Scrisori de boieri

Nicolae Iorga, însemnatul istoric, publică scrisorile boierilor și voievozilor români sub titlul „Scrisori de boieri”, carte de ispravă cu o prefață în care Nicolae Iorga face câteva considerații asupra boierimii noastre.

„Boieria e, cum numele o arată, de origine bulgărească, – la vecinii noștri de peste Dunăre, pluralul de la bol, bul, vechiul nume turanic pentru sfetnicii Hanului, întâlnindu-se încă de la începutul așezării lor în Mesia slavă. Dar atribuțiile, rangurile, privilegiile sânt curat est-romane, bizantine, Bulgarii primind și în această privință covârșitoarea înrâurire de cultură a Constantinopolei împărătești.”

Boierimea s-a arătat făloasă și bogată în Moldova prin Mușatini și Movilești, în Țara Românească prin Basarabi, a strălucit în Moldavia sub Dimitrie Cantemir și-n Țara Românească s-a înobilat sub Mavrocordați, a continuat țeremonia boierească și la 1821 când o altă ordine politică vine cu generalul Kiseleff și Regulamentul Organic.

Iată frumusețea, candoarea și credința unei scrisori:

„Bunul Mateiu – Vodă Basarab scria astfel către ambasadorul francez de la Constantinopol, care-i trimisese un răspânditor al catolicismului. La sfârșit el plânge durerea țerii despoiate și stoarse.

Prea-luminate Domn, mult prețuit de noi,

Peste măsură mă îndatorește curtenitoarea purtare a dumitale, că binevoește a ne cerceta cu scrisoarea d-tale curtenitoare, plină de mărturisirea de iubire a blândului d-tale suflet. Ni-e plăcută această bună mărturisire față de noi, asigurându-te că va fi totdeauna și la orice prilej răsplătită de noi cu alte bune scrisori. Și cea mai mare cinste ni vei face d-ta dacă nu vei fi zgârcit în a ni împărtăși poruncile d-tale, cum astăzi ai binevoit să ni dai în grijă, în chip neobișnuit, pe d. Anton Devia, care a fost văzut de noi cu obișnuitul ochiu plin de iubire; cu atât mai mult cu cât atârnă de d-ta ca prieten de aproape. Și așa voiu face cu oricine va veni din casa Măriei Tale Prea-Luminate, având noi bună aplecare pentru alesele însușiri ce sunt în d-ta. Să ni faci îndatorirea de a vorbi une ori cu dumnealui Caimacamul despre această biată țară și despre noi înșine, povestind grelele biruri și nesuferitele cheltuieli ce avem, din care s’a născut sărăcirea și nimicirea acestui popor, și nici nu au compătimire de noi cine am nădăjdui să vie în ajutorul năcazurilor noastre. Ni va fi peste măsură de plăcută această îndatorire, nădăjduind folos, față de bunătatea d-tale. Căruia-ți rugăm de la Dumnezeu toată fericirea cea mai mare. București, 8 Septemvre 1635.

Al d-tale prea-iubitor prieten și gata de îndatorire.

Io Mateiu Basarab, Domn al Țerii-Românești.”

Calița ot Jariștea

 

 

MARIA CUȚARIDA-CRĂTUNESCU – prima femeie doctor în medicină din România 

Maria Cuțarida-Crătunescu (10 februarie 1857, Călărași – 10 noiembrie 1919), militantă feministă, a înființat în 1897 Societatea Maternă, iar în 1899 a organizat prima creșă din țară. Urmează liceul la Zürich, unde în 1877 începe Facultatea de Medicină, și datorită avantajelor pe care le aveau absolvenții cu diplome obținute în Franța, se transferă la Universitatea din Montpellier. Stagiatura și pregătirea doctoratului le-a făcut la Facultatea de Medicină din Paris, unde în 1884 susține teza de doctorat cu specializarea „boli ale femeilor și copiilor”. Pentru a putea să-și facă draga meserie în România, și-a echivalat diploma, trecând examenul cu calificativul Magna cum laude. A lucrat la Spitalul Brâncovenesc, Spitalul Filantropia și Fabrica de Tutun din București, unde s-a ocupat de sănătatea celor 2.000 de muncitoare. În 1897, prima feministă a țării inițiază înființarea societăților Leagănul și Societatea Maternă, ultimei dăruindu-i-se în totalitate. În 1898, devine vicepreședinte a societății „Cultura și ajutorul femeii”, iar în 1899, la Fabrica de Tutun, pune bazele primei creșe interne de fabrică din România, care oferea ajutor mamelor muncitoare cu copii.

În 1900, se făcea auzită la Paris la Congresul acţiunilor feministe, unde a prezentat lucrarea „Munca femeii în România“. A reuşit să alcătuiască o statistică a femeilor de la noi care au putut, în acea perioadă, să promoveze intelectual, în ciuda faptului că nu aveau drept de vot, iar vocea lor abia începea să se audă într-o societate care se dezmorțea din tipicurile patriarhale în care femeia avea doar un rol decorativ.

 Spitalul Filantropia

„Numărul ce rezultă din titlurile academice acordate celor 825 de fete în decurs de 26 de ani vorbeşte îndeajuns în favoarea activităţii noastre intelectuale. Într-adevăr, din 1875, de la promovarea primei fete cu bacalaureat în România, numărul lor s-a ridicat până la 432 bacalaureate, 40 licenţiate în Litere şi 21 licenţiate în Ştiinţe, 12 doctorese în Medicină…, o doctoreasă în Drept de la Facultatea din Paris, şi o licenţiată în Drept, 319 profesoare de şcoală secundară de fete şi 2 licenţiate în Farmacie. Dacă la acest număr se adaugă cel al artistelor noastre şi al femeilor de litere fără titlu, acesta va fi destul de elocvent pentru a arăta cât de mare este la românce elanul entuziasmului pentru munca intelectuală”, prezenta Maria Cuţarida Crătunescu.

În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată  la Institutul şi internatul Evanghelic, lucrând lângă Regina Maria. După război, se retrage din activitatea medico-socială din cauza problemelor de sănătate, dar într-o lume a bărbaților, Maria Cuțarida-Crătunescu a fost, poate, prima femeie româncă ce a reușit să înfrângă sistemul.

Ce strașnică cucoană!

Spitalul Brâncovenesc

Calița ot Jariștea

Postul Paștelui, Păresimile, Patruzecimea sau Postul Mare

Binecuvântat este Dumnezeu, Unul, stăpânul celor văzute și al celor nevăzute, El care ne are îm grija Lui sufletul și făptura, hrănindu-ne deopotrivă mintea și trupul. Toată munca noastră prin El dă roade, și toată îndestularea de la El ne vine, și toată bucuria și veselia El ne-o aduce. Lui se cuvine să-i jertfim, dar, mulțumire, pentru masa aceasta plină de bucate, pentru casa aceasta plină de neamuri care stau laolaltă în jurul mesei, pentru râvna cu care am muncit, ca și pentru smerenia cu care ne rugăm Lui astăzi să ne ție sănătoși și îndestulați.

 

Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii (…). Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, pentru ca nu oamenilor să te arăți că postești, ci Tatălui tău care este întru ascuns; și Tatăl tău, care vede întru ascuns, îți va răsplăti ție. (Matei 6, 16-18)

”Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt”.

Postul este înfrânarea pentru o vreme de la tot ceea ce îngreunează sufletul și trupul în alergarea cea bună către Dumnezeu. Iată de ce mă îngrijesc să strunesc lipsa „dulcelui” și vă povățuiesc cu smerenie să gătiți două rețete de post însoțite de două fapte bune cu o rugăciune și cu o milostenie.

Prima rețetă – Roșii umplute cu ciuperci

10 roșii, 500 gr ciuperci, 1 ceapă, 1 lingură de orez, 1 legătură de pătrunjel, ulei, busuioc verde, sare, piper;

Roșiile se spală, se taie un căpăcel, li se scoate miezul cu lingurița și se pun la scurs. Ceapa se curăță, se taie mărunt, se călește în ulei încins, se adaugă ciupercile spălate și tăiate felii, se potrivește de sare și piper. Se lasă la fiert până scade apa. Se adaugă orezul spălat și scurs, o ceașcă de apă, verdeața tocată mărunt și se lasă pe foc până se fierbe orezul. Cu această compoziție se umplu roșiile, apoi se pun într-o tavă unsă cu ulei alături de miezul de roșii, o ceașcă de apă și o linguriță de zahăr. Pe fiecare roșie se pune o picătură de ulei și se lasă la cuptor 15 minute . Se servesc presărate cu verdeață tocată mărunt.

A doua rețetă – Pârjoale de post

250 gr fasole boabe, 2 cartofi de mărime potrivită, 2 morcovi mai mici, 1 rădăcină pătrunjel, 1 păstârnac, 1 ceapă potrivită, 150 ml undelemn, 2-3 linguri pesmet, tarhon, sare, piper;

Fasolea se alege, se spală bine și se pune la înmuiat, în apă rece, 4-5 ore. Apoi se schimbă apa și se pune la fiert. Când fierbe în clocot se presară sare, după gust și se adaugă legumele curățate (inclusiv cartofii), și tăiate cubulețe. Se lasă să fiarbă până devin toate foarte moi. Se pasează bine printr-o sită, se toacă ceapa mărunt, se încorporează în pasta de fasole și, din compoziția obținută, se modelează cu o lingură, chifteluțe. Se trec prin pesmet și se prăjesc bine, pe ambele părți, în untdelemn încins. Se servesc cu salată de roșii sau varză murată peste care s-a pus puțin untdelemn.

Cu smerenie ne închinăm azi Ție, Domnul Nostru, căci Ție Ți se cuvine cinstirea, închinăciunea și slava. În numele Tatălui, al Fiului, și al Sfântului Duh, acum și în veacul veacurilor, Amin.

Calița ot Jariștea

 

VIRGINIA ANDREESCU-HARET – prima femeie arhitect din România

Nepoată de frate a pictorului Ion Andreescu, Virginia Andreescu s-a născut în 1894 în Bucureşti şi din 1928 a fost căsătorită cu un nepot de soră al lui Spiru Haret. Născută în București, în 1894, Maria Virginia Andreescu nu a trecut printr-o copilărie ușoară – avea 9 ani când mama ei a murit și ea a trebuit să se ocupe de cei trei frați mai mici și de gospodărie. A urmat liceul și, după bacalaureat, a intrat la Școala Superioară de Arhitectură.Este prima femeie arhitect din România, obţinând diploma în 1919, având o bogată activitate de peste 30 de ani şi 130 de clădiri înfăptuite.

S-a perfecționat în atelierul arhitectului Petre Antonescu, după care, în perioada 1921-1922, a avut o specializare la Roma. Societatea Arhitecţilor din România a trimis-o la congrese internaţionale la Bruxelles, Roma, Paris, Moscova şi Berlin. A lucrat pentru Comisia Monumentelor Istorice între 1918-1921, apoi pentru Ministerul Învăţământului Public între 1921 şi 1947. Cel mai înalt grad atins în minister a fost cel de inspector general în arhitectură. O componentă esenţială a carierei sale a fost formarea tinerelor arhitecte în instituţii de învăţământ. A făcut parte din comisiile permanente ale Învăţământului tehnic, a lucrat la Casa Şcoalelor şi ca profesor în şcolile tehnice ale Ministerului de Construcţii.

Printre primele sale lucrări, executate împreună cu arh. I. Pompilian, regăsim un imobil eclectic pentru societatea „Construcţia Modernă”. Situat în strada Frumoasă nr. 50-56, la colţ cu Calea Victoriei, acesta cuprinde şi o sală de spectacole cu 1.200 de locuri. A mai proiectat aripa dinspre Şerban Vodă a Liceului ”Gheorghe Şincai” (1924), Palatul Tinerimea Română, din strada Schitu Măgureanu, Şcoala Primară din Socola, Iaşi (1925), Liceul D. Cantemir, Bd. Dacia, Bucureşti (1926), Teatrul-cinema din Govora și Terasa Cucurigu (1928), Şcoala normală de fete din Bârlad cu internat şi sală de gimnastică şi anexe (1931), Liceul de Fete din Focşani (1933), Liceul de fete „Domniţa Rucsandra” din Botoşani (1933-1934), Biserica Ghencea, Calea 13 Septembrie, Bucureşti (1934),  Facultatea de Medicină din Bucureşti – Muzeul de anatomie/ Centrul de Cercetări Antropologice,  Staţia Meteorologică de la Băneasa etc.

ALTE CINCI ROMÂNCE NEMURITOARE

Prima femeie inginer din Europa a fost o româncă, Elisa Leonida Zamfirescu.

Aceasta s-a născut pe 10 noiembrie 1887 şi a încercat să urmeze cursurile Facultăţii de Drumuri şi Poduri din Bucureşti, dar a fost respinsă tocmai din cauză că era femeie. Ulterior, aceasta a mers la studii în Germania, devenind în 1912 prima femeie inginer de pe continent.

Prima româncă aviator a fost Elena Caragiani Stoenescu.

S-a născut în 1887, a studiat la Aerial League School, dar i-a fost refuzată diploma de absolvire, pe motiv că e femeie. Mai târziu, în 1914, a reuşit să îşi ia brevetul de pilot în Franţa.

Şi primul inginer silvicultor din lume a fost tot femeie.

Pe numele ei Aurora Gruescu, aceasta s-a născut în 1914, a terminat studiile de silvicultură în Bucureşti.

Cecilia Cuțescu-Storck a fost prima doamnă profesor la o universitate de artă din Europa.

Aceasta a fost pictoriţă şi a avut o influenţă majoră asupra artelor în perioada interbelică, absolvind cursurile Academiei de Arte Plastice din Bucureşti.

Prima soprană care a avut vreodată un rol principal într-un spectacol, scris special pentru ea, a fost Hariclea Darclee, care a interpretat faimoasa Tosca de Giaccomo Puccini. Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma.

Călătoria jupânesei de la Jariștea: Cum a reușit să facă bani din „Bucureștiul de altă dată” transformând un birt cu vin vărsat într-o cârciumă obiectiv turistic

Vă redau un articol scris de doamna Ramona Raduly de la revista Life

Aurora Nicolau este probabil cea mai cunoscută cârciumăreasă din București. Este „cocoana” a cărei poveste se leagă de numele Locanta Jariștea, cârciuma ce vrând-nevrând ajunge pe lista obiectivelor turistice pentru străinii care ne vizitează.

În fiecare seară, la Jariștea, doamna Aurora Nicolau, îmbrăcată în veșminte boierești din Bucureștiul de altă dată, își întâmpină oaspeții cu un spectacol și-o poveste ce schimbă o cină obișnuită într-o trăire de neuitat. De la masa dumneaei, cu clopoțelul alături, Kera Calita (numele de scenă), întreține toată atmosfera, așa cum probabil se întâmpla în cârciumile renumite ale Bucureștiului de acum 100 de ani.

Am auzit multe povești despre această doamnă și am ținut morțiș să o cunosc, să aud cu urechile mele despre viața dumneaei. Cum este să fii copilă și să crești la curtea boierilor, să ajungi la București și să-ți dorești să ai o cârciumă. Cum este să visezi la o grădină de vară cu scaune și mese din fier forge și cu piatră mărgăritar pe jos, dar mai ales cum este să pui atâta valoare pe tradițiile vechiului București și să vrei să readuci totul în conștiința oamenilor. Așa că ne-am întâlnit „la cârciumă” cum spune domnia sa și am intrat într-un timp cum nu găsești nicăieri altundeva, un tărâm parcă neatins al vechiului București în care orice obiect de artă are o istorioară, ca să nu mai vorbim de ce ar avea de povestit pereții de-ar avea ochi și urechi. Citiți mai jos povestea de viață, de dragoste și de cârciumăreasă a Aurorei Nicolau.

Poză facută în momentul când s-a luat interviul

Ce făceați dumneavoastră înainte de Jariștea?

Eu am fost bibliotecar de formație și după aceea, din 1980 în 1990 am fost casier contabil la Higiena. După vremurile pline de învolburări, pline de materialism-dialectic, am visat la o cârciumă. Mi-o doream de mult din poveștile bunicilor și din închipuirile mele. Continuă să citești Călătoria jupânesei de la Jariștea: Cum a reușit să facă bani din „Bucureștiul de altă dată” transformând un birt cu vin vărsat într-o cârciumă obiectiv turistic

Meniul încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, explicat pas cu pas 

Chiar în prima zi a ceremoniilor, 15 octombrie 1922,  Regele şi Regina au oferit un dineu regal, care a fost servit invitaţilor în Sala Unirii din Cetate. Cele aproape 400 de persoane au participat la masă. Regina Maria, în tinerețe, era o mare admiratoare de haute cuisine, având chiar șansa – la Londra – să guste des din creațiile gastronomice ale marelui Escoffier, care, în 1890, s-a mutat la Londra, împreună cu Cesar Ritz, unde au preluat conducerea bucătăriei de la Hotel Savoy. Clientul lor cel mai fidel aici era Prințul de Wales, viitorul rege Edward al VII-lea al Marii Britanii (1901-1910), fiul cel mare al Reginei Victoria. Fiul lui Edward, George Frederick Ernest Albert, care, între 1910 și 1936 a fost conducător al Regatului Unit și Împărat al Indiei sub numele de George al V-lea, era îndrăgostit de verișoara sa, pe care o alinta Missy și pe care o invita adesea la Savoy pentru a cina și a gusta din minunățiile pregătite de Auguste Escoffier. Lui „Missy”, care se numea, de fapt, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, mama ei – Mare Ducesă pravoslavnică – nu i-a permis, respectând cutumele credinței ortodoxe răsăritene, să se mărite cu vărul ei, așa că tânăra prințesă a ajuns la București, unde s-a măritat cu Principele Moștenitor Ferdinand, viitorul conducător al Regatului României.

Continuă să citești Meniul încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, explicat pas cu pas 

10 martie – Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Lăsatului sec de brânză

Imnografia acestei duminici se întemeiază pe icoana lui Adam plân­gând înaintea porţilor Raiului: „Şezut-a Adam în preajma Raiului, şi de goliciunea sa plângând, se tânguia: <<-Vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene, şi am fost furat de ea şi de mărire m-am de­părtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie. Ci, o Raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta. Nu voi mai vedea pe Domnul şi Dumne­zeul şi Ziditorul meu; căci în pământ voi merge, din care am şi fost luat. Milostive îndurate, strig către Tine: Miluieşte-mă pe mine cel ce am căzut>>”.

Izgonirea lui Adam din Rai, care încheie Săptămâna Brânzei, este aşezată la începutul Postului Mare pentru a arăta urmările nenorocite  ale neascultării şi ale însoţirii cu patimile. Numai prin înfrânare şi prin supunere faţă de Domnul, poate credinciosul să se învrednicească de dobândirea Raiului, pe care Mântuitorul ni l-a deschis din nou prin jertfa Sa de pe cruce. Continuă să citești 10 martie – Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Lăsatului sec de brânză