Clătite Marquise

Într-o seară de iarnă, de sfârșit de an, la 31 decembrie 1852, Teatrul Național din București s-a deschis onoratului public pentru întâia oară, în lumina strălucitoare a lumânărilor de seu, sub distinsa direcțiune a domnuilui Costache Caragiale.

Când s-a luminat de ziuă, la terminarea balului, lumea bună a Bucureștiului, a fost petrecută cu un bufet de cofeturi. Printre ele luceau și clătitele Marquise. Povestea lor e mișcătoare, nu numai pentru că sunt adorate de toate națiile pământului dar și pentru multele și feluritele chipuri cum sunt servite. Să se știe că ele trebuiesc făcute cât se poate de subțiri, bine coapte și fără multă grăsime, este nevoie să se gătească cu câteva clipe înainte de a fi mâncate și fiecare foaie de clătită, după ce s-a prăjit, se așează pe o pânză curată să se scurgă bine grăsimea. Continuă să citești Clătite Marquise

Plăcintă cu smântână

Să poți visa a face aur, aur bun din cel roșu, a fost intotdeauna o prerogativă imperială, dar mai cu osebire dedat fermecătoarei năluciri s-a aflat Rudolf al II-lea de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu și companion al Maestrului Sublimus.

Când la curtea imperială de la Praga, a ajuns fugar Măria Sa Mihai Vodă Valahul, domn al țărilor române, ajuns-a împreună cu fiica, mândra și frumoasa, prințesa Florica și, pe loc împăratul a căzut la dragoste cu lingoare căutând aurul strălucitor între un cadril, contradans și o plăcintă cu smântână . Continuă să citești Plăcintă cu smântână