30 august – Sfinții Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii  Constantinopolului

De origine simplă și lipsit de știința cărților, dar prin sfințeniile și harismele sale apostolice, Sfântul Alexandru s-a aflat demn să-l slujească pe Sfântul Mitrofan  Arhiepiscop al Bizantului, in calitate de episcop ajutător. Dupa victoria lui Constantin asupra lui Licinius, Împaratul a orânduit primul Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325. Vârstnic și suferind, Arhiepiscopul Mitrofan l-a trimis pe bunul Alexandru în locul lui. După încheierea lucrărilor Sinodului, Împăratul Constantin a cerut tuturor Sfinților să vină la Constantinopole – oraș pe care tocmai și-l alesese drept cetate imperială- ca să-l binecuvânteze. Un înger divin i-a apărut în acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i că avea să-și încredințeze în zece zile sufletul său Domnului și să-l lase pe fericitul Alexandru Arhiepiscop în locul lui. Părinții episcopi care se aflau la Constantinopole în acele zile, după ce au slujit  înmormântarea Sfântului Mitrofan, l-au înscăunat cu solemnitate pe Alexandru ca Prim Episcop și Patriarh al noii capitale a Imperiului.

În urma Sinodului de la Niceea, Sfântul Alexandru, cu toate că avea aproape 70 de ani, a continuat să apere credința ortodocsă în fața vrajbei lui Arie ereticul și a părtașilor săi. Ba chiar a făcut mai multe călătorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia și in insulele grecești pentru a predica credința Sinodului ortodocs de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru a-și devzălui credința, Arie blasfematorul a reușit să-l înșele pe Împărat semnând o mărturisire de credință în care se mulțumea să spună că Fiul lui Dumnezeu este născut înainte de toți vecii. Profitând deci de această mărturisire a sa, Arie a cerut atunci reintrarea sa în Biserică. La îndemnul lui Eusebiu de Nicomidia, Împăratul a primit priincios cererea sa și a cerut Episcopilor reuniți la sinodul din Tyr să o cerceteze. Acest sinod, compus în principal din susținători de-ai lui Arie, s-a întors cu răutate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare, pe care l-au numit vrăjitor, necioplit și semănător de zânzanie. Luând cunoștiință de toate acestea, Sfântul Atanasie  s-a îmbarcat în taină pe o corabie spre Constantinopole, unde a încercat în zadar să vorbească cu Împaratul, în timp ce sinodul de la Tyr îl condamna la exil în Treves, azi orașul german Trier.  Arius a încercat să revină la Alexandria, însă la această veste o răzmeriță a izbucnit în oraș împotriva lui, astfel încât Împăratul l-a chemat înapoi la Constantinopole ca să se împărtășească cu Sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia și ai săi au făcut tot felul de constrângeri asupra Sfântului Arhiepiscop ca să slujească o Sfântă Liturghie în care să se împărtășească cu Arie ereticul. Atunci, Sfântul Alexandru s-a retras în biserica „Sfânta Irina” și, îngenunchiind în fața sfântului jertfelnic, s-a rugat zi și noapte cu aceste cuvinte: „Doamne, dacă Arie trebuie să fie împăcat cu Biserica, atunci slobozește pe robul tău cu pace. Dar, dacă ai mila de Biserica Ta și nu vrei ca moștenirea Ta să se facă de rușine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii să nu creadă erezia drept adevărata Credință”. Sâmbătă, cu o zi înainte de duminica în care ar fi trebuie să se petreacă această slujbă, pe când se găsea în piață lângă coloana de porfir ridicată de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firești și, pe când era la closet, mațele au crăpat în el, și acolo a și murit, în locul în care-și fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel și de împărtășanie și de viață. Când a aflat această veste, Sfântul Alexandru a ridicat slavă lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru că, Domnul și-a arătat încă o dată puterea Sa peste dorința mai-marilor lumii acesteia.

Sfântul Alexandru, la rându-i, a adormit în pace câteva luni după moartea Sfântului Constantin anul 337, la vârsta de 98 de ani, lăsând în scaunul de la Constantinopole pe Sfântul Pavel.

*********************************************************************

 

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru.

El a fost ales Patriarh, împotriva voinței sale, în cea de-a doua Duminică a Postului Mare din anul 780, după o lunga perioadă în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburărilor pricinuite de erezia iconoclastă. Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit să semneze un document în care declara că nu va accepta cultul icoanelor. Împăratul a murit la puțină vreme după hirotonirea lui, așa încât a putut să retracteze cele semnate cu forța. Totuși, erezia continua să se răspândească, iar el, batrân si bolnav, se vedea neputincios a-i face față, așa încât a ales să renunțe la slujirea de Patriarh și să se retragă la Mânăstirea Flor, fără să o prevină însă pe Împărăteasa regentă, Sfânta Irina. De cum au aflat, Împărăteasa și fiul ei, Constant al VI-lea, s-au dus la Sfântul Episcop și l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a răspuns: „Nu ar fi trebuit să accept să fiu în fruntea unei Biserici care se separă de împărtășirea cu celelalte scaune patriarhale. Dacă nu adunați un Sinod Ecumenic care să îndrepte greșeala care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi”. Și cum ei îl intrebau de ce a consimțit să semneze cu Împăratul eretic, Pavel le-a răspuns: „Tocmai de aceea plâng și mă tânguiesc acum și m-am hotărât să mă pocăiesc, rugându-l pe Dumnezeu sa mă pedepsească pentru că nu am predicat adevărul de frica nebuniei voastre”. A adormit în pace două sau trei luni după aceasta anul 784, aducând mare doliu la palat și printre ortodocși, căci toți îl glorificau pentru virtutea și credința sa. Datorită acestei hotărâri și mustrări a lui, Împărăteasa și Patriarhul ce i-a urmat, Sfântul Tarasie, au început pregătirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

*************************************************************************

 

În această zi, prăznuim și pe Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a păstorit Biserica din Constantinopole între anii 1064 si 1075, când a trecut la cele veșnice.

Originar din Trebizonda, el și-a făcut învățătura în capitala imperială, unde a fost prieten cu Mihail Pselos. Cum Ioan era foarte învățat în științele juridice, i s-a încredințat catedra de drept a Universității Imperial, pe care Pselos se străduia să o ridice la înălțimea de altădată. Dar, in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit să părăsească orașul și, după ce a îmbrăcat haina monahală, a trăit zece ani într-o mânăstire din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhului Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de Împăratul Constantin Doukas și sfințit Patriarh Ecumenic, împotriva reținerilor sale, căci el a trăit toată viața într-o mare sărăcie și într-o desăvârșită curăție sufletească, ferit de ispitele măririi. Dădea milostenie tot ce avea și ajuta la întreținerea și refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alți episcopi, mai lumești, și era strălucitor în interpretarea dogmelor și canoanelor Bisericii.

**************************************************************************

Cum cei trei Sfinți Părinți și Capi ai Patriarhiei de la Constantinopole erau oameni modești și nedoritori de mărire în ciuda faptului că deveniseră Înalți Ierarhi, se cuvine să ascultăm de râvna lor monahală ca a unor mari asceți ce au fost. Ei nu și-au dorit fală și o viață lumească plină de bunăstare ci, dimpotrivă, au vrut să-și servească semenii cu umilință. De aceea și praznicul lor trebuie să fie unul simplu, cu bucate mânăstirești ce aduc alinare sufletului iară nu îndestulare burdihanului.

Așadar, vom pune pe mese bucate precum: supă de roșii cu găluște de griș;

ciuperci umplute cu brânză și nuci, rumenite la tigaie, cu ulei;

legume coapte pe plită;

paste de casă cu pește și roșii; salată cu cicoare amăruie; cartofi fierți și amestecați cu măsline mici și negricioase, fără sâmburi; bostan copt cu miere și, așa cum se face uneori la Jariștea Locantă, varză dulce fără carne – varza, se taie în șuvițe subțiri, ceapa se toacă mărunt-mărunt și se prepară tăiețeii de casă. Rezultatul laborului se toarnă într-o oală încăpătoare, adaugându-se foile de dafin, piperul boabe, jumătate din piperul râșnit și jumătate din praful de ardei, apoi, se sărează și se toarnă un litru de apă rece și uleiul de măsline; se dă la foc domol, preț de o ora și se amestecă mereu, spre a nu se prinde tăiețeii de fundul vasului; se dă la cuptor și se lasă până se rumenește crusta de suprafață; la scoaterea din cuptor se presară restul de piper, ardei pisați, șofranul și pătrunjelul mărunțit.

…Har Sfinților Părinți și Capi ai patriarhiei ecumenice constantinopolitane!

Calița ot Jariștea