30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României

Sfântul Andrei se bucură de o cinstire adâncă, fiind considerat Apostolul românilor sau Creștinătorul poporului român, motiv pentru care numeroase biserici de mir și mânăstiri l-au luat ca ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare an, organizând mari sărbători religioase și culturale.

Evlavia de care se bucură Sfântul Apostol Andrei în rândul credincioșilor români ortodocși a făcut vedere și în alegerea sa drept ocrotitor al viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.

Moaștele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat și Ocrotitorul României, au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în 1996. În felul acesta, Sfântul revenea pe pământul românesc, după aproape 2000 de ani de când pășise pe aceste meleaguri pentru a răspândi Evanghelia lui Hristos.

Cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în dimineața zilei de luni, 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost adus de la Patras (Grecia) de către o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu.

Andrei, slăvitul Apostol al lui Hristos, era originar din Betsaida, cetate de pe țărmul vestic al Lacului Ghenizaret. Era frate drept cu Simon, Sfântul Apostol Petru, dar, spre deosebire de acela, care era căsătorit, Andrei a ales să-și trăiască viața în feciorie și locuia în casa fratelui său. Ei practicau împreună meseria de pescari, învățată de la tatăl lor Iona, și respectau cu multă sfințenie poruncile Legii.

Atunci când Sfântul Ioan Botezătorul străbătea Iudeea și ținutul de dincolo de Iordan, propovăduind împărăția lui Dumnezeu și chemarea la pocăință, Andrei a alergat la el, părăsind ceea ce îl lega de lume și dăruindu-se ca ucenic.

Într-o zi, după ce L-a botezat pe Iisus, Ioan Botezătorul era cu Andrei și cu un alt ucenic al său, viitorul Apostol și Evanghelist Ioan, și, arătând spre Domnul Iisus Hristos care trecea pe acolo, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”. La acestă vorbă a învățătorului lor, care le arăta spre Acela pentru care el fusese trimis de Dumnezeu ca Înaintemergător, Ioan și Andrei au mers după Iisus, ca să afle mai multe despre El. „Iar Iisus, întorcându-Se și văzăndu-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei i-au zis: Învățătorule, unde locuiești? El le-a răspuns: Veniți și veți vedea. Au mers și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon-Petru”.

Atunci, Andrei a dobândit convingerea că acest Iisus este Mesia cel așteptat de veacuri de poporul său, Mântuitorul lumii. Cu mare bucurie, s-a dus apoi să spună și fratelui său Simon: „Am găsit pe Mesia!” și l-a condus la Iisus.

Andrei a fost, așadar, cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos și el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli faima de „primul chemat” sau „cel dintâi chemat”.

Neîntinatul Andrei a primit și el plinătatea harului Sfântului Duh și sorții i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ținuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia, și Grecia (Macedonia, Tesalia și Ahaia). Credincios poruncilor Domnului, n-a luat cu el nici pungă, nici traistă, nici toiag  și a plecat la drum să ducă și acelor neamuri Vestea cea Bună a mântuirii. A înfruntat încercări și primejdii, boli, primejdia tâlharilor, obidă din partea evreilor și păgânilor, însă în toate locurile pe unde a mers Duhul Sfânt era cu el: vorbea prin gura lui, săvârșea minuni și vindecări, îi aducea în suflet răbdare și bucurie în încercări.

Apoi a plecat către orașele din Pont, pe care le evanghelizase, pentru a le întări în credință și a continuat acolo predica sa, refuzând rătăcirile ereticilor în Neocezareea și Samosata, apoi s-a reîntors la Ierusalim pentru a lua parte la sinodul din anul 50 privind primirea ateilor în Biserică.

După sărbătoarea Paștilor, plecând către hotarele Mesopotamiei nu s-a oprit decât spre regiunile barbare de la răsăritul Mării Negre. S-a îndreptat apoi către Tracia și a luminat prin predica sa inimile locuitorilor. A întemeiat o biserică închinată Maicii Domnului și a urmat neobositul său periplu în Tracia, Macedonia și Tesalia, ajungând până în Peloponez, la Patras.

Aici Sfântul Apostol a convertit la creștinism pe soția proconsulului roman, Maximila, pe care a vindecat-o de o boală socotită fără leac. În timpul lipsei din oraș a proconsulului Egeatus, Sfântul Andrei l-a botezat și pe fratele acestuia, Stratocles, însă la întoarcere înaltul roman s-a mâniat foarte, văzând cum credința creștină a pătruns în propria-i casă. A poruncit ca Andrei să fie închis, dar slăvitul Apostol al lui Hristos, în închisoare fiind, și-a continuat propovăduirea și a hirotonit episcop pe Stratocles. După câteva zile, sentința s-a pronunțat fără judecată, iar Sfântul Andrei a fost răstignit, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. A primit cu bucurie moartea martirică, oprind pe prietenii săi care voiau să-l elibereze, binecuvântând pe credincioși.

„Pentru pomenirea Sfântului Andrei, azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”

Praznicul Sfântului Andrei este una dintre cele mai mari sărbători ale românilor, care aduc prinos de recunoștință celui ce le-a adus Cuvântul Domnului și le-a creștinat neamul.

La Sfântul Andrei, se face din mălai și făină, uneori numai din mălai de porumb sau de mei, o băutură fermentată numită covașă. Gustul bauturii era dulce-acrisor, asemanator cu cel de bragă. Covașa se punea în străchini sau oale și se împărțea prin vecini „pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele sa fie smântânos”. În alte locuri, covașa se numea bragă si se prepara numai din mălai, care se opărea și se făceau patru turte; două turte se coceau, două rămâneau crude. După ce turtele coapte se răceau, erau frământate într-o putinică, se amestecau cu mălaiul rămas necopt și se turna apă clocotită. Conținutul se amesteca, se puneau câteva felii de lămâie și se lăsa să fermenteze până a doua zi, când era bun de băut.

Deși este vremea Postului Mare al Crăciunului, ortodocșii primesc cu inima curată o dezlegare la peşte, așa că se pot bucura de păstrăvi puși pe grătar în frunze de hrean, calcan la grătar cu unt dulce, burtă de crap frăgezită în covașa deja amintită, caras marinat, cegă sau lostriță la proțap, morun cu scoici în sos de muștar și alte minunății cu care se desfătau boierii de altădată, dar nu înainte de a ridica o pioasă rugăciune:

„Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Amin.”

Calița ot Jariștea