1 Decembrie 1918 văzut din fundul ceaunului. Fotografie de grup cu oale, blide și străchinuțe

1.228 de delegați din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar. Peste 100 000 de participanți la marea adunare populară. Un singur fotograf – Samoilă Mârza, ajuns „fotograful Unirii” din întâmplare. Avea 32 de ani, iar cu patru zile înainte se întorsese din război. Ca să ajungă la Alba Iulia a mers 11 kilometri în condiții anevoioase, cărând aparatura pe bicicletă. Fotograful Arthur Bach, angajat oficial de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu s-a mai prezentat pentru a imortaliza Marea Unire. În timpul Primului Război Mondial, Mârza a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei austro-ungare, fiind trimis pe frontul din Italia. Cu patru zile înainte de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza s-a întors în satul natal, Galțiu, iar în dimineaţa de 1 Decembrie a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu săteni care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galțiu şi Alba Iulia. Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut îngăduință de intrare în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de intrare) şi din sală nu există nicio fotografie. Samoilă Mârza a reuşit, de-a lungul timpului, să eternizeze evenimente istorice ilustre, precum vizita Regelui Ferdinand I din anul 1919 de la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, în 22 octombrie 1922, la Alba Iulia, sau, în 1928, manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a zece ani de la Marea Unire.

Fotograful a realizat, în 1919, un album despre 1 Decembrie 1918, numit Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri, pe care l-a oferit cadou unor personalităţi ale perioadei respective: Regele Ferdinand I, primul ministru I.C. Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, generalul francez Henri Mathias Berthelot. De asemenea, un exemplar al albumului a fost folosit ca document, fiind depus de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Versailles.

Regele Ferdinand I l-a declarat printre furnizorii Curţii Regale, iar generalul Berthelot i-a trimis un permis de călătorie gratuită pe căile ferate franceze.

În pofida importanţei istorice a muncii sale, fotograful Samoilă Mârza a trăit mereu aproape de sărăcie, dovadă fiind şi faptul că timp de aproape 60 de ani a folosit acelaşi aparat foto vechi, cu care perpetuase faptele de la 1 Decembrie 1918. Ultimul său album Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri l-a dăruit fostului lider comunist Nicolae Ceauşescu, în 1966, în timpul vizitei acestuia la Alba Iulia.

Întâmplările de la Alba Iulia ascund și alte bizarerii. Programul „marii adunări naționale constituante” tipărit și răspândit participanților de către „comitetul aranjator” anunța că „banchete şi mese comune nu vor fi“. Regula conținea, totuși, o excepţie, pentru cei veniţi de departe, pentru care „s-a făcut tot posibilul, ca să fie prevăzuţi cu alimente, în restaurantele din loc, în parte, şi la găzduitori“.
Și, totuși, oamenii sosiți din toate colțurile Ardealului s-au ospătat, fiecare cu ce a putut. Cei mai mulți aveau la ei, merinde simple aduse de acasă, pită (cu sau fără cartofi) și slană.

Pâinea cu cartofi purta o taină: era cu atât mai gustoasă dacă, după frământat, gospodina, așa cum fusese învățată de mama și bunica ei, făcea cu râvnă semnul crucii în aluat.

După locul de baștină, slana putea fi, de fapt, slănină afumată simplă sau usturoiată, slănină albă săsească (atârnată săptămâni la rândul în „cuiele familiei” din turnurile bisericilor comunităților) sau crudă sărată, slănină cu boia dulce sau, dimpotrivă, cu boia iute, slănină cu măghiran, slănină de Gherla cu coriandru și ienupăr, slănină de gușă papricată, slănină de Mangalița, slănină fiartă cu oțet ori frecată cu piper roșu și usturoi, slănină „țigănească” (ținută în saramură de usturoi zdrobit, foi de dafin şi piper, apoi spălată în apă călduţă, pusă la zvântat şi dată la fum până devine roşu-sângerie la culoare).

Cei mai cu dare de mână înfruntau frigul și-și hrăneau elanul patriotic cu pogăcele cu jumări, șuncă afumată, șuncă fiartă în zeamă de varză sau costițe afumate cu boia (ţinute în sare în jur de 8-10 zile, fiind întoarse din trei în trei zile, astfel ca părţile de jos să ajungă deasupra; în timpul întoarcerii, bucăţile trebuiau să fie scăldate în saramura din fundul vasului; după terminarea sărării, bucăţile se aşază pe masă şi se presară cu boia, pe partea cu slănină; boiaua era frecată pe slănină cu o bucată de cârpă uscată, apoi costițele astfel rânduite erau lăsate să stea 4-5 ore la zvântat, după care se dădeau la fum).

Prin curțile oamenilor gospodari din cetatea Unirii, ceaunele uriașe cu gulaș au fiert zile și nopți în șir, începând încă de joi, 28 noiembrie, când au început să sosească primii atașați credincioși ai țării cu stomacurile sleite de foame.

Rețetele ardelenești de gulaș, o tocană cunoscută ca „supa groasă a văcarului”, erau îngroșate cu mult praf de boia, un condiment despre care puțină lume știe că nu venea de la huni ci de la otomani(!), de pe vremea Pașalâcului de la Buda (1541-1686), când villayetul s-a deprins cu tot felul arome  orientale.  Gulașurile s-au făcut la sfârșit de noiembrie 1918 în fel și chip la Bălgrad, cu carne de vită sau porc, chiar și cu pește, iar cei care țineau cu multă cuvioșie postul rânduit l-au făcut „de sec”, cu mulți cartofi sau multă fasole, boabe sau teci (țucără), la fiecare cazan fiind adăugată o mână bună de semințe de chimen. Nici sarmalele cu orez, învelite în foi de varză murată, șistropite din belșug cu bulion de roșii cu mult usturoi, coriandru și măghiran n-au lipsit de pe mesele întinse mai la fiecare colț de stradă.

Cine, oricum, după canon sau din nebăgare de seamă, nu a mai apucat carne din cazanele de aramă încinse de foc, se va fi mulțumit cu găluște de cartofi tradiționale muiate în sosul roșu gros rămas de la gulaș și și-or fi adus aminte, în vreun de canoanele postului. Găluștele acestea se făceau după o veche rețetă săsească, cartofii fierți fiind legați cu făină și unsoare, gustul anume fiind dat de un pic de nucșoară măcinată fin.

În mare grabă, unii s-au mulțumit cu pastă de jumări de acasă, întinsă pe felii de pâine neagră caldă și crocantă, aranjate cu ceapă roșie sau feliuțe de castraveciori murați și pătrățele de murături roșii (gogoșari sau ardei kapia).

Iar norocoșii, deja cu burțile pline, s-au putut bucura și de „vărzări” sau plăcintele cu varză obișnuite în acele locuri (în care, de fapt, umplutura era din varză murată tăiată fideluță, dustuită apoi în ceaun, și cartofi fierți pasați temeinic).

Cu foamea cât de cât amăgită, puhoiul de oameni a ocupat piața din fața hotelului „Hungaria”, rebotezat apoi – firește! – „Dacia” și i-au ascultat pe episcopi și militari, pe avocați și oameni politici, pe toți acei patrioți, care, în frunte cu Gheorghe Pop de Băsești, venerabilul octogenar care era președintele Partidului Național Român, și Ștefan Ciceo-Pop, au glăsuit mulțimii, cerând, fără niciun fel de ocolișuri, înfăptuirea Unirii celei Mari și depline, readucerea tuturor românilor între hotarele unei țări „dodoloațe”.

Cea mai importantă piesă aflată în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia este manuscrisul original al Cuvântării lui Vasile Goldiş la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Legătura în forma actuală a fost realizată de membrii Astrei, care au dăruit această piesă, cunoscută şi sub denumirea de „Mapa lui Vasile Goldiş“, Muzeului din Alba Iulia în 1929. În partea centrală a primei coperţi este înscrisă fotografia lui Vasile Goldiş, încadrată în partea stângă de frunze de stejar, iar în dreapta de măslin, sub  care stă scris cu majuscule: „Cuvântarea lui Vasile Goldiş la 1 Dec. 1918”.De jur împrejur se dezvoltă o cusătură cu sârmă de culoare roşu, galben, albastru. În interior, fiecare pagină este numerotată cu cifre romane I – XIII. La paginile I-X se găseşte cuvântarea, iar de la  pagina X la XIII este  Hotărârea Adunării Naţionale, care se termină cu semnătura  lui Vasile Goldiş.

Cuvântarea lui Vasile Goldiş a fost momentul de căpetenie al Programului Marii Adunări Naţionale Constituante a românilor din Transilvania şi Ungaria, ţinută în ziua de duminică, 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.

Calița ot Jariștea