21 mai – Sfinții Împăraţi și întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena

Într-o zi, Împăratul Constanțiu a chemat toată curtea sa și a zis: „Dacă îmi este cineva credincios și voiește să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei și împreună cu mine să le aducă jertfe și atunci îmi va fi prieten adevărat, slujindu-ne în noblețea sa și învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă de la curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sunt de o credință cu mine”. Auzind spusele Împăratului, deodată, cei ce stăteau de față, s-au împărțit în două părți: dintre creștini, unii s-au dat la o parte, lăsându-și astfel dregătoriile și rangurile mari pe care le dețineau, și au început a ieși din palat. Iar alții s-au plecat la cuvintele Împăratului și s-au închinat idolilor.

Împăratul, oprindu-i pe cei dintâi dintre creștini, a spus: „De vreme ce vă văd, că slujiți cu credință Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiți sfetnicii, slujitorii și prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sunteți credincioși Dumnezeului vostru, tot în acel fel veți fi credincioși și către mine”. Iar către ceilalți a zis: „Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu ați păstrat credința Dumnezeului vostru, apoi cum îmi veți fi credincioși mie?”.

Încleștarea înfruntărilor sângeroase din lăuntrul Imperiului Roman pe care le-a purtat Constantin cel Mare cu fiul fostului împărat Maximian Maxențiu, este premergătoare rugii „Dumnezeului tatălui său”, când Constantin a văzut pe cer un semn deosebit, o cruce făcută din lumină, și deasupra o inscripție: „Întru aceasta vei învinge”. A urmat bătălia cu împăratul Licinius pe care l-a învins în ciocnirea armată de la Crysopolis pe 18 septembrie 324, a făcut ca în anul 325 să rămână singurul Mare Împărat și în același an, a convocat primul Sinod Ecumenic în localitatea Niceea, având ca întâietate păstrarea unității Imperiului Roman, Sinod la care s-au adunat toți episcopii bisericii.

Conform tradiției 318 Părinți – printre care Sfinții Atanasie cel Mare, Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Pafnutie Egipteanul și Osiu de Cordoba – au împărtășit preceptele Sinodului și-au hotărât „Dumnezeirea Fiului”, întocmind totodată primele șapte articole din Crez, fixând data Paștilor (prima duminică după luna plină, urmând echinocțiului de primăvară) și a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.

La sfârșitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: „Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-ați făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi”.

Împăratul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de Episcopul Eusebiu de Cezareea, apropiatul și biograful său, și-a murit la scurt timp, în Nicomidia, fiind înmormântat la Constantinopole, în biserica ctitorită de el. În tradiția populară se vorbește despre Împărații Constantin și Elena ca despre Părinții Sfintei Cruci.

Pe 21 mai, boierii au făcut dintotdeauna chef mare cinstind amintirea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii.

 

 

La curtea lui Vodă Constantin Brâncoveanu, domnul purtând numele Sfântului, se încingea zaiafet pricopsit, la care erau chemați toți marii dregători, înaintestătătorii bisericii dar și trimișii marilor imperii la București. Orașul era anunțat de petrecere cu lovituri de tun și salve de muschete, iar la Palat, oaspeții erau primiți în isonurile a 50 de lăute. Pe toată întinderea sărbătorii, care se putea prelungi și a doua și a treia zi, cântau tarafuri de lăutari țigani dar și o fanfară turcească, se produceau trupe de comedianți aduse din toată Evropa, ba chiar și tenori italieni scopiți, cu vocea ca de fecioară. La plecare, voievodul cel putred de bogat își dăruia mosafirii cu giuvaericale, blănuri și pânzeturi scumpe sau alte podoabe.

Cât despre masă, aceasta era o adevărată operă de artă, bucătarii aducând sute de tăvi mari încărcate cu piese întregi de vânat, dar și coșuri cu trufandale și fructe de departe, în vreme ce la proțap se perpeleau boi întregi. Se făcea risipă și de pescărie din iazurile domnești, în timp ce de pe ostroavele de la Gurile Dunării erau aduși și păstrați în ghețărie moruni și nisetri uriași, doldora de icre negre valorând mai mult decât greutatea lor în aur. Și toate mâncările pregătite de armata de bucătari rumâni și robi țigani dar și venetici adunați din toată Evropa, trebăluiau fără odihnă, adăogind cu arome rare, grație mirodeniilor costisitoare aduse de caravanele tocmite anume.

 

Se spune că niciunul dintre domnitorii fanarioți care i-au urmat Prințului Aurului pământean (sau „Altân Bey” cum îi spuneau  dregătorii Sultanului), deși, mulți dintre ei, nărăviți unei bogății orbitoare, nu au mai putut face un asemenea prăpăd la chiolhanurile lor deocheate, la care, deși, de frica firmanului negru al mazilirii, își trăiau sporit viața, ca și cum fiecare zaiafet ar fi fost și cel de pe urmă.

Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena sunt apostolii creștinismului din secolul al IV-lea, spune arhimandritul Ilie Cleopa. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinții Apostoli și apărată cu jertfă, cu suferință și cu sânge de mulțimea martirilor.

Calița ot Jariștea