REVELION 2016

7ART0019Preailustrissimi boieri şi jupânese de toate rangurile, iubit popor de toate stările, vocea capitalei anunţă şi în anul acesta MARE bal MARE de iînceput de an nou în saloanele asezământului de restaurant Jaristea din str. George Georgescu nr 50 aflat sub mâna şi înţeleapta îndreptare a dumneaei Kera Caliţa, ştiută la Academia Română şi de pe scena Teatrului Naţional drept Laura Nicolau.
Ora pentru deschiderea porţilor se anunţă drept orele 9 ale serii, socotită ora după răbojul cel nou al Episcopiei Romei.
Mesele pregătite din vreme, peste acoperământ de olandă şi damasc desvăluie somptuoase tipsii cu nemaivăzute mezelicuri: Continue reading REVELION 2016

Înălţimea Sa Prinţesa

Prințesa Martha Bibesco

Dinspre partea tatălui era o Lahovary, după mamă era Mavrocordat, familie de cărturari, dar principesă devenise prin căsătoria cu principele Valentin Bibescu.
Pe tatăl său, voluntar în răsbelul din 1877, l-a descris în ciclul de amintiri „Trecerea Dunării” publicat în Journal des Debats, fost corifeu al Partidului Conservator cel vechiu, preşedinte al Senatului, diplomat si ministru de Externe. Despre Jean Lahovary se vorbea ca despre un Caton al României, a fost singurul contribuabil ce a făcut apel împotriva fiscului, cerând să fie taxat cu un impozit mai mare. Continue reading Înălţimea Sa Prinţesa

Tribunul

Corneliu Vadim Tudor și Kera Calița, la Locanta Jaristea

La 29 noiembrie 1949 s-a născut în Mahalaua Calicilor, tărâm de poveste, în casa unui truditor cu acul, Corneliu Vadim Tudor, cel care va tulbura apele ţării vreme de mai bine de jumătate de secol.
Băiatul se va sbânţui cu ceilalţi draci ai acrtierului însă învăţăturile creştine ale părinţilor îl vor ţine departe de relele oraşului, toată viaţa va purta la piept Biblia moştenită care-i va fi călăuză în bătăliile cetăţii. Îl va însoţi în anii de şcoală, şcoala primară din preajma bisericii Sfânta Treime, apoi la cel mai elitist liceu al Bucureştilor, liceul Sfântul Sava. După facultatea de filosofie este repartizat la Agerpres unde este remarcat de Eugen Barbu, el însuşi un produs al oraşului, al Gropilor lui Oatu. Îi va dveni mentor şi prieten, îl aduce la revista de prestigiu Săptămâna, revista ce se înfrunta de la egal la egal cu importanţii corifei ai vremii. Premiul Herder, caştigat de Eugen Barbu, îi va deschide drumul Vienei, urmează cursuri de istorie. Continue reading Tribunul