călinescu ori Eugen Lovinescu.

Junimiștii apreciau vorbele de spirit (chiar și pe cele „porcoase” ale fostului seminarist humuleștean caterisit fiindcă trăsese cu pușca în ciorile de la mânăstirea Golia), paharele cu vin şi nopţile petrecărețe cu dezbateri lângă zarfuri, pocale și cărți. De altfel, non-comformismul junimiştilor reiese şi dintr-o povestioară a lui Iacob Negruzzi, prezentată în ale sale Amintiri din Junimea. Iată cum au ajuns cei cinci întemeitori ai societăţii literare să o denumească Junimea. „În una din acele după-amieze de care am vorbit mai sus, s-a hotărît înfiinţarea în regulă a unei Societăţi literare, care de fapt şi exista. Mai multe dumineci de-a rîndul am discutat numele ce trebuia să-i dăm. Tot felul de propuneri, şi serioase şi glumețe se făcură şi se respinseră de-a rîndul. Un moment, numele care dobîndi aprobarea celor mai mulţi fu Ulpia, sau poate chiar Ulpia Traiană. Însă în duminica următoare toţi cinci venirăm cu gîndul ascuns de a propune adoptarea altei numiri, căci după reflecţiile făcute acasă, numele Ulpia ni se păru din cale-afară de pretenţios. Ce aveam noi a face cu Împăratul Traian?…… După multă discuţie, Theodor Rosetti ne zise, de pe patul unde era culcat:  <<-Măi băieţi, vreţi să va dau eu un nume fără pretenţie, care să vă placă la toţi, fiindcă nu zice mare lucru?>> <<-Vorbeşte!” <<-Hai s-o botezăm Junimea>>, zise Theodor Rosetti. <<-Foarte bine găsit!>> strigarăm cu toţii. Atunci Pogor, ridicîndu-se de pe canapeaua pe care se aruncase, începu să cânte ca un preot pe nas, şi întrebă de trei ori: <<-S-a lepădat copilul de Satana pedantismului?>> De trei ori răspunserăm cu toţii râzând: <<-S-a lepădat!>> <<-În numele Domnului, boteze-se dar Junimea!>> exclamă Pogor, şi Junimea a rămas pînă în ziua de azi”.
Contemporanii şi propriile mărturii arată că acești întemeietori ai culturii române moderne, după ce terminau disertațiile literare, în zile de sărbătoare sau la faimoasele banchete anuale, obișnuiau  să petreacă ca nimeni alţii, nestingheriți de sobrele convenții sociale ale epocii. Băutura curgea șuvoi, la fel şi glumele mai fără rușine, iar lăutarii şi frumoasele ţigănci nu lipseau de la mesele lipite ale petrecăreţilor, din mijlocul cărora sărbătoreau, Pogor, Negruzzi, Eminescu, Creangă sau Caragiale.

În cel mai scurt timp, societatea literară a strâns în jurul ei tot ce era valoros în Iaşiul secolului al XIX-lea. Din Junimea fac acum parte, pe lângă întemeietori, nume mari ale culturii române, moldoveni, munteni sau ardeleni: Mihai Eminescu, Ion Creangă și Vasile Alecsandri, dar și Ion Luca Caragiale (care a citit aci a sa Noapte furtunoasă, interpretând el însuși, pe diferite voci, toate rolurile, de s-au tăvălit de râs auditorii) sau Ioan Slavici  (așișderea, manuscrisul Popa Tanda, tot aci făcut public pentru întâia dată).

În zile de sărbătoare sau după discuţii mai aprinse, junimiştii aveau obiceiul să țină „țărămonie” în crâşmele Iaşiului.

Calița ot Jariștea