29 iunie – Sfinții Apostoli Petru şi Pavel

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este o sărbătoare liturgică în cinstea martirilor de la RomaApostolii Sfântul Petru și Sfântul Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii creştine, au propovăduit fără hodină ,prin lucrarea lor misionară, sacra învăţătură a lui Hristos în lume.

Sfântul Apostol Petru a predicat Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, apoi preceptele creștine le-a răspândit în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică, Bitinia și în cele din urmă la Roma unde a format cucernica biserică de acolo. După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi fratele mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea Apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Petru.

Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul Împăratului Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Basilica San Pietro din Vatican.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit „Apostolul neamurilor” ce a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel. La început, Saul (căci aşa fusese numit la naştere), a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor.

Este cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creştini, Saul se întâlneşte cu Iisus cel înviat şi se catehisește la creştinism, devenind, cum spune Fericitul Augustin, „din lup, miel, din persecutor înfocat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învăţător şi apostol al popoarelor”.

Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, străbătând în trei călătorii misionare toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi.

Sfinţiii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună, ei trecând apele Arhonului în aceeaşi zi, pe 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creştine stârnite de Nero.

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod distinct pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an (alături de cele ale Paştelui, Sfintei Maria şi Crăciunului), încă din vechime când se numea Postul Cincizecimii.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data mișcătoare a Paştilor. Acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care sunt sărbătorite la 50 de zile după Paşte.

În poveşirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om de pe pământ: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul, fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi şi a o face mai puţin periculoasă.

Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi vazut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.

Și la praznicul acestor Sfinți Apostoli avem dezlegare la peşte, așadar dintre bucatele rânduite pe masă nu vor lipsi: peștele făcut la cuptor cu cartofi noi și legume ori, chiar, sarmalele din carne de scrumbie afumată și caras mare dezosat, făcute astfel:

se taie ceapa mărunt și se călește în ulei, aurindu-se; se amestecă carnea de pește alb cu ceade scrumbie afumată și cu ceapa călită, se adaugă orezul și oul, piperul, sarea, mărarul uscat și, apoi, se umplu sarmalele; în oala cuprinzătoare, primul strat trebuie să fie de varză murată tocată mare, iar între sarmale se presară foi de dafin, mărar si boabe de piper; la final, se acoperă sarmalele cu varză tocată și se adaugă câteva rămurele de cimbru; se toarnă deasupra apa și sucul de roșii, lăsându-se să fiarbă înăbușit la foc mic preț de un ceas blagoslovit sau chiar mai mult.

Cel mai ațâțător a descris o masă cu pescărie românească scriitorul Vasile Voiculescu în nuvela sa intitulată Chef la mânăstire: „…În zorile celei de-a treia zi, starețul a destăinuit soborului bunătățile ei, adică lista de bucate – va fi ziua peștelui – a racilor, a icrelor, a scoicilor, a melcilor.

(…)Heleșteiele mânăstirii, prefirate cu năvoade, vărsaseră la lumină și trimiseseră la masă ca într-o minune, gata fierți și fripți (căci altfel când avusese timp părintele bucătar să-i gătească?), somni bulbucați, crapi borțoși, știuci zvelte, mrene aurii, plătici turtite, lini cu pielița de șarpe, caracudă, țipari, scoici, raci în tot soiul de gustări și înfățișări,

ciorbe, plachii, marinate, rasoale, pe varză,

umpluți cu stafide, cu ceapă, cu nuci, scordolele și pilaf de gâturi de raci, ghiveciuri la tavă, cu untdelemn grecesc, cu măsline de Volos,

clăbuci de icre, stive de raci roșii ca obrajii părinților”.

…Cu asemenea obiceiuri mânăstirești nu-i de mirare că, adesea, domnitorii și boierii cei mari ai neamului nostru găseau de cuviință să meargă la stăreții pentru a sărbători cum se cuvine ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel!

Calița ot Jariștea