24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

 

Numele Ioan înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”și momentul nașterii a devenit o zi de sărbătorire a celui care s-a învrednicit să pregătească venirea Mântuitorului în lume, mărturisindu-L drept răscumpărător al păcatelor întregului pământ, fapt pentru care este numit Înaintemergătorul Domnului. Din mâna Lui a primit Iisus botezul în apele Iordanului, clipă în care Sfânta Treime S-a arătat în plinătatea Ei. Ducând o viaţa curată, cel născut în cetatea Orini, fiul preotului Zaharia și al Elisabetei și-a dăruit în întregime viața lui Dumnezeu, Biserica  numindu-l „înger pământesc şi ceresc“.

Preotul Zaharia și soția lui Elisabeta, deși erau oameni drepți înaintea lui Dumnezeu, nu au putut până la bătrânețe să aibă copii. La poporul evreu acest necaz era considerat un mare blestem ce se abătea asupra familiei, și uneori, nici jertfele nu le erau primite la templul celor ce nu aveau copii.

În vremea Împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze când tot poporul era afară și se ruga, atunci i s-a arătat Îngerul Domnului stând de-a dreapta altarului tămâierii. Atunci  a aflat că i-au fost ascultate rugăciunile si că Dumnezeu le va dărui un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan. Neîncrezător în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil, preotul Zaharia a rămas mut până în ziua când s-au împlinit profețiile.

Când a venit vremea sorocului, Elisabeta a născut un fiu și în a opta zi când trebuia tăiat împrejur, s-au strâns vecinii și rudele care voiau să-l numească pe prunc – Zaharia – ca pe tată. Elisabeta, fiind soție de prooroc, având și darul prevestirilor, dânsa a spus fără tăgadă că se va chema Ioan.

Cei strânși în jurul noului născut, tot găsind pricini în jurul numelui,  Zaharia a scris pe o tăbliță: „Ioan este numele lui”, iar în clipa următoare a putut din nou să vorbească.

Când a crescut, Ioan a plecat să trăiască în deșert, unde se hrănea cu miere sălbatică și lăcuste și se îmbrăca cu haină din păr de cămilă. Unii cercetători spun că ar fi trăit în comunitatea esenienilor.„Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toți cei născuți din femei, și mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, și a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, și a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul, și al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduință. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, și a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea și îngerii astăzi se bucură cu oamenii, și toată lumea este plină de bucurie și de veselie”.

De ziua nașterii Lui, în popor se sărbătoresc felurite tradiții, cum ar fi Sânzienele ce sunt niște zâne bune din rangul ielelor care, atunci când nu le este respectată sărbătoarea, devin surate cu Rusaliile, zâne rele. Sânzienele sau Dragaicele sunt aceleași, manifestându-se, potrivit superstiției, de ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie.

Sânzienele, spre deosebire de iele, sunt zâne bune, umblă noaptea şi dau puteri oamenilor, animalelor şi plantelor, lângă flori fermecate cu același nume din care pământenii fac ceaiuri .

În această noapte, de 23 spre 24 iunie, fetele nemăritate îşi pun la căpătâi flori de Sânziene în speranţa că îşi vor visa ursitul, viitorul soț.
Drăgaica se sărbătorește printr-un dans făcut de un alai de cinci până la zece fete gingașe din care una este aleasă ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă, împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte se îmbracă în voaluri albe mătăsoase, acoperite și pe față iar pe cap sunt prinse în coroniță flori de sânziene, în mână țin o înspăimântătoare coasă. O dată înfăptuit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare unde la popasuri, în special la răscruci, frumoasele se așază în cerc, cântând și jucând un dans săltat ale cărui mișcări desenează o cruce. Se spune că Drăgaica face ca fructele să se coacă mai repede, ferindu-le de stricăciuni și putreziciune ocrotind nu numai livezile, părtinind și feluritele și multele lanuri de pe ogoare.

Pe 24 iunie, românii petrec, beau și mănâncă cu nesaț, mai ales că este și dezlegare la peşte. Din vechime, la curțile celor avuți se dregea un borș cu găluște de pește, despre care, mâncat în această zi, se credea că are puteri magice, în special afrodisiace. Copiii zămisliți în noaptea de Sânziene sunt frumoși, puternici și înzestrați cu darul vrăjitoriei. Iată rețeta fierturii fermecate  consemnată la sfârșitul secolului al XIX-lea în cartea Buna Menageră de Ecaterina colonel Steriady: „Fierbe bine o bucată de morun, de viză, de şalău ori de ştiucă, cu o ceapă şi cu două foi de dafin, apoi scoate-le oasele şi fă din ea o tocătură. Pune o franzelă muiată în untdelemn, sare, piper, o ceapă coaptă şi puţină răzătură de lămâie. Pisează împreună toate acestea, dă-le prin sită şi apoi fă găluşti şi prăjeşte-le puţin în untdelemn. Clocoteşte iar la foc în borş o lingură de orez cu rădăcină de pătrunjel, o ceapă prăjită, două linguri de untdelemn şi zeamă de la o jumătate de lămâie. Fierbe toate acestea, amestecă găluştile prăjite înăuntru şi borşul e gata.” Pentru cei cu gusturi mai sophisticate, „franzela” putea fi înlocuită cu pesmet, după cum pudra de migdale măcinate, specifică bucătăriei mediteraneene, putea aduce un plus de savoare. Pentru servire, se putea alege un sos alb, pe bază de smântână, sau pentru unul mai ușor, fără gălbenușuri, făcută doar din lapte gras, ulei de măsline și usturoi în cantitate generoasă. Nu stricau nici niște capere alături sau puțin fenicul tocat mărunt, amestecat cu sare roz și frecat cu ulei de măsline virgin. Iar câteva firișoare de șofran încununau pasteta!

Se mai aduceau la masă boluri cu sos de sardele frecate cu unt, pateu de pește (din egrefin sau știucă),

omletă cu lapți de crap, dar și tăvi cu plachie de pește proapăt de Dunăre, garnisită cu măsline şi rotocoale subţiri de lămâie, bucăți de nisetru sau morun, apoi o pană de somotei cu sarmuzac lipovenesc de usturoi,

ciortan copt în solzii lui și câte altele…

Nu lipseau nici dulciurile meșteșugite, coarda de lămâie, dulceața de coji de naramze (portocale amare aduse tocmai din Sicilia),

șerbetul de zahăr ars,

croșetele de migdale sau compotul de nuci verzi.

Cu o vutculiță alăturea, liber la zaiafetul Sânzienelor!

Calița ot Jariștea